Violeta Coneac este internată la Institutul Regional de Oncologie din Iași. Aceasta are nevoie urgent de sânge și trombocite, fiind diagnosticată cu leucemie acută mielomonocitară. Fata acesteia, Gabriela Varga-Coneac, face un apel disperat către toți oamenii care au posibilitatea de a dona, să o facă la Centrul de Transfuzie Sanguină din Iași
Trombocitele, cunoscute și sub numele de plachete sanguine, sunt componente ale sângelui, cu rol în procesul de coagulare. Sunt câteva categorii de pacienți care necesită donare de masă trombocitară, printre aceștia numărându-se cei oncologici, cu boli hematologice, care au suferit un transplant, cu traumatisme sau cei care au avut un accident.
Apel umanitar pentru o pacientă diagnosticată cu leucemie acută mielomonocitară
Pacienții bolnavi de cancer care sunt supuși tratamentelor cu citostatice se confruntă cu un nivel extrem de scăzut al trombocitelor. Cea mai eficientă metodă pentru refacerea acestuia estre transfuzia cu „celule VIP”, așa cum sunt numite trombocitele de doctori. Există un aparat special ce separă componentele sângelui încă din faza de donare. Prelevarea trombocitelor se face într-un sistem autorizat, închis, steril și apirogen, cu instrumente sterile de unică folosință.
Sângele este recoltat de la nivelul brațului, trombocitele fiind extrase imediat, restul sângelui întorcându-se la donator. Deoarece majoritatea globulelor roșii revin la donator, intervalul dintre două trombocitafereze este de 4 săptămâni. Mai exact, orice pacient sănătos poate dona trombocite în fiecare lună. Este un procedeu destul de simplu, o singură oră fiind necesară pentru a salva viața unui bolnav de cancer. Trombocitele pot fi utilizate atât în tratamentul tuturor formelor de cancer, cât și în tratarea unor maladii rare.
Femeia are nevoie urgent de sânge și trombocite
Pot dona trombocite bărbații cu vârsta până în 45 de ani. Aceștia trebuie să aibă o greutate de peste 60 de kilograme, dar nu mai mult de 100. Donatorii trebuie să fie sănătoşi, să nu prezinte simptome de gripă sau răceală. De asemenea, trebuie să nu fi luat aspirină sau antiinflamatorii în ultimele 5 zile şi să nu fi consumat alcool în ultimele 48 de ore. Înainte de donare se recomandă consumul de lichide (apă, ceai, suc sau iaurt), cel puţin o jumătate de litru. Venele donatorilor trebuie să permită recoltarea, iar numărul de trombocite trebuie să fie mai mare de 200.000/mmc.
„Este nevoie urgentă de sânge și de trombocite. Violeta Coneac, mama mea, este internată la Institutul Regional de Oncologie din Iași, diagnosticată cu leucemie acută mielomonocitară și are nevoie de sânge și de trombocite. Sânge poate dona oricine, iar trombocite doar bărbații cu vârsta mai mică de 45 de ani, care au mai donat în ultimele 4-6 luni, cu o greutate de peste 60 de kilograme, fără alte afecțiuni. Se poate dona la Centrul de Transfuzie Sanguină din Iași, strada Nicolae Bălcescu numărul 21, de luni până vineri, între orele 07:30-13:30. Nu uitați să menționați că donați pentru Violeta Coneac”, a publicat fiica acesteia pe rețelele de socializare, în legătură cu pacienta diagnosticată cu leucemie acută mielomonocitară.