Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) organizează două evenimente importante în perioada următoare:
1. Deschiderea Conferinței Internaționale „Sisteme integrate în îngrijirea pe termen îndelungat”, ediția a VIII-a, care va avea loc miercuri, 15 mai 2024, la ora 9.30, în Aula Magna „Mihai Eminescu”. Conferința este organizată de UAIC, în perioada 15-16 mai 2024, prin Facultatea de Filosofie şi Ştiinte Social-Politice, Departamentul de Sociologie, Asistenţă Socială şi Resurse umane, în parteneriat cu TZMO România și în colaborare cu Ministerele Muncii şi Protecţiei Sociale, respectiv al Familiei şi Egalităţii de Şanse.
Intervenţiile reflectă noutăţi ale îngrijirii persoanelor vârstnice, cu dizabilităţi, dar şi practici şi politici sociale. Participanţii provin din România, Marea Britanie, Polonia și Lituania, având experienţă decizională, academică şi practică în gestionarea şi furnizarea de servicii sociale. Programul este accesibil la: www.isoltc.ro
2. Deschiderea evenimentului „EC2U Student Event”, care va avea loc miercuri, 15 mai 2024, la ora 10.30, la Casa Universitarilor Iași. Evenimentul „EC2U Student Event” este organizat de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași în perioada 15-17 mai 2024 și este dedicat studenților de la cele 8 universități membre ale Alianței EC2U, din care UAIC face parte alături de universitățile din Coimbra (Portugalia), Jena (Germania), Pavia (Italia), Poitiers (Franța), Salamanca (Spania), Turku (Finlanda) și Linz (Austria).
La eveniment vor participa 71 de studenți de la cele 8 universități membre ale Alianței EC2U, dar și 2 studenți de la Universitatea din Lvov (Ucraina), membru asociat EC2U. Tema evenimentului este „Shaping the future through EU elections”, participanții vor participa la o dezbatere pe formatul Parlamentului European și o masă rotundă la care vor discuta despre implicarea cetățenilor, sentimentul de apartenență la Uniunea Europeană și conceptul de identitate europeană. Astfel, studenții vor avea ocazia să învețe mai multe despre procesul democratic al Uniunii Europene. Programul mai include și un tur al orașului, un workshop despre interculturalitate dar și activități sportive. Mai multe informații sunt disponibile aici: https://ec2u.eu/news/ec2u-student-events/