Prima pagină » Local » EXCLUSIV! Iată pe la câte persoane a trecut preotul infectat cu coronavirus din Târgu Frumos. Număr uriaş de suspecţi de COVID-19
EXCLUSIV! Iată pe la câte persoane a trecut preotul infectat cu coronavirus din Târgu Frumos. Număr uriaş de suspecţi de COVID-19

EXCLUSIV! Iată pe la câte persoane a trecut preotul infectat cu coronavirus din Târgu Frumos. Număr uriaş de suspecţi de COVID-19

14 apr. 2020, 15:09,
în Local

Noi date au apărut în cazul preotului din oraşul Târgu Frumos confirmat cu COVID-19 care a fost cu molifta pe la casele oamenilor. Preotul Nichita Ichim ce aparţine de comunitatea de lipoveni din zona a fost pe la casele enoriaşilor alături de dascăl în urmă cu mai multe zile. Ulterior, preotul a fost confirmat cu COVID-19, acesta ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Alături de aceştia au mai fost internate alte trei persoane din parohie, doi dascăli şi clopotarul, respectiv Grigore Luchian, Emil Lupu şi Vlad Lupu.

Părintele a intrat în contact în numai 3 zile cu 196 de persoane. Lista acestora a fost preluată de Direcţia de Sănătate Publică şi de primăria din Târgu Frumos, tocmai pentru că cei suspecţi de COVID-19 să fie supuşi unei anchete epidemiologice.

„Împreună cu o echipă de la DSP avem oameni în teren care merg la toţi cei pe la care a trecut părintele în perioada respectivă. Trebuie să vedem dacă ei au mai avut şi alte contacte, în acest caz fiind derulată o anchetă epidemiologică. În calcul s-a luat perioada 30 martie- 2 aprilie, iar la multe persoane aproape a trecut acea perioadă de două săptămâni de izolare. Dacă era să fii avut simptome, situaţia era mult mai gravă acum. Părintele se simte bine, toţi cei patru sunt acum la Boli Infecţioase internaţi şi urmează tratamentul”, a spus Ionel Vatamanu, primarul oraşului Târgu Frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *