Prima pagină » Local » ”Elixirul tinereții” se vinde de peste 40 de ani într-un magazin din Iași!

”Elixirul tinereții” se vinde de peste 40 de ani într-un magazin din Iași!

09 mart. 2022, 02:00,
Ivona Apostol în Local

”Elixirul tinereții” se vinde de peste 40 de ani în Iași. Acesta poate fi cumpărat de la magazinul de pe strada Costache Negri. Mai exact, este vorba despre magazinul ”Apicola”, unde mai mulți apicultori din țară își comercializează produsele miraculoase, care au la bază doar ingrediente naturale

”Elixirul tinereții” poate fi găsit pe rafturile magazinului ”Apicola” din Iași sub formă de cremă pentru ten. ”Apidermin” este, de fapt, un produs natural pe baza de propolis, lăptișor de matcă, miere de albine și vitamina A. Acest produs a fost supranumit ”elixirul tinereții” de către persoanele care l-au folosit și care au rămas uimite de efectele spectaculoase pe care le-a avut această cremă asupra tenului.

”Întâlnesc zilnic clienți fideli ai magazinului, care folosesc de mult timp crema «Apidermin». Pare uimitor, poate nu mă credeți, dar unele persoane par mai tinere cu 20 de ani de când folosesc această cremă, tocmai datorită efectelor ei uimitoare. De la începutul carierei mele în acest magazin, am fost uimită de numărul cremelor-minune vândute și am început să o folosesc și eu și chiar a dat rezultate”, a spus Camelia Mucetu, angajată a magazinului ”Apicola” de aproximativ 17 ani.

De pe rafturile magazinului ”Apicola” ieșenii mai pot cumpăra, pe lângă miraculoasa cremă pentru îngrijirea tenului, mai multe produse naturale, de la diferiți producători locali, și nu numai. Printre produse se numără și mierea de albine. Dintre cele 4 sortimente de miere de albine, ieșenii o aleg cel mai adesea pe cea de salcâm, datorită proprietăților ei.

”Mierea de salcâm este printre cele mai cumpărate produse de la noi din magazin, alături de crema pentru ten sau «elixirul tinereții», cum îi spunem noi. Ieșenii care ne trec pragul aleg mierea de salcâm, deoarece poate fi consumată și de diabetici datorită faptului că are mai puțină glucoză, în comparație cu celelalte sortimente de miere”, a povestit Camelia Mucetu, șefa magazinului ”Apicola” din Iași.

”Elixirul tinereții” este pentru toate buzunarele

De la acest magazin, situat în centrul Iașului, multe persoane cumpără „elixirul tinereții”, care are un preț mic în comparație cu alte produse de îngrijire a tenului ce se găsesc pe piață. Pentru 50 ml din această cremă, un ieșean trebuie să scoată din buzunar doar 14 lei. De asemenea, cei care trec pragul magazinului ”Apicola” pot achiziționa și alte produse de îngrijire a tenului, cum ar fi demachiantul pe bază de lăptișor de matcă sau miere de albine. Ieșenii pot alege, în funcție de preferințe, să cumpere mierea la vrac sau ambalată în borcane de sticlă. În cazul mierii de salcâm vândute la vrac, prețul unui kilogram este de 37 de lei. În schimb, prețul scade la 30 de lei când vorbim despre kilogramul de miere de tei.

”Mierea la vrac este mai ieftină față de cea ambalată. Este o diferență de aproximtiv 10 lei în plus la mierea ambalată. Este și normal să existe această diferență, deoarece cumpărătorul ia si borcanul de sticlă pe lângă mierea de albine. Acolo se adaugă transportul, în cazul produselor aduse din București”, a adăugat șefa de magazin.

Din acest magazin mai pot fi cumpărați și faguri la prețul de 10 lei, măști pentru păr la 19 lei, balsam de păr-17 lei, dar și multe alte produse pe bază de miere, lăptișor de matcă ori propolis. În edițiile anterioare ale cotidianului BZI a fost publicat un articol legat de faptul că apicultorii din Iași au cerut bani de la APIA.

În magazin se comercializează și produse pentru hrana albinelor

Persoanele pasionate de apicultură și deținătorii de stupi găsesc la ”Apicola” tot ce este necesar pentru îngrijirea albinelor. Având în vedere faptul că, în perioada iernii, albinele nu au de unde să se hrănească, apicultorii trebuie să le pregătească hrana. De altfel, o tânără angajată a acestui magazin a oferit câteva detalii despre mâncarea albinelor.

”La fel ca oamenii, albinele se hrănesc zilnic. De obicei, toamna, când stupii se sigilează, apicultorii pun în interiorul lor rame cu mâncare și așa-zisele «turte» din care se alimentează acestea toată iarna. Turtele sunt preparate din lapte praf, drojdie de bere și vitamine. Ele sunt vândute în magazin preparate deja, dar se vând și separat ingredientele, pentru a fi pregătite proaspăt de apicultor”, a spus Maria Ștefănescu, angajata magazinului ”Apicola”.

În edițiile anterioare ale cotidianului BZI au fost publicate detalii despre produsele apicole folosite, în funcție de sezon. De asemenea, în magazin se pot găsi toate cele necesare unui apicultor la început de drum, de la manuale despre îngrijirea albinelor, până la stupi sau ustensile de extragere a mierii.

În orice caz, orice ieșean poate achiziționa ”elixirul tinereții” care se vinde în magazinul de pe strada Costache Negri din Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`