UPDATE: Circulația a revenit la normal.
Știre inițială: În urmă cu puţin timp un accident rutier s-a produs pe Calea Chişinăului. În accident au fost implicate două maşini. Un autoturism marca Volkswagen, şi o maşină de gunoi. Din primele informaţii, autoutilitara ar fi vrut să efectueze o manevră te întoarcere şi nu i-a acordat prioritate autoturismului Volkswagen. Autoturismul a fost acroşat, fiind proiectat pe trotuar. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a şoferiţei.
Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul de alcooltest. Rezultatul fiind negativ. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, dar şi poliţiştii rutieri. Cercetările continuă. În urma accidentului circulaţia este paralizată. Coada de maşini se întinde pe câteva sute de metri.