Marţi, 4 mai, 2021, la ora 15.00, în Studioul BZI LIVE au fost invitaţi doi studenţi străini şi un reprezentant al Erasmus Student Network (ESN) Iaşi, într-o o ediţie de impact. În prim-planul producţiei media a fost faptul că, în ultimii ani, România şi Iaşul au devenit un punct de atracţie academică, experienţa de viaţă şi culturală pentru studenţii străini. Participă: Iolanda Bogles, Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași şi vicepreşedinte ESN. Alături de aceasta, invitaţi sunt: Perrine Le Floch care studiază Sociologie la Universitatea din Nantes – Franţa. Aceasta este acum, în anul III, la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice de la „Cuza”. Invitat este şi Nana Jabbie care studiază Engleză şi Franceză la Universitatea „Reims Champagne-Ardenne”, tot din Franţa. Acum, aceasta este student în anul al III-lea la Facultatea de Litere de la UAIC.
„Mi-am dat seama cât de important este ca un student străin odată ajuns în altă ţară să aibă un ajutor. Am ales să mă implic în această asociaţie pentru a ajuta”, a transmis Iolanda Bogleș.
„Am ales România pentru că era cât mai departe de Franţa şi am vrut să încerc lucruri noi şi nu îmi pare rău pentru că fost o alegere minunată. Am foarte mulţi prieteni aici, oamenii sunt foarte calzi şi buni”, a transmis Nana Jabbie.
„Am ales România şi Iaşul pentru că nu cunoşteam pe nimeni să vin aici. Nu am mai fost aici şi am vrut să încerc lucruri noi şi experienţe noi, mai ales o nouă cultură. Nu am avut aşteptări, dar deja am aflat multe lucruri şi le voi împărtăşi celor din Franţa”, a transmis Perrine Le Floch.
Despre experenta unică, la Iaşi – România, a doi studenţi din Franţa
Cei doi studenţi de naţionalitate franceză au decis să-şi desfăşoare diferit, în România, activitatea academică. Astfel, cu ajutorul programului Erasmus+ de studiu, ele studiază la Universitatea „Cuza” din Iaşi din luna octombrie 2020. După aproape 7 luni, ele vor povesti, prin ce momente de neuitat au trecut, cu ce greutăţi s-au confruntat şi cine le-a ajutat, ce le place cel mai mult la oraşul Iaşi, dar şi la România. Despre diferenţele culturale, ce le-a determinat să vină fizic în România, pe timpul pandemiei de COVID-19 se va mai aborda cu acestea. De asemenea, alături de cei trei invitaţi se va dialoga şi despre Erasmus Student Network, organizaţie internaţională de studenţi non-profit. Misiunea acesteia este de a-i reprezenta pe studenţii internaţionali, oferind astfel oportunităţi de înţelegere culturală şi auto-dezvoltare sub principiul „studenţilor care ajută studenţii”.
Organizaţia Erasmus Student Network Iaşi, implicată în proiectul „Primul pas în cariera” Primul pas spre viitor”
Astfel, despre ESN, de ce ESN şi nu alte asociaţii (cu ce vine în plus, ce oportunităţi oferă), proiectul „Primul pas în carieră, Primul pas spre viitor”, perioada de recrutări, înscriere pentru bursă Erasmus+ se va mai dialoga în Platoul BZI LIVE. Despre cine şi ce este ESN, cum este organizată activitatea, care este grupul ţinta, câţi voluntari sunt implicaţi, ce tipuri de activităţi are în desfăşurare, cum se face promovarea şi care este structura asociaţiei se va mai dialoga cu cei trei invitaţi. De precizat că, „Primul pas în carieră, Primul pas spre viitor” este un proiect implementat de asociaţia ESN Iaşi şi finanţat de Comisia Europeană (CE), prin intermediul Fundaţiei „Alături de Voi” România. Acest proiect s-a desfăşurat în perioada 3 decembrie 2020 – 15 ianuarie 2021, timp în care participanţii au avut acces la o serie de sesiuni cu traineri din diferite domenii, urmate de o campanie informativă pe parcursul a două săptămâni.
„Primul pas în carieră, Primul pas spre viitor” este un proiect axat pe obiectivul de „muncă decentă” ce face parte din cele 17 „Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030”
„Primul pas în carieră, Primul pas spre viitor” este un proiect axat pe obiectivul de „muncă decentă” ce face parte din cele 17 „Obiective de Dezvoltare Durabilă ale Agendei 2030” şi are la baza problema principală abordată: şomajul în rândul tinerilor şi lipsa informării legată de posibilităţi de carieră şi burse academice, atât la nivel local cât şi naţional. Grupul tinta îl reprezintă liceenii din judeţul Iaşi, studenţii internaţionali care studiază cu burse de studiu în România şi voluntarii asociaţiei ESN România din 12 oraşe unde are sediul: Alba Iulia, Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Constantă, Craiova, Iaşi, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara. În cadrul proiectului s-a iniţiat o campanie de informare ce a înglobat o serie de activităţi pe tematica conceptului de „muncă decentă”. Aceste activităţi au constat în sesiuni informative şi workshopuri despre „Arta delegării”, „Adaptarea personalităţii la locul de muncă”, „Viitorul programului Erasmus+ şi beneficiile voluntariatului”, „Cum să faci un CV şi să te pregatetti pentru un interviu”, „Introducere în câmpul muncii şi oportunităţile aduse”, „Time management”, „Rolul experienţei de voluntariat în dezvoltarea profesională”, „Sesiune de feedback” urmată de impartatirea unor experienţe personale şi discuţii deschise referitoare la subiecte ce îi interesează pe tineri.
Prin intermediul acestui proiect ESN a venit cu un ajutor esenţial pentru participanţi prin crearea de sesiuni informative susţinute de profesionişti din diverse domenii
Prin intermediul acestui proiect, ESN venit cu un ajutor esenţial pentru participanţi prin crearea de sesiuni informative susţinute de profesionişti din diverse domenii, care profesează pe piaţa din România şi cu un background impresionant în ceea ce înseamnă beneficiile voluntariatului şi a experienţelor internaţionale. De-a lungul proiectului au fost ajutaţi în mod direct 95 de participanţi, dintre care 53.40 la sută tineri între 19-23 ani; după care 22.70 la sută liceeni şi 19.30 la sută tineri între 24-30 ani. „În acelaşi timp am reuşit să construim o comunitate on-line într-un grup privat de Facebook cu 78 de membri pe care ne dorim să o menţinem şi să o creştem la nivel naţional pentru a ajuta cât mai mulţi tineri să se integreze în câmpul muncii. Pe viitor dorim să dezvoltăm şi să creştem acest grup atât prin oportunităţi de carieră cât şi şansa de a se dezvolta constat prin training-uri, mobilităţi Erasmus+ sau voluntariat”, arata cei de la ESN Iaşi.
Social Media a reprezentat principalul „tool” folosit atât pentru atragerea de participanţi cât şi de comunicare directă
Social Media a reprezentat principalul „tool” folosit atât pentru atragerea de participanţi cât şi de comunicare directă. „Din acest motiv la finalul proiectului ne mândrim cu 9 evenimente create pe pagina oficială de Facebook a asociaţiei, totodată un total de 18 postari pe Facebook, 18 postari pe Instagram, urmate de alte 5 postari pe Blog. Fiind primul proiect implementat de asociaţia noastră, ne-a bucurat încă de la început deschiderea voluntarilor din cadrul asociaţiei către implicare dar şi ajutorul constant oferit de către Manuela Iftimoaiei din cadrul fundaţiei > România. Pentru a le veni în ajutor tinerilor pe termen mediu şi lung dorim ca cei interesaţi să aibă oportunitatea de a se alătura asociaţiei noastre încă din februarie 2021 odată cu perioada de recrutări”, au conchis cei de la Erasmus Student Network Iaşi.