Reorganizare la nivelul Agenției Naționale a Finanțelor Publice (ANFP). În noaptea dinspre data de 16 martie spre 17 martie, inspectorul general adjunct al Direcției Antifraudă Suceava a fost demis de către președintele ANAF. Direcția are în subordine județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui. Contactat telefonic de către reporterii BZI, Iulian Pricope nu a comentat decizia ANAF.
„No comment. Am fost obligat astă-noapte (luni noaptea – n.r.). Mă voi ‘ntoarce la postul meu din Piatra Neamț, din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice. Mai aveam două săptămâni și împlineam doi ani la conducerea Direcției „, a declarat Pricope, fără să ofere detalii despre motivul demiterii.
În perioada următoare va fi făcută o serie de nominalizări pentru preluarea funcției. Conform ultimei declarații de avere, Pricope deține aproape 3 hectare de teren agricol în localitatea Podoleni, județul Neamț, și 7.464 metri pătrați în intravilanul aceleiași localități. Se adaugă și o vilă de 165 metri pătrați.