Firmele cu capital austriac au fost excluse de la evenimentul Gala Best of Business, organizat la fine de an, de Consiliul Județean Alba. Decizia vine ca urmare a votului negativ dat de Austria la intrarea României în Schengen, anunță adevarul.ro.
În cadrul evenimentului sunt premiate companiile cu capital românesc, străin și mixt care au contribuit la economia județului pe parcursul anului.
Criteriile pe baza cărora a fost întocmit clasamentul şi pentru care se acordă trofee şi distincţii sunt: contribuţia la bugetul judeţului, valori semnificative ale exporturilor şi investiţiilor, cei mai buni angajatori, numărul de locuri de muncă nou create, implicarea în viaţa comunităţii, brand-uri reprezentative ale judeţului.
Decizia de excludere a firmelor austrice vine în contextul eșecului Schengen
Decizia de excludere a firmelor austrice, care au investiții de peste 500 de milioane de euro în Alba, ar fi fost luată, potrivit alba24.ro, de către președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel. Acesta nu ar fi dorit niciun reprezentat de la aceste companii la evenimentul anual al instituției pe care o conduce, ca urmare a votului negativ exprimat de Austria în legătură cu aderarea României la Spațiul Schengen.
Astfel, la Gala Best of Business organizată de Consiliul Județean Alba, capitalul străin a fost reprezentat de firme de top precum Star Transmission, Star Assembly, Bosch, VCST Automotive Production, Apulum SA.
În cadrul evenimentului au fost premiate și firmele cu capitalul românesc care au obținut performanțe economice în cursul anului 2022.
La ediția de anul trecut a Galei Best of Business s-au aflat și două companii austriece
Județul Alba a ajuns pe locul 6 pe țară, la PIB-ul pe cap de locuitor, urmare a investițiilor masive în industria alimentară, automotive și porțelan.
La ediția de anul trecut a Galei Best of Business, pe lista firmelor premiate de CJ Alba s-au aflat și două companii austriece: Baumit și Hs Timber Production.
Potrivit topului realizat de specialiștii CJ Alba, cele mai mari investiţii de capital străin în economia judeţului au fost în anul 2022: Bosch Automotive Blaj (capital german), Star Assembly Sebeș (capital german), Pehart Tec Grup Petrești (capital polonez și ceh), Star Transmission Cugir (capital german), VCST Automotive Production Alba Iulia (capital belgian), Alpin 57 Lux Sebeș (capital leton), Apulum Alba Iulia (capital italian).