Prima pagină » Sport » Este oficial! Cine va prelua FC Dinamo?
Este oficial! Cine va prelua FC Dinamo?

Este oficial! Cine va prelua FC Dinamo?

22 apr. 2020, 19:15,
în Sport

Ionuţ Negoiţă a declarat, miercuri că de principiu s-a ajuns la o formulă de compromis pentru preluarea FC Dinamo cu un fond de investiţii spaniol care a vrea şi ca, după ce cumpără acţiunile, preşedintele clubului să fie Ioan Andone.

“Ieri pe la 4 şi jumătate s-au văzut colegii mei (cu reprezentanţii suporterilor), eu nu mă mai ocup, le-au dat informaţiile de care aveau nevoie şi a rămas să mai spună ce mai vor ca să-şi actualizeze informaţia. Au mai fost discuţii şi acum jumătate de an, până la urmă nu s-au materializat, nu ştiu din ce motive.

Au propus eşalonarea pe zece ani a datoriilor, nu asta e problema. Nu aici ar fi problema. Acel fond de investiţii din Spania cu care sunt colegii mei în discuţii de vreo trei săptămâni a făcut un weekend o propunere destul de ciudată, luăm clubul, dar veniţi la zi, cu salariile…. Am avut şi eu o discuţie cu ei ieri şi le-am spus… S-au resuscitat şi zic că s-a ajuns la o formulă de compromis, dacă se va finaliza sau nu rămâne de văzut. Oamenii spun că sunt din filmul care trebuie, că cei implicaţi sunt oameni de fotbal.

Da (au renunţat la ideea ca datoriile să fie plătite dinainte). De două săptămâni tot cer documente şi sunt la curent cu tot ce se întâmplă, dar ei voiau să renunţăm la tot. Le-am zis să nu ne luăm la mişto unii pe alţii. S-a găsit de principiu formula de compromis şi spun că sunt hotărâţi. Bănuiesc că şi suporterii îşi doresc un investitor”, a spus Negoiţă.

El a precizat că şi discuţile cu suporterii continuă. “Discuţiile continuă cu fanii, dar prioritate are un investitor care poate veni cu bani, ei spun că au bani ca să asigure performanţă. Şi au spus că se pot încadra până pe 30 când trebuie plătiţi ultimii bani pentru luarea licenţei. Sunt profesionişti la modul cum au pus problema şi s-au informat”.

Negoiţă a menţionat că în afara celor două grupuri de suporteri şi a fondului de investiţii spaniol mai există cineva interesat de preluarea FC Dinamo:

“Mai e cineva tot de prin Spania, care acum vreo două zile a dat de noi, le-am livrat şi lor ce îi interesează. O familie cu posibilităţi care nu e străină de fotbal, stă prin Elveţia şi a mai investit şi ar vrea să se implice”.

În cazul în care nu se va concretiza preluarea clubului de către spanioli, suporterii ar trebui “să preia această misiune dacă vor”, a asăugat Ionuţ Negoiţă.

“Între timp şi cei de la PCH s-au mobilizat şi au răspuns ofertei. Aici suntem cu discuţiile, dar prioritate au cei care au şi bani de investit, să asigure şi un buget bun pentru următorii ani, nu doar să îl ţină pe linia de supravieţuire. Şi cei de la PCH au spus că în cazul în care vine un investituor sunt dispuşi să îi cedeze şi cei 10 la sută al lor. Prioritate clar au potenţialii investitori. Părerea mea, sincer ideal ar fi să se găsească o soluţie comună, adică să existe unitate pentru susţinerea clubului”.

Negoiţă a mai declarat că datoriile clubului sunt “undeva la 3 milioane”.

Bugetul.ro
Spaima taxei Daniel Băluță a fost fentată de șoferii din Sectorul 4. Metoda originală prin care locuitorii de aici reușesc să evite să plătească suma impusă de primărie
redactia.ro
Ce salariu avea Mihaela Tatu la Antena 1 și cât încasează Mirela Vaida
Bugetul.ro
E jale la Raiffeisen Bank, BT, ING, BRD sau CEC Bank. ANAF a făcut anunțul despre ce se întâmplă cu clienții din România care au depozite bancare
a1.ro
Cât costă o noapte de cazare la hotelul Simonei Halep din Mamaia. Cât trebuie să dai pentru o cameră și ce părere au turiștii
Playtech.ro
Cât costă cea mai scumpă pâine din România. O găsești la Turda, prețul e neașteptat
observatornews.ro
Și-a notat în jurnal că vrea să-și omoare mama. Fiica adoptivă a româncei Andreea Mottram plănuia crima de un an: "A fost înjunghiată de 12 ori"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Zi neagră pentru nouă milioane de români. Scumpire semnificativă a unor taxe
realitatea.net
Ce trebuie să faci cu bulbii lalelelor după ce se scutură florile? Trucuri pentru reluarea înfloririi
SportpeSurse
Întreaga lume e în stare de șoc! Apariție tulburătoare în Moscova, în plin război între Rusia și Ucraina. Imaginea naște controverse uriașe
Playtech.ro
Se poate poate pune poprire pe pensie? Ce spune legea și în ce cazuri se aplică măsura
Dailybusiness.ro
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
RomaniaTV
Tichete sociale Paşte 2025. Pensionarii cu venituri mici primesc bani de miel şi cozonac de la Primărie, pe lângă voucherul de 400 de lei de la Guvern
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Cum arată fostul preot Visarion Alexa la aproape 3 ani de când a dispărut din spaţiul public
redactia.ro
Ce nu trebuie să spui sub nicio formă în ziua de Paște pentru a-ți merge bine tot anul
ego.ro
Au divorțat la scurt timp după nuntă! Vedetele care și-au spus ”adio” aproape instant

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 aprilie 2025
08 aprilie 2025