Prin ordin ANAF au fost numiți doi șefi în cadrul Finanțelor ieșene. Ordinele au o valabilitate de doar două luni, începând cu luna în curs. Ambele numiri au ținut cont de experiența funcționarilor. „Mi-am propus să evoluăm ca administrație, să avem un parteneriat cu contribuabilul”, a declarat Raluca Mihai
Schimbări de personal în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Iași. Recent, ANAF a emis mai multe ordine prin care au fost numiți mai mulți funcționari pe funcții de conducere. Astfel, Irina Elena Buțu a fost numită șef administrație adjunct colectare persoane juridice, înlocuind-o pe Anca Beteagu, promovată pe postul șef AJFP. Până anul trecut, șeful AJFP era Paul Ciobanu. Între timp, a urcat pe treapta ierarhică, fiind numit director general la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Iași. În ceea ce o privește pe Buțu, a acumulat experiență pe executare silită la fosta Administrație pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul regiunii. Între timp, structura a fost desființată și absorbită de către fiecare administrație județeană din regiune. Conform declarației de avere, Buțu deține un teren de 500 metri pătrați în comuna Valea Lupului și trei apartamente în Iași, cu suprafețe de 42, 45 și 67 metri pătrați. În 2018 a cumpărat un autoturism nou, marca Skoda. Are un credit de 60.000 euro contractat în 2008, cu scadență în 2038. În 2018, din salariu a încasat 71.900 lei.
Buțu vrea să îmbunătățească serviciile
Frământările politice din ultimul timp nu oferă asigurări privind siguranța postului. Astfel, ANAF a emis ordinul cu o valabilitate de doar două luni.
„Din 1999 lucrez pe compartimentul de executare silită, iar din 2007 am fost pe colectare la Administrația pentru Contribuabili. Mă bazez pe o experiență acumulată de aproape 20 de ani. Sper să contribui cu experiența mea, să îmbunătățim colaborarea dintre servicii, ca mod de comunicare și, bineînțeles, relația cu contribuabilul. Ordinul ANAF are o valabilitate de două luni”,a precizat Irina Buțu.
A fost ocupat și al doilea post
În ceea ce privește postul de șef administrație adjunct colectare persoane fizice, acesta a revenit Ralucăi Iulia Mihai, care a înlocuit-o pe Mădălina Bașchir.
„Din 2006 sunt în sistem, am debutat la Serviciul Juridic. Apoi, am lucrat la Asistență Contribuabili- persoane fizice. Mi-am propus să evoluăm ca administrație, să avem un parteneriat cu contribuabilul. Trebuie să fim de bună credință cu toții, atât funcționarul, cât și contribuabilul. Vrem să oferim în continuare un serviciu de calitate. De la începutul anului nu se mai observă aglomerație pe holuri, mai ales că termenul de depunere a declarațiilor a fost prelungit. Numirea mea are o valabilitate de două luni”, a spus Mihai.
Conform ultimei declarații de avere, noua șefă din Finanțe nu deține terenuri, ci un apartament de 46 de metri pătrați, situat în Vaslui. În declarație nu apar bijuterii, tablouri, autoturisme. În schimb, la capitolul datorii apare un împrumut bancar scadent în 2035. Nu este clar dacă este vorba de 88.000 euro sau lei. Din activitatea desfășurată la Finanțe a primit un salariu anual de 75.046 lei.
Se așteaptă schimbări și la Vamă
Schimbări sunt anunțate și la Direcția Regională Vamală Iași. În acest moment, Direcția este condusă de către Dan Ceaușu, susținut de PSD. Postul urmează să fie ocupat de Elena Cotea, care a mai ocupat în trecut această funcție. În acest moment, Cotea a primit o prelungire de mandat pentru șase luni în funcția de șef al Vămii Sculeni. Conform declarației de avere, Elena Cotea deține patru terenuri în Iași și comuna Valea Lupului. Suprafețele au fost achiziționate în perioada 2007-2012. Terenurile au 144 mp, 962 mp, 735 mp, 1.099 mp și 918,6 mp. Are în proprietate două apartamente și o casă de locuit în suprafață de 68 mp. La capitolul datorii apare cu 35.000 euro, însemnând un credit scadent în 2030, contractat de la BRD.