Explozie de cazuri COVID-19 în Franța! Joi seară, 10 septembrie 2020, Ministerul Sănătăţii din Franţa a raportat aproximativ 10.000 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2, mai precis 9.843. Aceasta reprezintă cea mai mare creștere înregistrată într-un interval de 24 de ore de la începutul epidemiei.
Explozie de cazuri COVID-19 în Franța! Au fost raportate aproximativ 10.000 de cazuri noi de infectare
Această creștere record a depășit numărul de cazuri de la sfârşitul lunii martie, care a fost de circa 7.500 de cazuri noi de îmbolnăvire. Trebuie subliniat faptul că atunci se realizase un număr mai mic de teste.
După ce Consiliul ştiinţific care consiliază Guvernul i-a cerut acestuia să acţioneze, urmează să se ia vineri noi măsuri de limitare a răspândirii noului coronavirus.
Profesorul Jean-François Delfraissy, preşedintele Consiliului ştiinţific, a declarat săptămâna aceasta că Guvernul francez ”va fi obligat să ia un anumit număr de decizii dificile”, ”în cel mult 8-10 zile”.
După acest număr record de cazuri, medicii se tem că vor ajunge iarăși în situația din martie, când secţiile de terapie intensivă au fost copleșite de pacienți.
Măsuri adoptate de Franța până în acest moment
Adunările au fost interzise, iar masca de protecție este obligatorie în unele orașe, atât în spațiile publice, cât și pe străzi.
Important de menționat este că, potrivit spuselor autorităților, numărul mare de cazuri cuprinde mai mult adulți tineri.
Zonele considerate de risc sunt mai ales Ile-de-France, din jurul Parisului, şi Coasta de Azur.
Un medic din Franța, anchetat pentru că le cerea pacienților să își dea masca jos. Cum prezice acesta că va dispărea epidemia
Un pneumolog din Franța este anchetat de Ordinul medicilor, deoarece le cerea pacienților să își dea masca de protecție jos. Medicul, Patrick Bellier susține că trebuie să le vadă fața oamenilor.
După ce le-a cerut pacienților săi să își dea măștile de protecție jos, pneumologul este convocat în faţa Consiliului departamental al Ordinului Medicilor din Franța, în urma reclamațiilor primite de la pacienți. Acesta a declarat că masca de protecție nu are niciun rost și îl enervează.
„Sunt pneumolog, trebuie să văd faţa oamenilor!”, a reacţionat doctorul Patrick Bellier, după ce mai mulţi pacienţi s-au plâns că le-a cerut să îşi scoată masca.
„Nu sunt extremist, dar purtarea unei măşti este inutilă şi mă enervează!”, a adăugat el, confirmând informaţiile din cotidianul regional Le Progrès.
Conform lui Patrick Bellier, ”nu mai există epidemie de COVID-19”, fiindcă la cât de multe cazuri sunt pe zi, ar trebui ”să fie plin de cadavre pe străzi”. De asemenea, el arată că obligativitatea purtării măștii de protecție ar fi trebuit impusă la începutul epidemiei, prin martie-aprilie, nu acum.
„Cu 7.000 de cazuri pozitive pe zi, nu există nimic! Sunt purtători sănătoşi, altfel ar trebui să fie plin de cadavre pe străzi!”, a declarat pneumologul.
„Masca ar fi trebuit să fie obligatorie în martie-aprilie”, susţine Patrick Bellier, care spune că obligativitatea purtării măştii „împiedică formarea protecţiei de turmă”.
Din prezicerile medicului reiese că pandemia va dispărea de la sine, așa cum s-a întâmplat și la începutul secolului al XX-lea cu gripa spaniolă.