Prima pagină » Cultural » Emilia Popescu a fost dată afară de la TVR. Ce s-a întâmplat cu emisiunea “Rivalii”

Emilia Popescu a fost dată afară de la TVR. Ce s-a întâmplat cu emisiunea “Rivalii”

24 feb. 2023, 10:08,
în Cultural

Din păcate, vine o veste tristă despre Emilia Popescu! Se pare că actrița va fi absentă din nou de pe micul ecran, în condițiile în care abia revenise în televiziune. Despre ce este vorba?

Emilia Popescu a făcut parte, pentru câteva luni, din echipa emisiunii „Rivalii” de la TVR 2. Actrița în vârstă de 56 de ani a recunoscut că acesta a fost singurul proiect care i s-a mai propus după plecarea de la Pro TV.

„Am fost plecată din țară, la familia mea din Franța, m-am întors recent. Nu știu dacă mai rămân în emisiunea de la TVR, acum e vacanță, până în martie. E prima emisiune care mi s-a propus, după Dansez.

E între prieteni, nu eram obișnuită însă cu un astfel de format. Practic, nu-i vorba de jurizare, ci să intrăm în discuții. E o emisiune curată, cum îi spun eu, fără vulgarități, fără lucruri în care nu mă regăsesc. Sunt colegă cu Dan Helciug și cu dl. Eduard Puiu și facem echipă bună”, a declarat actrița recent.

Acum însă, iată că Emilia Popescu nu va mai apărea la emisiunea de pe TVR 2.

Emilia Popescu a fost dată afară de la TVR

Se pare că producătorii emisiunii în care Emilia Popescu era jurat, alături de Dan Helciug și de Eduard Puiu, intenționează să schimbe formatul. Emisiunea nu va mai avea de acum juriu. Toți membrii juriului fuseseră aleși de către Marina Almășan.

„Emisiunea nu va mai avea juriu. Fiecare se va întoarce la locul lui, toți membrii juriului au fost alegerea Marinei Almășan, ei erau colaboratori, nu aveau treabă cu postul public de televiziune”, a declarat o sursă din cadrul emisiunii, relatează site-ul Impact.

Emilia Popescu a spus că în prezent, proiectele de teatru îi ocupă cel mai mult timp.

„Viața merge înainte, eu sunt la repetiții la teatru. Am proiectele mele, despre care, din superstiție, voi vorbi abia când se concretizează, mai ales că tot apar fel de fel de lucruri care nu țin de noi”, a spus ea.

Actrița a adăugat că i-ar fi plăcut să lucreze într-un proiect alături de Ștefan Bănică Jr.

„Amândoi ne-am dori și ne-am dorit întotdeauna un proiect tv împreună. Ar fi foarte frumos să se mai întâmple. Revederea în televiziune a fost una foarte frumoasă. Cu emoții mari, dar a avut un impact foarte bun și ne-am bucurat. Suntem un cuplu din anii ‘90, nu de la Dansez, acum avem un spectacol împreună în regia lui Horațiu Mălăele, la Teatrul de Comedie”, a mărturisit aceasta.

„Pentru mine, întotdeauna e important contextul și cine mai e. Dacă e fără vulgarități, fără lucruri cu care nu rezonez, mă duc”, a adăugat Emilia Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`