Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a transmis o replică scepticilor vaccinării anti-COVID-19 în România. Emilian Popovici susține că se fac eforturi la nivel mondial pentru a se găsi soluții pentru vaccinarea anti-COVID-19 și nu se poate chiar toate țările să vrea răul propriei populații.
„Când avem această perspectivă a unui vaccin de succes de ce să ne riscăm viața cu o boală cu o evoluție imprevizibilă? Sunt unii care au spus pe diverse canale media, și unii erau chiar medici, că nu au încredere în vaccinare, că vaccinul a fost scos în timp scurt. Aveam alte așteptări de la gândirea lor medicală. Nu le mai am.
Sunt motive pentru care acest vaccin a fost obținut în timp foarte scurt, pentru că e vorba de o prioritate mondială cum poate nu am avut niciuna până acum. Este o implicare a firmelor producătoare la un nivel fără precedent. S-au investit sume enorme de bani“, a declarat Emilian Popovici.
Emilian Popovici: „Am încredere în acest vaccin“
Vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie este de părere că s-a lucrat bine la toate fazele obținerii vaccinului anti-COVID-19 și spune că are încredere deplină în acesta.
„Până acum se respectau toate etapele în sensul de birocrație, așa că s-a economisit timp. Erau procese de stabilire a prețului, de marketing, nici acestea nu au mai fost considerate necesare. Plus că a contat disponibilitatea subiecților participanți la testare. Dacă înainte erau în jur de 25.000 voluntari global pentru studii clinice, acum numărul de voluntari depășește necesarul. A existat posibilitatea să se lucreze din plin pe toate fazele. Plus că avem posibilitatea ca prin modele matematice să reușim să vedem care produse sunt eficiente. Am încredere în acest vaccin“, a menționat Emilian Popovici.
„Toate guvernele doresc răul popoarelor lor?“
Epidemiologul se întreabă retoric dacă toate guvernele doresc răul popoarelor lor, manifestându-și încrederea totală în cercetarea internațională.
„Înainte de a spune da sau nu, trebuie să ne întrebăm dacă avem încredere în guvernele statelor. Toate guvernele doresc răul popoarelor lor? Ar trebui să fim superficiali să credem asta. Trebuie să ne gândim dacă avem încredere în cercetarea internațională, care, de-a lungul timpului a găsit soluții care au salvat numeroase vieți”, a explicat Emilian Popovici.
”Dacă 80-90% dintre oameni ar purta mască, transmiterea s-ar reduce cu 90%”
Altfel, Epidemiologul consideră că transmiterea virusului SARS-CoV2 s-ar reduce cu 90% și nu am mai avea probleme în cazul în care 80% – 90% dintre oameni ar purta mască în toate situațiile în care se impune portul măștii.
„Dacă fiecare ar face la fel sau marea majoritate – 80% – 90% – ar face la fel, cu siguranță că rezultatul ar fi altul”, este concluzia epidemiologului. Cu cât punem capăt acestei infecții mai repede, cu atât vom fi feriți de niște schimbări care se pot produce în timp, pentru că mutațiile sunt caracteristice la virusuri care pot să ne încurce lucrurile. Până la urmă, unii oameni respectă regulile, alții nu.
În perioada următoare, există o dublă motivație pentru respectarea restricțiilor – scăderea presiunii pe sistemul medical și sărbători de iarnă cât mai aproape de normalitate. Avem o dublă motivație ca să respectăm măsurile și să ne conformăm recomandărilor, pentru că se pare că toți sau majoritatea vrem ca situația să se amelioreze“, a declarat Emilian Popovici.