Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeș” din Capitală, a vorbit despre campania de vaccinare anti-COVID-19 în România. Emilian Imbri a susținut că după a doua doză de vaccin ar putea să apară reacții ceva mai zgomotoase. Totuși, medicul a dat asigurări că aceste reacții durează cel mult o zi.
„Nu s-a întâmplat numai la noi, dar au fost cazuri mai numeroase de reacții post-rapel decât reacțiile după prima doză de vaccinare. La noi, din 500 de persoane câte am vaccinat pe 27-28-29-30 decembrie, au fost trei persoane care au acuzat o ușoară durere la locul respectiv sau a doua zi, brațul dureros un pic în zona deltoidului. Acum, din practic tot 500 de oameni vaccinați cu a doua doză, 14-15 oameni au avut manifestări mai serioase, depistabile și vizibile: febră, dureri musculare – dar dureri musculare, ca și cum ar zice omul „parcă eram bătut cu maiul”- , tuse, rinoree. Au fost o zi aceste manifestări, o zi a durat toată treaba asta, după care au dispărut aceste simptome. N-a fost nimic mai grav. Dar este de remarcat faptul, iar eu bănuiesc că este firesc, este reacția organismului, care de data asta reacționează, creând anticorpi”, a declarat Emilian Imbri.
Care este nivelul de anticorpi la persoanele cu reacți iadverse
Managerul Spitalului „Victor Babeș” din Capitală a precizat că urmează să fie testate atât persoanele care au acuzat doar o mică stare de astenie, dar și cele la care reacțiile adverse au fost mai puternice.
„Suntem curioși și vom face o testare pe persoane care n-au avut, după a doua vaccinare, decât o ușoară astenie, să vedem care este nivelul de anticorpi după cele zece zile de la rapel. Vom face o testare și la persoanele care au avut o formă mai zgomotoasă, să vedem dacă există și vreo diferență de nivel de anticorpi”, a precizat Emilian Imbri.
Cine este nevoit să repete vaccinarea
Managerul Spitalului „Victor Babeș” din Capitală a adăugat că sunt persoane care vor fi nevoite să reia vaccinarea. Ar fi vorba despre7-8 medici, care nu știau că sunt infectate și au făcut prima doză de vaccin. Este și cazul și fostului manager al Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva“ din Iași, prof. dr. Carmen Dorobăț.
„N-au știut și au dezvoltat boala la câteva zile, s-au pozitivat, a se vedea cazul dnei profesor Dorobăț, cel mai cunoscut în toată România, că la două zile după ce a făcut vaccinul, dumneaei s-a pozitivat și a făcut boala. În cazul lor, vaccinarea trebuie reluată, cu prima doză și rapel, cam la o lună după ce se vindecă”, a mai spus Emilian Imbri.
Cum a trecut prin boală prof. dr. Carmen Dorobăț
La scurt timp după ce s-a vaccinat cu prima doză, prof. dr. Carmen Dorobăț a aflat că este infectată. Aceasta a explicat cum a trecut prin această experiență.
„Toată perioada de carantină și lupta cu boala au fost pentru mine ca o resetare. Am văzut cât este de important modul în care mă alimentez, modul în care îmi organizez ziua. A fost o experiență în care a trebuit să mă motivez să depășesc această perioadă, am aflat mai multe despre ceea ce privește managerierea infecției cu coronavirus în rândul celorlalți pacienți”, a spus prof. dr. Carmen Dorobăț.