Enoriașii care se roagă la mânăstirea Vlădiceni îl doresc pe părintele Calistrat Chifan din nou la slujbă. Aceștia susţin faptul că le este imposibil să se împărtăşească și să se spovedească la alt duhovnic. Aceștia au arătat că Înalt Preasfinţitul Teofan va da dovadă de mare înțelepciune, așa cum și îl caracterizează, și nu va lăsa credincioșii fără duhovnicul lor.
Vă aducem aminte faptul că duhovnicul Calistrat Chifan a fost întrerupt de la slujire după incidentul în care au fost implicate două surori care sunt cunoscute de enoriașii de la mânăstirea Vlădiceni ca fiind puse mereu pe scandal.
Ce spun enoriașii despre părintele Calistrat Chifan
Sunt multe testimoniale lansate de enoriași în legătură cu canonul pe care părintele Calistrat Chifan îl are. Aceștia spun, într-o voce unitară, că îl vor pe părinte înapoi la slujbă, mai ales în contextul în care este postul Nașterii Domnului Iisus Hristos și au nevoie de împărtășanie și un duhovnic care să îi asculte:
”Părintele Calistrat este duhovnicul meu, nu pot să merg la alt preot să mă spovedesc și să mă împărtășesc. Sper că în marea lui înțelepciune, Înalt Preasfințitul Teofan îi va ridica canonul părintelui cât mai repede. Sperăm că ÎPS ne va asculta rugămințile”, explică Vasile Teodor.
O enoriașă spune că se spovedește de 15 ani la părintele Calistrat și nu concepe să apeleze la alt duhovnic:
”Eu mă spovedesc de aproximativ 15 ani la părinte. Nu pot rămâne nespovedită și neîmpărtășită înaintea unei sărbători atât de importante cum este Nașterea Mântuitorului”, a transmis Ileana Chiriță.
O a treia mărturie arată că pentru mii de credincioși care vin mânăstirea Vlădiceni, canonul asupra părintelui Calistrat este un lucru de nesuportat:
”Toți cei care frecventează mânăstirea Vlădiceni le știu pe cele două surori care mereu au fost puse pe scandal. Sunt mii de credincioși care vin special să-l asculte pe părinte și care nu mai pot face acest lucru. Este inuman ce i se întâmplă duhovnicului nostru. Sperăm să i se ridice canonul pentru a putea să-l ascultă în continuare și să ne spovedim la el”, a spus Elena Tiron.
Mi-e dor de croşeul părintelui… Când îmi dădea părintele o dreaptă, cădeam instant în genunchi şi mi se umpleau ochii de lacrimi, de se minunau celelalte fiice duhovniceşti de evlavia mea.
L-am rugat de multe ori: „Părinte Calistrat, hai la Sala Sporturilor, să intri în circuitul naţional de K1, kick boxing sau ceva acolo, free style. E păcat să iroseşti aşa forţă, un aşa pumn intr-o mănăstire.
De ce să baţi doar monahi slabi de înger şi femei, când te-ai putea bate cu vlăjgani în toată regula?”
La care părintele răspundea smerit şi modest că nu, mai ales că nu face atâţi bani din lupte pe cât face în mănăstire răsculând prostimea şi întorcând-o împotriva ierarhilor.
Mare om, mare caracter.
Păcat că îşi iroseşte pumnul şi forţa din braţe pe nu ştiu ce monahi nu-i convin lui sau pe femei. Încă este relativ tânăr, părintele. Ar putea intra în circuitul K1, cred că ar face senzaţie.
Turma de oi proaste….Dumnezeu e acelasi la oricare preot mergi, spalatilor pe creier…. Vai de capul vostru de pupatori de oase….
super,simona…vad si eu un comentariu corect…ceilalti,care il iubiti neconditionat pe calistrat,mergeti si incercati sa primiti croseul duhovnicului…huo!
Băi habotnicule de ce ai ucis cu parul calul ăla necăjit și obosit de la Sihăstrie ? Locul tău este în iad !