Prima pagină » National » Emilian Imbri: „Atenție, ATI-ul nu te poate salva!”
Emilian Imbri:

Emilian Imbri: „Atenție, ATI-ul nu te poate salva!”

21 nov. 2020, 16:00,
în National

Emilian Imbri, managerul spitalului Victor Babeș din Capitală, a făcut un avertisment îngrijorător. Medicul a afirmat că de aproximativ două săptămâni, unitatea spitalicească pe care o manageriază este plină și trage un semnal de alarmă.

”Cam de două săptămâni este plin la Victor Babeș. Noi avem internați un număr de 515-520 de pacienți, pe un total de 525-530 de locuri. Locurile astea, care sunt diferența, și par a fi libere, sunt libere, dar într-un pavilion unde sunt copii. Copii avem internați, nu la limita capacității maxime a pavilionului.

Vorbind despre nevoia de paturi ATI sau de TI pentru bolnavii COVID, a căror stare se deteriorează și este nevoie de susținerea funcțiilor vitale. Atenție, ATI-ul nu te poate salva! În ATI ți se susțin funcțiile vitale până când primești medicația care îți ajută organismul să se apere, sau organismul se echilibrează și reușește să treacă de momentul crucial.

Deci, să nu se creeze impresia falsă, că în ATI pot să fie salvați doar stând acolo, pe paturile de ATI. În COVID nu există medicație specifică. Este bine să nu ajungi, în primul rând să nu te îmbolnăvești, să nu ajungi să te internezi, și dacă ai ajuns să te internezi, să ai norocul să beneficiezi de oxigenul și de medicația simptomatică în așa fel încât să nu se deterioreze funcțiile vitale”, a declarat Emilian Imbri.

Coronavirus România

Până astăzi, 21 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 412.808 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 287.310 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.685 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În intervalul 20.11.2020 (10:00) – 21.11.2020 (10:00) au fost raportate 160 de decese (98 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău,  Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Sălaj, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani,16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 35 decese la categoria de peste 80 de ani.

151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.294. Dintre acestea, 1.132 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.877.953  teste. Dintre acestea, 33.221 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.387 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.834 la cerere.

 

Pe teritoriul României, 47.048 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.663 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 77.333 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 16 persoane. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.484 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 832 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`