Prima pagină » Sanatate » Ești indecis dacă să urmezi terapia Gerson? Părerile specialiștilor, bazate pe studii concrete

Ești indecis dacă să urmezi terapia Gerson? Părerile specialiștilor, bazate pe studii concrete

16 oct. 2023, 16:00,
în Sanatate

Terapia Gerson a fost dezvoltată între anii 1920 și 1930 de Max Gerson, un medic german. El susținea că această terapie l-a ajutat în vindecarea migrenelor. Astfel că a decis să încerce aplicarea acestei metode și pentru tratarea altor boli, cum ar fi tuberculoza și cancerul. Adepții terapiei Gerson sunt de părere că modificările aduse dietei și aportul de nutrienți pot ajuta la tratarea cancerului. De asemenea, ei consideră cancerul ca fiind un simptom al îmbolnăvirii întregului corp. Scopul acestui regim este de a elimina toxinele din corp și de a întări sistemul imunitar. Acest regim ar readuce corpul la starea metabolică normală și astfel s-ar vindeca de la sine.

Părerile specialiștilor în legătură cu terapia Gerson

Regimul Gerson presupune o dietă vegetariană și organică strictă (formată din fructe și legume bogate în potasiu, dar sărace în sodiu), suplimente de vitamine, minerale și enzime specifice, clisme cu cafea sau ulei de ricin. Terapeuții Gerson consideră că bolnavii de cancer au prea mult sodiu în corp în comparație cu cantitatea de potasiu. Persoanele care urmează această terapie consumă până la 13 pahare de suc proaspăt pe zi. Se crede că astfel se va restabili echilibrul corect și că se va curăța ficatul. De asemenea, se administrează și până la 5 clisme cu cafea pe zi. Se crede că clismele cu cafea ajută și mai mult la eliminarea toxinelor din ficat și colon. De asemenea, se consideră că administrarea anumitor suplimente și enzime ajută organismul să elimine celulele canceroase. Cu toate acestea, cercetările științifice nu susțin niciuna dintre aceste afirmații.

Terapia Gerson este un regim strict, cu conținut scăzut de sare, bazat pe fructe și legume organice. Dacă dorti să dați o șansă acestui regim, în fiecare zi va trebui să beți 20 de kilograme (aproximativ 9 kilograme) de fructe și legume zdrobite (un pahar de suc la fiecare oră, de 13 ori pe zi), să faceți până la 5 clisme cu cafea și, eventual, clisme cu ulei de ricin, și să luați suplimente de potasiu și alte suplimente, inclusiv vitamina B12, enzime pancreatice și suplimente tiroidiene. Terapia Gerson poate fi urmată fie într-o clinică, fie acasă.

Cei care merg la aceste clinici specializate pe terapia Gerson au spus uneori că se simt mai bine din punct de vedere psihologic. Aceste locuri pot fi foarte relaxante și pline de compasiune. Cu toate acestea, efectele secundare posibile ale terapiei Gerson rerezinta o sursă de îngrijorare. Puteți sta într-o astfel de clinică timp de câteva săptămâni, și apoi să continuați tratamentul acasă. Tratamentul poate continua de la câteva luni până la câțiva ani. A face această terapie acasă necesită mult timp, energie și angajament. Poate deveni aproape un loc de muncă cu normă întreagă.

Efecte secundare și eradicarea cancerului

În unele situații, dieta Gerson poate cauza efecte secundare severe. Unele dintre acestea sunt potențial dăunătoare. Discutați întotdeauna cu medicul dumneavoastră înainte de a decide să urmați dieta Gerson. De exempu, clismele cu cafea elimină mult potasiu din organism și vă predispun la infecții, deshidratare, convulsii, dezechilibre de sare și alte minerale în corp, probleme la inimă și plămâni, constipație și inflamație a intestinului (colită). Alte efecte secundare raportate include pierderea poftei de mâncare, diaree și vărsături, dureri abdominale, febră și transpirație, herpes buccal, amețeli și slăbiciune. Nu există dovezi care să ateste că terapia Gerson funcționează ca tratament pentru cancer. Este necesară mai multă cercetare pentru a o compara cu tratamentele acceptate și dovedite în cadrul unor studii clinice corespunzătoare.

În 2007, cercetătorii din Marea Britanie au realizat un studiu cu 6 pacienți și au constatat că acest tip de terapie pare să îi ajute pe oameni să se simtă mai bine din punct de vedere emoțional. De asemenea, a redus nevoia de analgezice. Cu toate acestea, numărul mic de pacienți nu face ca aceste constatări să fie fiabile. Cercetătorii au sugerat că este necesar un experiment clinic pentru a vedea dacă terapia Gerson funcționează ca tratament pentru cancer. Un studiu din 2014 a analizat 13 diete diferite pentru cancer. Cercetătorii au examinat toate cercetările anterioare privind terapia Gerson și au constatat că niciunul dintre aceste rapoarte nu i-a dovedit eficacitatea. Un alt studiu a analizat rata de supraviețuire pe un termen de 5 ani a 153 de pacienți cu cancer. Au constatat că rata de supraviețuire era mai mare la pacienții cu melanom, cancer ovarian și colorectal care urmau terapia Gerson în comparație cu pacienții care urmau alte terapii. Cu toate acestea, acest studiu a fost realizat de Organizația de Cercetare Gerson, iar metoda folosită nu este fiabilă și prezintă defecte.

Unele elemente ale dietei Gerson sunt sănătoase. De exemplu, consumul de alimente cu conținut scăzut de grăsimi și multe fructe proaspete și legume. Cu toate acestea, nu este sănătos să consumați cantități mari dintr-un grup de alimente într-un mod anume (sucuri) fără a le echilibra cu alte grupuri alimentare. Acest lucru poate fi dăunător pentru persoanele care sunt deja slăbite și bolnave. Există, de asemenea, multe efecte secundare posibile, unele dintre ele fiind grave.

Majoritatea terapeuților Gerson încurajează oamenii să nu facă chimioterapie în timpul acestui regim. Aceasta se datorează faptului că ei cred că chimioterapia afectează imunitatea. Ei spun că radioterapia este mai compatibilă cu tratamentul Gerson. Discutați cu profesioniști despre terapiile alternative sau complementare pe care doriți să le încercați. Aflați tot ce puteți despre terapie înainte de a decide să o adoptați. Multe site-uri web fac publicitate sau promovează terapia Gerson, în ciuda părerii medicilor. Cu toate acestea, organizațiile științifice care fac cercetări asupra cancerului, nu susțin cele promovate în mediul online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`