Prima pagină » Eveniment-Social » Evaluarea Națională 2020 programează o etapă specială! 21 de absolvenți ai clasei a VIII-a din Iași susțin examenul național
Evaluarea Națională 2020 programează o etapă specială! 21 de absolvenți ai clasei a VIII-a din Iași susțin examenul național

Evaluarea Națională 2020 programează o etapă specială! 21 de absolvenți ai clasei a VIII-a din Iași susțin examenul național

29 iun. 2020, 04:00,
Valentin Hutanu, în Eveniment-Social

Evaluarea Națională 2020 Iași! De astăzi, 29 iunie, este programată o etapă specială. La nivelul județului Iași, 21 de absolvenți ai clasei a VIII-a susțin examenul național. Probele de la Evaluarea Națională 2020 se desfășoară, la nivelul județului Iași, în două centre de examen situate în municipiul Iași, respectiv în Pașcani

Un număr de 21 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține Evaluarea Națională 2020, la această etapă specială, la nivelul județului Iași. Probele de evaluare se vor desfășura, la nivelul județului Iași, în două centre de examen situate în municipiul Iași, respectiv în Pașcani.

Evaluarea Națională 2020 Iași, etapa specială, debutează astăzi, 29 iunie cu proba de Limba și literatura română

Examenul de la Evaluarea Națională 2020, etapa specială, debutează astăzi, 29 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, pentru care s-au înscris 19 candidați din Iași. Mâine, 30 iunie, se desfășoară proba de Matematică, la care sunt 21 de candidați ieșeni, absolvenți de clasa a VIII-a. Probele încep la ora 9:00, iar timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Acestea sunt monitorizate audio-video și sunt organizate cu respectarea tuturor măsurilor de prevenție și protecție stabilite în contextul pandemiei COVID-19

Primele rezultate, la Evaluarea Națională 2020, în etapa specială, se vor afișa joi, 2 iulie

Primele rezultate, la Evaluarea Națională 2020, în etapă specială se vor afișa joi, 2 iulie, până la ora 12.00, în centrele de examen. În conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD) și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse în ziua de 2 iulie, în intervalul orar 14:00 – 20;00. Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale din cadrul Evaluării Naționale 2020, etapa specială, pentru absolvenți de clasa a VIII-a, vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie

Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale din cadrul Evaluării Naționale 2020, etapa specială, pentru absolvenți de clasa a VIII-a, vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie. Se impune a fi menționat și faptul că elevii care participă la această etapă specială a Evaluării Naționale 2020 au șanse egale cu cei din etapa anterioară. Asta în ceea ce privește participarea la admiterea în învățământul liceal care se va desfășura în perioada 2-16 iulie 2020.

Ministerul Educației și Cercetării pune, în continuare, la dispoziția celor interesați, o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli privind desfășurarea de la Evaluarea Națională 2020. Numărul va fi disponibil în perioada 29 iunie – 2 iulie, între orele 8:00 – 16:00, iar vineri, 3 iulie, între orele 8:00 – 14:00. Media generală obținută în urma susținerii Evaluării Naționale are o pondere de 80 la sută în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri, prin cifra de școlarizare aprobată, pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *