Prima pagină » Actualitate » Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Bucureşti, semnal de alarmă legat de numărul de îmbolnăviri de COVI-19
Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Bucureşti, semnal de alarmă legat de numărul de îmbolnăviri de COVI-19

Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Bucureşti, semnal de alarmă legat de numărul de îmbolnăviri de COVI-19

20 sept. 2020, 10:15,
George Cristian în Actualitate

Emilian Imbri trage un semnal de alarmă legat de numărul de îmbolnăviri de COVID-19 care se afla în creştere în întreaga lume. Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Bucureşti considera că, odată cu creşterea numărului de infectări la nivel mondial, achiziţia de medicamente specifice pentru tratarea bolii va deveni din ce în ce mai grea.

Acesta este de părere că acest lucru este cauzat de numărul tot mai mare de pacienţi care sunt internaţi. Managerul explica faptul că în aceste momente, un medicament folosit pentru tratarea bolnavilor de COVID-19, nu se mai găseşte. Firma producătoare de medicamente şi-a diminuat simţit producţia.

Medicamentele pentru COVID-19 se vor găsi din ce în ce mai greu, susţine Emilian Imbri

Într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune, Emilian Imbri a făcut o declaraţie care ne dă fiori. Medicamentele pentru tratarea COVID-19 se vor găsi din ce în ce mai greu, lucru datorat de numărul mare de persoane de la nivel mondial care au nevoie de acestea, dar şi, cum e cazul prezentat, de diminuarea producţiei unora dintre acestea. Imbri da un exemplu concret, un exemplu al spitalului Victor Babeș care, în aceste momente, nu mai găseşte un medicament folosit în schema de tratare. Managerul afirma faptul că sunt probleme şi la găsirea unui înlocuitor al acestuia. Medicamentul este folosit pentru că multe ţări îl folosesc şi pentru că da un randament bun. susţine managerul:

„Noi deja de două-trei zile ne confruntăm cu probleme în a găsi variante de a elibera totuși locurile pentru cei care vin în ziua respectivă. Noi nu mai avem, ca acum două-trei luni, locuri de rezervă Că număr de locuri, în spital, deja suntem aproape de un maxim (…) Ne gândim însă la un moment dat la faptul că vom avea probleme cu medicația. Vreau să vă spun că nu le folosim noi, că ni s-a părut nouă că ar fi bune, le folosim pentru că le folosesc toate țările în care se desfășoară această pandemie. Folosindu-le toate țările, cine are acces la aceste medicamente și are și forța financiară să le cumpere le va cumpăra și încet-încet, vor dispărea de pe piața noastră”, a atras atenția managerul de la „Victor Babeș”.

O firmă a întrerupt producţia de medicamente necesare tratării afecţiunii de COVID-19

Managerul a declarat că firma care producea medicamentul respectiv a întrerupt brusc producţia acelui medicament. Totuşi, acesta nu are o explicaţie clară, dar considera că cel mai probabil decizia a fost luată pentru că s-a considerat ca medicamentul nu da un randament maxim. Totuşi, producţia a fost oprită pentru COVID-19. Medicamentul se mai găseşte pe piaţă, dar nu în cantităţile de care au medicii nevoie:

„Este o problemă care deja se acutizează, nu vreau să pronunț nici nume de firmă, nici numele medicamentului, dar există o firmă care a întrerupt producția unuia dintre medicamentele pe care noi le foloseam în schemele terapeutice. A întrerupt pentru COVID, probabil că s-a considerat că nu este atât de eficient, nu că face rău, probabil că nu mai pot să producă într-o cantitate atât de mare, încât să acopere cererea pe plan mondial. A rămas producția acestui medicament pentru ceea ce se folosește el ca medicament în alte afecțiuni, pentru că toate medicamentele care se dau în această afecțiune sunt, de fapt, medicamente care se folosesc în alte zone”, a arătat Emilian Imbri.

Avem şi alte opţiuni de medicamente

În încheiere, managerul Spitalului Victor Babeş, Emilian Imbri da asigurări că există şi alte medicamente pe piaţa care l-ar putea substitui pe acesta. Totuşi, este o noţiune de câteva zile până se va achiziţiona medicamentul supliant. Împreună cu doctorii şi cu clinicienii, s-a găsit un înlocuitor al acestuia, iar în următoarele zile, săptămâni, se va trece la achiziţionarea supliantului.

„Această opțiune, să zicem, decizia, acestui producător mare pe piața medicamentului practic oprește aprovizionarea cu acest medicament și suntem nevoiți să ne orientăm spre ceva similar. Din fericire, există ceva similar și sigur că în următoarele zile, săptămâni, ne vom reorienta. Doctorii, clinicienii sunt cei care deja au gândit o alternativă”, a precizat managerul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`