Este unul dintre cei mai cunoscuți profesori universitari din Iași! Puțini cunosc o serie de detalii și momente care i-au marcat viața – GALERIE FOTO, EXCLUSIV

Unul dintre cei mai cunoscuți profesori universitari din Iași rememorează o serie de amintiri, detalii și momente care i-au marcat viața și pe care puțini le cunosc. Reporterii BZI au purtat un interesant și aparte dialog cu prof. univ. dr. ing. Alexandru Sălceanu, fost decan la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată din cadrul Universității Tehnice din Iași, candidat la rectoratul instituției și actualul vicepreședinte al Senatului entității academice politehniste. De la emoțiile veritabile ale adolescenței, fondarea unui Club de Matematică la actualul Colegiu Național „Mihai Eminescu”, la excursii, rezolvarea de exerciții și probleme grele și până la pasiunea pentru tenis, toate acestea sunt câteva din secvențele pe care le rememorează universitarul

Este unul dintre cei mai cunoscuți profesori universitari din Iași! El rememorează o serie de amintiri și momente care i-au marcat viața și pe care puțini le cunosc. Reporterii BZI au avut un interesant și aparte dialog cu prof. univ. dr. ing. Alexandru Sălceanu. Fost decan la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată (FIEEIA) din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” (TUIASI) din Iași, candidat la rectoratul instituției, acesta este actualul vicepreședinte al Senatului entității academice politehniste. De la emoțiile veritabile ale adolescenței, fondarea unui Club de Matematică la actualul Colegiu Național „Mihai Eminescu”, la excursii, rezolvarea de exerciții și probleme grele și până la pasiunea pentru tenis, toate acestea sunt câteva din secvențele pe care le rememorează universitarul.

Stirile PROTV

Prinţesa Kate împlineşte 43 de ani. Cum își sărbătorește ziua de naştere și ce își dorește să realizeze în 2025. GALERIE FOTO

RomaniaTV

BOMBA ZILEI! Monica Gabor a născut în secret un băiețel! Vedeta a devenit mamă la 18 ani distanță de când a adus-o pe lume pe Irinuca

Este unul dintre cei mai cunoscuți profesori universitari din Iași! Puțini cunosc o serie de detalii și momente care i-au marcat viața

Pe acest plan, prof. univ. dr. ing. Alexandru Sălceanu a fost provocat să rememoreze anii de liceu! O întrebare simplă, dar cu răspuns complicat, diferențiat, nuanțat: cum era „liceul” în anii ’70 sau ’80, prin comparație cu cel de astăzi? Un răspuns scurt:

„Foarte asemănător. O perioadă a marilor descoperiri, a acelorași din totdeauna căutări, a celor mai importante alegeri pentru viitorul profesional. Cred că sunt în măsură să formulez doar simple păreri bazate pe trăirile, experiențele și implicările personale, desfășurate pe parcursul a mai bine de jumătate de veac. Am avut șansa să-mi petrec toți cei 12 ani de preuniversitar sub cupola aceluiași liceu, «Mihai Eminescu» din Iași, instituție care și-a aniversat Centenarul atunci când eram pionier, în clasa a III-a”, mărturisește acesta.

El a continuat și a punctat:

„Atunci am memorat, fără să înțeleg prea mult, ani și personalități. Cu trecerea timpului am început să conștientizez, pas cu pas, importanța și responsabilitatea unei tradiții. Am început clasa I într-o clădire de patrimoniu, construită după proiectul generalizat al lui Spiru Haret. Am trecut de la tabla de lemn, care trebuia ștearsă cu borș «procurat» din cartier de elevul de serviciu, la tabla de sticlă și apoi la cea magnetică. Am conștientizat momentele când s-a revenit treptat de la «Școala Medie nr. 2» (denumire impersonală, voit impusă de cei care doreau să ne șteargă tradițiile și istoria) la Liceul «Mihai Eminescu» și mai apoi la Colegiu Național”.

„Atunci nu era resursa de informare quasi-infinită a Internetului, dar aveam «Le Petit Larousse de la culture générale», procurat cu greu de la aceeași librărie de azi, Junimea”

Prof. univ. dr. ing. Alexandru Sălceanu vorbește și de comparația cu „liceul” de azi, pe care o susține pe baza legăturilor permanente cu multe colegii și licee din zona Moldovei, cu care a menținut contactul atât în timpul activităților de promovare (în vederea Admiterii) a ofertei educaționale a Facultății de Electrotehnică (devenită, din 2010, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată), cât și în cadrul unor proiecte și programe comune, universitar-preuniversitar.

„Dar pot spune că am avut parte și de o «informare» subiectivă: am fost membru în comitetul de părinți la clasele ambilor noștri băieți, la mai bine de 8 ani diferență. Atunci nu era resursa de informare quasi-infinită a Internetului, dar aveam «Le Petit Larousse de la culture générale», procurat cu greu de la aceeași librărie de azi, Junimea (care, caracteristic acelor vremi, se numea „Cartea rusă”).

Și atunci, ca și acum, am întâlnit profesori, adevărați apostoli ai cunoașterii, alături de oameni obișnuiți care își făceau doar serviciul. Elevii, fiind peste 2,5 milioane, au respectat întotdeauna distribuția gaussiană, cu vârfuri de mare talent, dar și cu elevi «obișnuiți» care vor confirma sau își vor găsi drumul pe parcursul anilor următori. Desigur, alături de «repetenții» clasei, dintre care unii pot ajunge «premianți» ai vieții”, opiniază universitarul.

Un bun obicei al acelor vremuri era ca profesorii disciplinelor de bază să preia nou-veniții din clasa a V-a, până la finalul liceului

Profesorul și inginerul continuă incursiunea în trecut și arată din start că evită adagiul atât de simplist și de plictisitor „pe vremea mea”.

„Din perspectiva experiențelor personale am constatat diferențe de fond între «atunci» și «acum» (nu neapărat cu plus sau minus), cu precădere în abordările a patru discipline importante: Matematica, Limba engleză, Istoria și Educația fizică. Doar câteva subiective păreri, comentarii sau simple amintiri. Un bun obicei al acelor vremuri era ca profesorii disciplinelor, să le zicem «permanente», să preia nou-veniții din clasa a V-a și să formeze, să conducă nucleul astfel format până la susținerea Bacalaureatului. Șansa generației care în toamna anului 1966 a început ciclul elementar (astăzi, numit gimnazial) la Liceul «Eminescu» s-a numit Doamna Fraga Caraman la Matematică, Domnișoara Popa la Engleză, Domnul Eugen Vârgolici la Istorie și Doamna Victoria Ispas la Educație Fizică. Permiteți să scriu «Domn» și «Doamnă» cu majuscule”, declară acesta.

Matematica, marea pasiune din liceu pentru prof. univ. dr. ing. Alexandru Sălceanu

Aici, desigur, Matematica a fost marea pasiune din liceu pentru prof. univ. dr. ing. Alexandru Sălceanu.

„La Matematică am fost captivați de la bun început de o carte căreia îi apreciasem inițial coperțile cartonate și frumos colorate, numită «Teoria Mulțimilor», scrisă de un profesor belgian, Papi. Pentru că era o premieră (nu doar pentru România) la acea dată, nu o puteam studia decât în cadrul unui cerc (extra-curricular, cum s-ar spune astăzi). Atunci am avut revelația simplității, dar și a utilității universale a diagramelor Venn, ale corespondențelor biunivoce, ale codurilor binare pe care mintea neîngrădită de canoane a unor copii de 11-12 ani le considera firești, naturale. Prelegerilor despre teoria mulțimilor li se sporea magnetismul inclusiv prin participarea unor profesori de la Facultatea de Matematică a Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Mi-l aduc bine aminte pe dl. prof. Rimer, care scosese o culegere de probleme de teoria mulțimilor și de logică matematică. Mi se părea extraordinar că noi puteam rezolva în clasa a V-a probleme concepute de un profesor universitar”.

Profesorul Sălceanu continua și menționa că:

„În cadrul cercului, atmosfera era mai puțin formală, mare atractivitate aveau discuțiile din pauze, pigmentate cu amintiri din anii studenției Doamnei Caraman. Eram uimiți de povestirile dramatice referitoare la anii ’50, când originea «sănătoasă» devenea mai importantă decât nivelul profesional. Începusem să descoperim istoria adevărată din anii negri ai proletcultismului. În felul acesta, cu o teorie a mulțimilor, în esență simplă și intuitivă, dar relativ nou introdusă în programele din țările dezvoltate, condimentată cu amintiri dureroase, dar foarte adevărate, despre primii 15 ani ai noii orânduiri de «democrație populară», eram cuceriți și așteptam cu bucurie Cercul de Matematică”, simte prof. univ. dr. ing. Alexandru Sălceanu.

S-a format un nucleu din 10 adolescenți pasionați, abonați la Gazeta Matematică, a căror cea mai mare bucurie era să-și găsească numele tipărit la rubrica rezolvitorilor de probleme

Actualul vicepreședinte al Senatului de la TUIASI dezvăluie că atunci s-a format un nucleu din 10 adolescenți pasionați, abonați la Gazeta Matematică, a căror cea mai mare bucurie era să-și găsească numele tipărit la rubrica rezolvitorilor de probleme. Acest nucleu a stimulat înființarea primei clase speciale de Matematică din istoria unui liceu care era recunoscut mai ales prin performanțele filologice (Limba franceză) sau sportive.

„Asta însemna 11 ore de Matematică pe săptămână în orarul oficial, la care se mai adăugau, bonus de performanță, minim 2 ore «ciupite» de la alte discipline, cu profesori mai «înțelegători» sau mai puțin entuziaști. Poate aici ar fi cazul unui scurt comentariu: cei 10 «matematicieni» olimpici se metamorfozaseră treptat în 10 «politehniști» pragmatici. În acei ani, în municipiul Iași se înființaseră câteva întreprinderi etalon, foarte bine utilate, care ofereau șansa unei realizări atât profesionale (dotări cu echipamente de top), cât și sociale (locuri de muncă în municipiu, salarii mai mari, locuințe de stat).

Astăzi a rămas doar umbra sau amintirea fostelor «glorii» ale industriei ieșene: CUG, CFS, IMAMUS, Tehnoton. Niciunul dintre cei 19 absolvenți ai clasei noastre speciale nu a urmat cursurile Facultății de Matematică, dar absolut toți au dezvoltat cariere de succes (în Romania, Europa sau America de Nord), bazate pe disciplina, rigoarea, dar și inventivitatea stimulate de studiul Matematicii. Limbaje de programare și calculatoare pe care rula Fortran erau și atunci. Trebuie înțeles că o modelare, simulare sau rezolvare numerică a unor ecuații complicate poate duce la rezultate departe de realitate, dacă în fața tastaturii nu lucrează un specialist care înțelege atât fenomenul fizic, cât și algoritmii care stau la baza programului”.

O vizită pe care a făcut-o cu „clasa” în primul an de gimnaziu, la Mănăstirea Putna i-a rămas vie în memorie

Prof. univ. dr. ing. Alexandru Sălceanu vorbește de cum a fost marcat și de Istorie, modul în care i se dezvăluia un adevăr care trebuia transmis, dar nu se putea publica fără echivoc în ziarul Scânteia.

„Am înțeles că două milenii de continuitate înseamnă mai mult decât o cifră, am înțeles că interesele românilor au coincis doar conjunctural și efemer cu interesele imperiilor cu care soarta ne-a învecinat. Îmi amintesc o vizită pe care am făcut-o cu «clasa» în primul an de gimnaziu, la Mănăstirea Putna. Acolo, Părintele ghid Cucoșel ne-a prezentat cu lux de amănunte harta Moldovei Marelui Ștefan. Hotin, Soroca, Chilia, Cetatea Albă erau bastioane ale românismului care i-au permis părintelui ghid să plece de la un glorios Ev Mediu și să ajungă, convingător și cu dragoste de patrie, până în zilele noastre.

Am înțeles că nu întâmplător prima noastră excursie a fost la Putna. Mintea mea de copil cuminte s-a mirat de curajul ghidului nostru, care ne-a spus fără echivoc că Basarabia e pământ românesc ocupat de imperiul de la Răsărit. Domnul Vârgolici, profesorul nostru de Istorie, ne-a confirmat că acestea sunt adevăruri care trebuie transmise generației noastre, prin alte canale decât presa centrală, «de partid» și «de stat»”, dezvăluie universitarul.

„Ni s-au dezvăluit amănunte care nu puteau fi scrise în manual”

De asemenea, intelectualul vorbește de faptul că, în variantele „oficiale”, istoria începuse a fi predată mai aproape de adevăr, mai departe de dogmă. În manualul de clasa a IV-a a învățat despre Răscoala lui Tudor Vladimirescu, în clasa a VIII-a devenise mișcare revoluționară, iar în ultimul an de liceu era deja revoluție.

„O metamorfoză pe care încercam să o înțelegem prin discuții ce deveneau dezbateri cu profesorul nostru, prin lecturi din Magazinul istoric. Cea mai așteptată publicație era «Almanahul» anual al acestei reviste. Cu cât tirajul era mai mic, cu atât mai interesante erau «dezvăluirile», unele spuse pe interesul tuturor, altele doar printre rânduri și înțelese numai de cei bine informați. Eram deja în clasa a XII-a. Profesorul ne-a invitat la o plimbare-pretext spre Parcul Copou.

Ne-am oprit în fața casei unde a locuit între anii 1916-1918 generalul Berthelot, șeful misiunii franceze. Ni s-au dezvăluit amănunte care nu puteau fi scrise în manual, despre principalul motiv care a obligat România, victorioasă la Mărășești, să ceară armistițiu și să încheie pacea de la Buftea-București. Vecinul de la Răsărit devenise dușman din aliat. Și atunci, dar și acum, rolul profesorului patriot este decisiv, grâul trebuie separat de neghină și adevărul de minciună”, simte profesorul universitar ieșean.

Până prin anul 1965, principala limbă străină care se preda în școli era rusa

Un alt atu pe care l-a avut profesorul Sălceanu a fost Limba engleză, care era pentru elevii generației sale o fereastră deschisă spre o lume a civilizației și bunăstării. Până prin anul 1965, principala limbă străină care se preda în școli era rusa, o contrapondere fiind reprezentată (în liceele mai „bune”) de Limba franceză.

„Am avut șansa să fiu printre primele generații care puteau alege engleza ca materie chiar din clasa a V-a. Profesoara, Domnișoara Popa, era proaspăt absolventă a facultății de profil din Cluj. Alții au fost mai puțin norocoși. Au făcut engleza cu foști profesori de rusă, convertiți la apelul de seară în profesori de engleză. Fusese în România acelor ani un program de reconversie profesională, destinat foștilor profesori de rusă, care, nemaiavând aproape deloc solicitare, trebuiau să se recalifice pentru a nu rămâne fără catedră. Chiar și în aceste condiții puțin prielnice, dragostea tinerilor pentru tot ce simboliza «engleza» a surmontat dificultățile începutului. Lipsa literaturii era endemică…”, mai spune profesorul.

Tenisul de câmp, datorită performanțelor de excepție ale cuplului Năstase – Țiriac, a început să devină sport de masă

Sportul și mișcarea nu au fost neglijate de reprezentantul academic al TUIASI. Și aici vorbește de șansa unui profesor aparte, Victoria Ispas, care a înțeles rolul formator al sportului de echipă. Cea mai mare bucurie era atunci când primea mingea de baschet.

„Am învățat cât de important este să pasezi la timp, să dublezi sau să ajuți coechipierul exact atunci când are nevoie. Gloria sportivă a Liceului «Eminescu» era adusă de echipele de handbal, fete și băieți. Tot în acei ani, tenisul de câmp, datorită performanțelor de excepție ale cuplului Năstase – Țiriac, a început să devină sport de masă.

Jucam cu rachete din lemn (produse sub licența Dunlop, la Reghin), se numeau „Special” și costau 316 lei, pe terenuri de bitum (erau gratuite) sau de zgură (fiind puține, erau foarte aglomerate). Îmi place să cred că, dacă generația 25-55 ar fi avut parte de o educație sportivă adecvată în liceu, nu la televizor, ci cu mingea pe teren, ar acorda importanța cuvenită relaxării după munca stresantă pe care trebuie să o presteze. Profesorul nostru de Psihologie, Domnul Iovu, la ora când trebuia să vorbim despre așa-zisul «om nou», a spus tranșant la acest subiect: «În ultimele 3 milenii a evoluat spectaculos tehnologia. Trăsăturile definitorii de caracter sau comportament și meandrele greu de pătruns ale psihicului uman s-au modificat mult prea puțin».

De aceea, respectarea celor 10 porunci milenare (ale Vechiului Testament, dar nu numai) rămâne esențială pentru umanitate și atunci, și acum. Ne străduim să descifrăm (doar parțial, desigur) profunzimea glossei eminesciene: «Toate-s vechi şi nouă toate, ce e rău şi ce e bine»”, concluzionează Alexandru Sălceanu, absolvent al promoției 1974, Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași.

Astfel, chiar dacă este unul dintre cei mai cunoscuți profesori universitari din Iași, puțini cunosc o serie de detalii și momente care i-au marcat viața.