Procurorii l-au trimis în judecată pe un individ acuzat că a făcut un scandal de pomină. Totul ar fi plecat de la faptul că acesta era gelos pe actualul concubin al fostei sale iubite. La audieri, bărbatul de 35 de ani a susținut că nu era lăsat să își vadă copilul în cursul unei nopți de la începutul acestui an
Un individ din județul Iași va fi nevoit să dea explicații în instanță, după ce a fost acuzat că ar fi comis mai multe infracțiuni. Așadar, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași au dispus ieri trimiterea în judecată a lui Tudor Doagă (35 de ani), pentru tentativă de omor, lovire sau alte violențe, amenințare, violare de domiciliu și distrugere. Acum, urmează ca Tribunalul Iași să stabilească primul termen de judecată al procesului penal, după care magistrații vor asculta ce au de spus toate părțile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz.
Acuzat că și-a amenințat fosta iubită și pe concubinul ei
Anchetatorii ieșeni au afirmat că incidentul în urma căruia a fost trimis în judecată individul a avut loc la începutul acestui an.
„În noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2020, în jurul orei 23:00, inculpatul D.T. a pătruns fără drept în curtea locuinței persoanei vătămate A.A.M., din satul Bălteni, comuna Probota, iar, după ce i s-a cerut să plece, acesta a amenințat persoanele vătămate A.A.M. și S.C.C. cu moartea și cu faptul că le va incendia casa.
După aceasta, inculpatul a revenit în jurul orei 1:00, a pătruns din nou fără drept în curtea persoanei vătămate A.A.M., înarmat cu o sabie, cu care a distrus poarta și, apoi, a intrat în locuința persoanelor vătămate, unde întâi a lovit-o cu pumnii și picioarele pe persoana vătămată A.A.M. – cauzându-i leziuni ce necesită 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare – și, în final, inculpatul a aplicat mai multe lovituri în direcția capului persoanei vătămate S.C.C. cu obiectul tăietor-despicător, din care două l-au nimerit în partea stângă, provocându-i 2 plăgi suturate chirurgical, astfel că acestuia i-au fost necesare 7-9 zile de îngrijiri medicale, acțiuni ce au fost de natură să-i pună viața în pericol”, a declarat ieri Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași.
Conform acesteia, audiat în cauză, individul a recunoscut că s-a deplasat pe timp de noapte la domiciliul fostei concubine, motivând că a dorit să își vadă copilul, dar a pretins că a fost atacat de actualul concubin al persoanei vătămate.