Momente cumplite pentru o familie din Iaşi. Aseară, într-un accident cumplit, Mihai Ignat şi-a pierdut viaţa. Totul s-a întâmplat în câteva momente, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
Mihai Ignat, în vârstă de 27 de ani se afla la volanul unei maşini când a încercat să facă un viraj, regulamentar, la stânga. În momentul în care a încercat să efectueze manevra, un al şofer a intrat într-o depăşire neregulamentară şi l-a acroşat din plin. Eforturile medicilor a fost în zadar.
”În această noapte, în jurul orei 2.30, pe raza localităţii Hârlău s-a produs un accident rutier. Două maşini au intrat în coliziune, iar în urma impactului a rezultat rănirea a cinci persoane. Într-o maşină se aflau trei persoane, două dintre ele aveau leziuni minore, una refuzând transportul la spital, cealaltă fiind transportată la spitalul din Hârlău. Totuşi, în aceeaşi maşină se afla şi un tânăr de 27 de ani care a fost resuscitat şi tranportat de urgenţă la spitalul din Tg. Frumos, în pofida medicilor, tânărul a decedat. În cealaltă maşină se aflau două persoane, un tânăr de 20 de ani care are leziuni minore şi este transportat la Hârlău, dar şi încă o fată care a părăsit locul accidentului înainte de a ajunge echipajele medicale. La accidentul s-a intervenit cu trei echipaje de prim ajutor.” a menţionat Diana Cimpoesu, medic coordonator UPU-SMURD.