Prima pagină » International » Elon Musk a declarat public că va oferi Ucrainei conectivitate la internet prin sateliții Starlink ai companiei sale, iar recent, echipamentul a ajuns în țară

Elon Musk a declarat public că va oferi Ucrainei conectivitate la internet prin sateliții Starlink ai companiei sale, iar recent, echipamentul a ajuns în țară

02 mart. 2022, 22:33,
în International

În urmă cu câteva zile, Elon Musk a declarat public că va trimite terminale SpaceX Starlink în Ucraina, iar recent, echipamentul a ajuns în țară.

Elon Musk s-a ținut de promisiunea publică potrivit căreia, va aduce terminale SpaceX Starlink în Ucraina, iar luni, la mai puțin de 48 de ore după ce miliardarul a declarat acest lucru, țara care se află în aceste momente într-un război cu Rusia a primit echipamentul promis de Elon Musk.
Mai precis, serviciul a fost activat în Ucraina pentru a atenua unele dintre întreruperile internetului cu care țara se confruntă pe fondul invaziei și atacurilor cibernetice ale Rusiei.

Cum funcționează, de fapt, echipamentul oferit de Elon Musk

Războiul din Ucraina continuă și situația se înrăutățește de la o zi la alta, iar din acest motiv, internetul din Ucraina se confruntă cu întreruperi seminificative.
Așadar, pe Twitter, Elon Musk a promis că va oferi Ucrainei conectivitate la internet prin sateliții Starlink ai companiei sale, fapt ce s-a și întâmplat.

Recent, echipamentul a ajuns în țară, iar Mykhailo Fedorov, vicepremierul Ucrainei și ministrul transformării digitale al țării, a publicat în mediul online o imagine cu un lot de terminale suplimentare ce pot fi utilizate pentru a accesa serviciul de internet prin satelit Starlink al SpaceX.

Concret, pentru a putea fi utilizat este necesar să te conectezi la antenă sau terminal, apoi se va conecta în mod automat la unul dintre cel mai apropiat satelit Starlink de pe cer, existând peste 2.000 dintre aceștia.

De asemenea, de precizat este că, Starlink este un serviciu ideal în zone de război, situații de dezastru și alte locații greu accesibile, asta pentru că nu se bazează pe infrastructura tradițională de internet la sol.

Cât ar costa acest serviciu

Totodată, acest serviciu are și niște costuri. De exemplu, în Marea Britanie dacă dorești să beneficiezi de acest tip de serviciu, suma la care ajunge acesta este de 495 de lire sterline, inclusiv transportul, iar ulterior trebuie să faci un abonament lunar care costă 89 de lire. De asemenea, de precizat este că, până în acest moment, nu există informații potrivit cărora, ucrainenii vor fi taxați pentru acest tip de internet.

De asemenea, aceste terminale au nevoie de o vedere foarte bună a cerului pentru a putea funcționa în parametri normali, existând chiar și o aplicație ce ajută utilizatorii să identifice un loc potrivit pentru a le plasa.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`