Prima pagină » Local » Exclusiv! Primarul Mihai Chirica a scăpat cu bine dintr-un accident petrecut în această seară la Iaşi Iată filmul accidentului de la Moara de Foc. Imagini care dovedesc că primarul este nevinovat – FOTO, VIDEO

Exclusiv! Primarul Mihai Chirica a scăpat cu bine dintr-un accident petrecut în această seară la Iaşi Iată filmul accidentului de la Moara de Foc. Imagini care dovedesc că primarul este nevinovat – FOTO, VIDEO

07 mart. 2020, 22:55,
în Local

‘În această seară, în jurul orei 22.30, am fost sesizați prin apel unic de urgență 112 despre un accident rutier, produs pe raza municipiului Iași, soldat cu victime omenești. Din primele cercetări efectuate, s-a stabilit faptul că, în intersecția Moară de Foc, din municipiul Iași, a avut loc o coliziune între două autoturisme, iar în urma coliziunii trei persoane au fost rănite. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, stabilindu-se faptul că nu se aflau sub influența alcoolului. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a modului de producere a accidentului rutier și luarea măsurilor legale ce se impun.’ au precizat autorităţile.

‘Din accidentul din această seară, TIM-ul a preluat pe unul dintre conducătorii auto, în vârstă de 45 de ani dar şi pe pasagera din cealaltă maşină în vârstă de 19 ani. Toate persoanele implicate sunt conştiente şi prezintă contuzii minore. Sunt stabili şi trimişi la UPU pentru investigatii’ a menţionat Diana Cimpoesu, medic coordonator UPU-SMURD Iaşi

UPDATE: Poliția face in continuare cercetări pentru a stabili cauzele accidentului. Primarul Mihai Chirica plecase de la stadion în pauza de la meciul dintre Poli Iași si Dinamo.

UPDATE: Ambii șoferi aveau alcoolemie zero. Ambii șoferi au fost testați și a ieșit 0 la etilotest

Accident rutier în această seară în municipiul Iaşi. În zona Păcurari a avut loc un accident rutier. În accidentul rutier au fost implicat două autoturisme. Printre persoanele implicate se afla şi edilul municipiului Iaşi, Mihai Chirica. Din fericire, nimeni nu a fost ranit.

Din primele verificări rezultă că şoferul de pe BMW a forțat culoarea roșie a semaforului. Primarul Mihai Chirica e în drum spre spital și a declarat în exclusivitate pentru BZI.RO că se simte bine, este în afara oricărui pericol și că merge la sugestia medicilor să-și facă niște radiografii la cervicală. Acesta se afla impreună cu fratele său in masina.

https://www.youtube.com/watch?v=USlOXbB98JI&feature=emb_logo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`