Prima pagină » Actualitate » Explicații în cazul lui Dan Tesloianu, medicul care a implantat pacienților dispozitive cardiace recuperate de la persoane decedate
Explicații în cazul lui Dan Tesloianu, medicul care a implantat pacienților dispozitive cardiace recuperate de la persoane decedate

Explicații în cazul lui Dan Tesloianu, medicul care a implantat pacienților dispozitive cardiace recuperate de la persoane decedate

23 feb. 2023, 20:39, 4 ,
în Actualitate

​Cazul medicului Dan Tesloianu de la Iași, pe care procurorii îl acuză că le implanta pacienților dispozitive cardiace recuperate de la persoane decedate, a șocat opinia publică în ultima săptămână și a născut multe semne de întrebare.

Una dintre cele mai frecvente întrebări aflată pe buzele foarte puținilor medici care au acceptat, în ultimele zile, să vorbească public despre acest caz, este cum a fost posibil să se întâmple asta într-un spital atât de mare – un spital județean.

„Este stupefiant”, declară pentru HotNews.ro dr. Elena Copaciu, medic ATI care a condus timp de 8 ani secția de Terapie Intensivă a celui mai mare spital de urgență din București, iar la începutul pandemiei a cerut din proprie inițiativă detașarea la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş.

Tăcerea generalizată din sistemul sanitar

Elena Copaciu vorbește despre două mari cauze care pot explica tăcerea generalizată din sistemul sanitar, în umbra căreia cresc „Dumnezeii” sin spitale și anume: existența unorpoli de putere în lumea medicală, care „pot să complice foarte mult” viața oricărui medic și care nu ezită să amenințe fățiș cu acest lucru, dar și cutuma că medicii nu se atacă între ei în public.

Dr. Elena Copaciu, care a condus timp de 8 ani secția de Anestezie – Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgență din București, descrie pas cu pas și circuitul și trasabilitatea oricărui dispozitiv medical decontat care intră pe poarta unui spital.

Tot acest circuit este, teoretic, verificat la sânge de Casa de Asigurări de Sănătate, cea care plătește, este foarte complex și lasă urme la tot pasul – există documente, bonuri, registre unde se trece totul – iar întregul proces trece prin mâinile mai multor oameni.

Apoi, este imposibil, din punct de vedere medical, ca același om să preleveze dispozitivele de la cadavre, să le sterilizeze, apoi să intre singur în sala de operație a unui spital județean și să le implanteze.

„Când le implantează, echipa știe că nu este un dispozitiv nou”, arată Elena Copaciu.

Un posibil răspuns pentru cazul de la Iași

Un posibil răspuns pentru cazul de la Iași vine și de la președintele Colegiului Medicilor, prof. dr. Daniel Coriu, care vorbește, într-un interviu acordat HotNews.ro, despre „un sistem defect” și spune că, într-un astfel de caz, este exclus să existe un singur vinovat.

„Eu înțeleg, din ancheta procurorilor, că aceste fapte se întâmplă din anul 2017. Principalul semn de întrebare cum a fost posibil ca într-un spital acest lucru să se întâmple timp de 5 ani. Cum a permis spitalul să se întâmple așa ceva? Mai ales că s-au și decontat. Acest lucru nu putea fi făcut de un singur om. Omul acela nu a făcut acasă, la el în garaj. Înseamnă că a fost un sistem defect”, spune prof. dr. Daniel Coriu.

În țara lui „capul plecat sabia nu îl taie”, cazul de la Iași este oglinda sistemului și se poate repeta oricând, într-o formă sau alta, în orice spital din România, avertizează Carmen Uscatu, co-fondatoarea și președintele Asociației Dăruiește Viață, care a ridicat, în mai puțin de 5 ani, exclusiv din donații și sponsorizări, primul spital pentru copiii bolnavi de cancer din România.

Carmen Uscatu vorbește despre educație și mentalități greșite nu doar în sistemul de sănătate, ci în întreaga societate.

„Nu ne băgăm”, ”Cine suntem noi să spunem?”, „Nu vom schimba noi sistemul”, spune Carmen Uscatu,.

„Este supefiant. Nu te așteptai să se întâmple așa ceva într-un spital mare!”

Cazul de la Iași este „stupefiant” tocmai pentru că „nu te așteptai să se întâmple într-un mare spital, cum este Sf. Spiridon, timp de ani de zile, așa ceva. Este stupefiant. Aș fi înțeles dacă s-ar fi întâmplat într-un cabinet privat, propriu, unde un medic făcea ce voia el. Dar într-un spital atât de mare…”, afirmă conf. dr. Elena Copaciu, medic primar ATI la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală.

Elena Copaciu a fost șefa secției de Anestezie – Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgență din București în perioada 2007 – 2015. În anul 2020, a cerut detașarea la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, pentru a ajuta în timpul pandemiei.

În spitale „este criză mereu” de aceste dispozitive

Înainte de toate, în spitale „este criză mereu” de aceste dispozitive, mărturisește Elena Copaciu, spre deosebire de mulți dintre medicii cardiologi, care s-au ferit în aceste zile să o spună cu subiect și predicat.

„De criză, știu că este criză mereu. În general, în spitale nu prea se acoperă necesitatea, ajung mai puține dispozitive. Mulți pacienți așteaptă și pentru pacemakere și pentru defibrilatoare implantabile, ori indicația este de urgență. Dar acestea sunt situații în care pacienții nu pot să aștepte prea mult, și atunci, nu știu cum gestionează spitalele listele de așteptare. Se poate întâmpla și să ai puține dispozitive și să nu se potrivească, întotdeauna trebuie să ai mai multe variante atunci când faci intervenția”, spune Elena Copaciu.

Pacienții pot fi conectați temporar, în așteptarea implantării dispozitivului

Există și aparate la care pacienții pot fi conectați temporar, în așteptarea implantării dispozitivului, însă acestea sunt fixe, pacientul rămâne internat și trebuie să îl ții sub supraveghere.

„Sunt zile bune de spitalizare”, mai spune dr. Elena Copaciu.

Tocmai din aceste motive, „măcar măcar acum ar trebui să se facă un audit, să vadă care este estimarea de necesar real, câți dintre pacienți au fost urgențe, cât timp au stat pe soluții temporare până când s-a găsit soluția definitivă, dacă au murit oameni pe lista de așteptare – dar asta nu ne vor spune, care este timpul mediu de așteptare. Trebuie scurtate și listele de așteptare, și timpul de așteptare, pentru că acești pacienți sunt urgențe.”

„Cel mai probabil, acești pacienți care mor pe listele de așteptare sunt o parte dintre acele morți evitabile din statistici”, este conluzia tristă la care a ajuns Elena Copaciu.

De ce tac oamenii din spitale?

Cazul de la Iași este cu atât mai greu de explicat cu cât spitalele sunt controlate foarte strict de către CNAS pe programele finanțate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, spune medicul Elena Copaciu. CNAS vine în fiecare an, verifică cifrele – dacă corespund cu ceea ce instituția a finanțat – dispozitivele cardiace, în acest caz.

Teoretic, evidența dispozitivelor decontate de CNAS este extrem de strict ținută de către spital: dispozitivele intră în magazie cu un bon și sunt preluate de acolo de asistenta șefă, care are gestiunea tuturor acestor materiale, iar materialele sunt aduse într-o magazie a secției, explică Elena Copaciu. Iar când se montează la pacient, există un registru în care se scad toate aceste dispozitive, nu doar în foaia de pacient. Și se pune un autocolant, care arată trasabilitatea dispozitivului.

La Iași, foarte probabil, existau neconcordanțe în scripte, este de părere medicul Elena Copaciu.

„Câte dispozitive au achiziționat pe programul CNAS și au intrat în gestiunea spitalului, câte au montat și câte proceduri s-au decontat, precum și coduri aferente manoperei”, precizează dr. Elena Copaciu.

În plus, în fiecare clinică există un coordonator de program – un medic care la începutul anului este întrebat cam care este estimarea pentru acel an, însemnând costuri și număr de bolnavi, iar managerul semnează acea estimare împreună cu coordonatorul și o înaintează către CNAS sau Ministerul Sănătății, explică Elena Copaciu.

Ceea ce s-a întâmplat la Iași se poate împărți în 3 mari etape care ridică întrebări – cum a fost posibil?

Cele 3 etape identificate de Elena Copaciu:

1. Unde se prelevau aceste dispozitive?

„Chiar și dacă purtătorul dispozitivului murea în reanimare, medicul respectiv nu putea fi de gardă tot timpul, pentru a preleva el dispozitivele. Fie la cardiologie, fie în reanimare, fie la morgă, cineva recolta dispozitivele.”

2. Cum se sterilizau aceste dispozitive?

3. „Iar când se montau, echipa – pentru că nu montează singur, nu face de capul lui procedura – echipa știa că acel dispozitiv nu este nou”, spune medicul.

De ce tac oamenii din spitale în aceste situații?

Elena Copaciu susține că există niște poli de putere în medicină care pot să le complice viața foarte mult.

„Din cauză că există niște poli de putere în medicină care pot să le complice viața foarte mult. Bănuiesc că asta este. Uneori se vorbește cu subiect și predicat despre legăturile lor cu alți poli de putere economică, politică și așa mai departe. Și atunci, în general, sunt în poziții de decizie. Așa se ajunge ca, de multe ori, medicii mai tineri să fie timorați. Și așa se formează o cultură a organizației: nu ai văzut, nu trebuie să spui, nu cunoști, nu ai auzit”, afirmă Elena Copaciu.

„Șeful de secție răspunde de calitatea actului medical de la el din secție. Oare medicul de la Iași nu avea deasupra capului lui un profesor de cardiologie? Era singur în acea secție?”, se mai întreabă ea.

Practic, atunci când oamenii din spitale tac, există două cauze principale

1. Presiunea pe care o pun asupra subalternilor cei aflați în poziții de decizie.

2. Pe de altă parte, în lumea medicală, „cutuma este că nu ataci public un coleg. Nu se face așa ceva. De aici decurg multe. Se consideră că oricine poate să greșească, meseria este grea și se găsesc repede oameni care să preia informații false, acuzații etc. Așadar, cutuma este să nu ne acuzăm noi între noi.”

„Eu începusem să sper că ne facem bine în medicina românească, că tinerii încep să aibă personalitate medicală, încep să reprezinte altceva în sistemul sanitar românesc. Dar povești care vin din alte spitale, din București, din țară, arată că suntem foarte departe de a tăia răul de la rădăcină”, este concluzia tristă trasă de medic.

„Acest lucru nu putea fi făcut de un singur om. A fost un sistem defect”

„Cum a fost posibil ca acest lucru să se întâmple într-un spital timp de 5 ani?”, se întreabă prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor.

La fel ca Elena Copaciu, Daniel Coriu se declară uluit de faptul că a acest lucru a fost posibil timp de 5 ani, într-un mare spital de stat, și vorbește despre „un sistem defect”.

„Eu înțeleg, din ancheta procurorilor, că aceste fapte se întâmplă din anul 2017. Principalul semn de întrebare cum a fost posibil ca într-un spital acest lucru să se întâmple timp de 5 ani. Cum a permis spitalul să se întâmple așa ceva? Mai ales că s-au și decontat. Acest lucru nu putea fi făcut de un singur om. Înseamnă că a fost un sistem defect.”

Daniel Coriu arată cu degetul înspre Spitalul Sf. Spiridon din Iași

Daniel Coriu arată cu degetul înspre Spitalul Sf. Spiridon din Iași, unde ar fi trebuit să existe niște proceduri clare, pe care îl consideră „principalul vinovat”.

„Spitalul nu poate să plece din această poveste, să spună că a constatat și gata. Din punctul meu de vedere, spitalul este principalul vinovat. Omul acela nu a făcut acasă, la el în garaj. Cum este posibil?”

„Orice spital trebuie să aibă niște proceduri. Așa ceva nu trebuia să se întâmple niciodată”, subliniază președintele Colegiului Medicilor.

Daniel Coriu mai spune că, deși refolosirea dispozitivelor cardiace a fost interzisă oficial în România în iunie 2021, el nu știe ca această practică să fi fost folosită nici înainte de acel moment.

„Ele au fost interzise în 2021, dar este discutabil dacă au fost permise și dacă s-au folosit și înainte. Înainte de 2021, eu nu știu dacă au fost folosite.”

În cazul în care ele ar fi fost refolosite, „ar fi trebuit să existe niște reguli foarte clare, un circuit, flux, niște proceduri de sterilizare, cine ce face. Eu am spus că poate că spitalul le are, dar noi nu știm”, subliniază președintele Colegiului Medicilor.

Cazul de la Iași, „oglinda sistemului”, în țara capului plecat

Ceea se întâmplă la Spitalul Sf. Spiridon din Iași este „o oglindă a ceea ce se întâmplă în sistem” și se poate repeta oricând, în orice spital din România, consideră Carmen Uscatu, președintele și co-fondatoarea Asociației Dăruiește Viață.

Acel spital „nu este cu nimic mai rău sau cu nimic mai bun decât alte spitale. Este o mentalitate care funcționează așa. Totul pornește de la educație și de la mentalitate”, spune Carmen Uscatu.

Analiză integrală – Hotnews.ro.

Comentarii
  • E gretos modul in care incercati sa ii spalati numele la infectia asta cu picioare. Este deja al doilea articol de genul asta.

  • ” …la începutul pandemiei a cerut din proprie inițiativă detașarea la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş.” – spor 40% pentru detasare+spor 80% COVID.
    E clar cine e dna Doctor?
    Se pare ca tovarasii procurori s-au grabit din nou in dorinta lor de a oferi poporului Circ sangeros. Din cele scapate in presa se pare ca este imposibil ca dispozitivele medicale sa fi fost prevalate in totalitate de la cadavre. De aceea acuzatia suna ca s-au folosit dispozitive mnedicale prelevate de pe cadavre di din alte surse ilegale. E, acest „din alte surse” de fapt e grosul problemei. Posibil ca undeva sa fi fost un surplus de dispozitive medicale desigilate care au fost „donate” pentru a fi redistribuite catre pacienti. De pe cadavre s-au scos un numar limitat sau poate deloc dispozitive medicale, dar ideea prinde perfect la public.
    Daca tovarasii procurori chiar vor sa faca lumina in domeniul medical sa se apuce sa cerceteze ce s-a petrecut in timpul plandemiei, cum mii de oameni au ajuns sa moara din nimic si au fost ingropati in saci de plastic, mai rau ca animalele. Nu de alta, dar timpul trece si se prescriu crimele ingerilor in halate albe.

  • Bravo Dna Doctor.Nimic Mai adevarat decat ceea ce afirmati.De altfel,daca cineva chiar at Fi interresat de binele pacientilor si nu at Fi doar o rafuiala intre polii de putere masonici din lumea medicala,ar trebui anchetate o multime de grozavii infaptuite de personalul medical din spitalele de urgenta,plecand de exemplu de la faptele relate in recenziile google places pentru aceste spitale.Mie,de exemplu,la spitalul universitar bucuresti,Dr Draghici Teodor Cristian mi a administrat Dexametazona, Desi Ekg ul arata ischemie iar simptomele pentru care am ajuns la urgenta cu ambulanta sugersu infarct miocardic.De atunci,nu ma Mai pot ridica din pat

  • cea mai tare din parcare nu alta dar ce conțin medicamentele că dau reacții adverse o știu de-i câte le-au facut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 noiembrie 2024
20 noiembrie 2024