Credincioșii veniți la Sfânta Parascheva, la Iași, au plecat acasă cu icoane care o înfățișează pe sfântă. Prețurile pentru icoanele vândute în această perioadă sunt cuprinse între 3 și peste 1.000 de lei
Credincioșii care au venit, în acest an, să se roage la racla Sfintei Parascheva nu au plecat acasă fără să achiziționeze o amintire. Cei mai mulți au cumpărat icoane. În funcție de bugetul fiecăruia, aceștia au plătit de la 3 până la peste 1.000 de lei pentru o icoană care o înfățișează pe Cuvioasa. La magazinul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și la tarabele cu produse bisericești a fost coadă. Pe lângă iconițele de 20-30 de lei s-au vândut și cele argintate.
„S-a cumpărat foarte bine și icoana argintată. Am dat vreo 50 de bucăți în 2-3 zile. Una costă 145 de lei. Se vând și cele mai ieftine, la 20 sau 30 de lei. Credincioșii vor să aibă o amintire de la Sfânta Parascheva. Din păcate, odată a furat cineva o icoană cu Sfânta Parascheva”, susține unul dintre comercianții de obiecte bisericești.
Icoanele cu Sfânta Parascheva, cele mai vândute în această perioadă
Mulți dintre cei care au venit la Sfânta Parascheva s-au oprit la tarabele cu obiectele care o înfățișează pe Sfânta Parascheva și au cumpărat mai ales iconițe.
„Se dau cel mai bine iconițele de 3 lei, 10 lei, tămâia, mirul. Oamenii vin de peste tot din țară și cumpără de la noi. Vor să aibă ceva, o amintire, de la Sfânta Parascheva. Anul acesta e mai multă lume, au venit mai mulți credincioși”, susține un alt comerciant.
Cei care au avut un buget mai mare au plătit de la câteva sute la peste 1.000 de lei pentru o icoană.
„Aceste icoane este făcută din lemn, nuc sau cireș, este argintată, iar coroana are zirconiu. În București sunt făcute. Am observat că sunt persoane care cumpără și mai scumpe, vor ceva mai deosebit. Am dat și icoane de câteva sute de lei, și de peste 1.000 de lei. Unii credincioși vin și iau în fiecare an. Anul acesta e mai bine la vânzări pentru că e după pandemie”, mai spune unul dintre comercianții veniți la Iași.
Racla Sfintei Parascheva este o bijuterie din aur, argint și pietre prețioase.
Pentru Sărbătorile Iașului s-au alocat 500.000 de lei
Primăria Municipiului Iași cheltuie peste 500 de mii de lei pentru momentele artistice care vor avea loc cu ocazia Sărbătorilor Iașului. Ca în fiecare an, concertele de la 15 octombrie se vor desfășura în Piața Palatului Culturii și vor reuni artiști cunoscuți din țară. Perioada sărbătorii se deschide cu Traseul Pelerinilor, fiind urmată de clasicele târguri, Sărbătoarea Vinului, totul finalizându-se cu focul de artificii.
În ceea ce privește programul artistic, în cadrul concertului de muzică populară „Iașul în sărbătoare” vor concerta artiști cunoscuți, precum Gheorghe Turda și Ion Paladi, iar în cadrul spectacolului omagial „Încoronarea Regelui” vor fi prezente nume cunoscute, cum ar fi Delia, Ștefan Bănică, Holograf, Mario Fresh și alții. Evenimentele vor fi prezentate de către Dan Negru și Anca Mazilu. Toate acestea se vor finaliza cu spectacolul pirotehnic care va avea o durată de minimum 8 minute și 2.000 de lovituri.
Astfel, pelerinii veniți la Sfânta Parascheva vor putea asista și la spectacole.