Prima pagină » Eveniment-Social » Expoziție de câini, pisici, cai, păsări ornamentale, animale de fermă, reptile și insecte, la „Animal FEST by USV Iași” – VIDEO
Expoziție de câini, pisici, cai, păsări ornamentale, animale de fermă, reptile și insecte, la „Animal FEST by USV Iași” - VIDEO

Expoziție de câini, pisici, cai, păsări ornamentale, animale de fermă, reptile și insecte, la „Animal FEST by USV Iași” – VIDEO

26 apr. 2023, 08:17,
în Eveniment-Social

Câini, cai, pisici, iepuri, păsări ornamentale, animale de fermă (vaci, oi, capre), expoziție de reptile și insecte –  toate vor putea fi admirate în perioada 6 – 7 mai, la „Animal FEST by USV Iași”, eveniment organizat de către Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”.

Ajunsă la cea de a treia ediție, pentru manifestarea din acest an organizatorii anunță expoziții inedite și reprezentații speciale ale cailor deținuți de USV Iași, la Baza hipică, cea mai modernă din spațiul universitar românesc.

„Ne pregătim pentru ediția din acest an cu expoziții deosebite dintre care aș dori să le menționez în mod special pe cea de pisici, reptile și insecte, deoarece acestea vor fi într-o locație apropiată Stadionului de Rugby, mai exact în sala de tenis de câmp a USV Iași deoarece este nevoie de o zonă protejată, de un spațiu închis cu condiții mai deosebite. Pe Stadionul de Rugby, se vor desfășura concursul chinologic cu premii, demonstrațiile de dresaj și agilitate, progresia de dresaj cai și alte activități interesante atât pentru cei mari, cât și pentru cei mici”, a transmis conf. univ. dr. Sorin Aurelian Pașca, prodecan al Facultății de Medicină Veterinară, unul din organizatorii evenimentului.

Din activitățile prinse în programul celor două zile de „Animal FEST by USV Iași” mai menționăm târgul pentru adopții „Adoptă și tu” de la USV Iași, vizitarea Muzeului de Anatomie „Prof. Dr. H.C. Vasile Coţofan” și a Spitalului Clinic pentru Animale de Companie din cadrul Facultății de Medicină Veterinară, a expoziției de utilaje agricole din proprietatea universității noastre, târgul de produse agro-alimentare ale producătorilor locali.

Înscrierea câinilor la concurs se poate face cu jumătate de oră înaintea deschiderii evenimentului (6 mai) sau online, formularele putând fi găsite pe site-ul USV Iași, la adresa: www.iuls.ro/evenimente/animal-fest-by-usv-iasi/

Programul evenimentului

Sâmbătă 06.05.2023 (10:00 – 18:00)
Deschiderea oficială 11:00h
 Expoziţie şi concurs chinologic
 Demonstraţie de dresaj canin cu echipe chinotehnice ale Poliției de Frontieră Iași și Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani
 Expoziţie de păsări ornamentale şi animale mici
 Expoziţie de animale de fermă (vaci, oi, capre)
 Expoziţie de utilaje agricole
 „Adoptă de la USV Iaşi” – târg de adopţii pentru câini și pisici
 Vizitarea standurilor Facultăţilor USV Iaşi
 Vizitarea Muzeului de Anatomie „Prof. Dr. H.C. Vasile Coţofan”, a Spitalului Clinic pentru Animale de Companie și a Bazei Hipice din cadrul USV Iași
 Târg de produse agro-alimentare

Duminică 07.05.2023 (10:00 – 18:00)
 Progresie de dresaj cu cai
 Salon felin
 Expoziție de reptile și insecte
 Expoziţie de păsări ornamentale şi animale mici
 „Adoptă de la USV Iaşi” – târg de adopţii pentru câini și pisici
 Vizitarea Muzeului de Anatomie „Prof. Dr. H.C. Vasile Coţofan”, a Spitalului Clinic pentru Animale de Companie și a Bazei Hipice din cadrul USV Iași
 Expoziţie utilaje agricole
 Expoziţie animale de fermă (vaci, oi, capre)
 Târg de produse agro-alimentare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`