Prima pagină » National » Elevii nu mai pot fi exmatriculați. Noi modificări aduse în regulamentul de funcţionare a şcolilor
Elevii nu mai pot fi exmatriculați. Noi modificări aduse în regulamentul de funcţionare a şcolilor

Elevii nu mai pot fi exmatriculați. Noi modificări aduse în regulamentul de funcţionare a şcolilor

05 iul. 2022, 19:29,
în National

Ministerul Educaţiei a transmis, marți, 5 iunie, că a fost semnat ordinul de ministruu care aprobă noul Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP) și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Conform noului regulament care intră în vigoare de la 1 septembrie 2022, elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, cu excepția celor care urmează învățământul postliceal.

A fost semnat și transmis spre publicare în Monitorul Oficial al României ordinul de ministru care aprobă noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).

Potrivit regulamentului care intră în vigoare la 1 septembrie 2022 profesorii vor încheia o singură medie anuală, iar numărul de note la fiecare disciplină este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei.

Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de către cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru.

De asemenea, la fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.

Totodată, elevii nu mai pot fi exmatriculați, excepție fac însă elevii care urmează învățământul postliceal.

„Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu”, se arată în noul regulament.

Principalele modificări

1. Compatibilizarea prevederilor ROFUIP cu structura anului școlar.

2. Reglementarea utilizării catalogului electronic, pentru început, în unități-pilot.

3. Numărul de calificative/note acordate anual fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, este stabilit de către cadrul didactic, în funcție de numărul unităților de învățare și de numărul săptămânal de ore prevăzut în planul-cadru. La fiecare disciplină numărul de calificative/note acordate anual este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei în planul-cadru de învățământ.

4. Modul de încheiere a situațiilor școlare: la fiecare disciplină se încheie anual o singură medie, calculată ca medie aritmetică din numărul de note acordate pe parcursul anului școlar.

5. Includerea unor reglementări privind nivelul antepreșcolar (creșe).

6. Compatibilizarea modului de organizare și funcționare a consiliilor de administrație din unitățile de învățământ preuniversitar cu legislația primară.

7. Creșterea relevanței formării continue a personalului didactic prin definirea comisiei pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, precizându-se atribuțiile specifice.

8. Precizări privind realizarea transferurilor elevilor.

9. Eliminarea dispozițiilor referitoare la exmatricularea elevilor, având în vedere faptul că dreptul la educație este de ordin constituțional. Prin urmare, măsura exmatriculării va fi posibilă numai pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu.

10. Eliminarea oricărei dispoziții/trimiteri care dă posibilitatea colectării de fonduri bănești de la părinții elevilor.

Prevederile noului ROFUIP vor intra în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2022.

Bugetul.ro
Recalculare de urgență pentru 5 milioane de pensionari! Se întâmplă pe 15 iulie la CNPP, este ordin clar de la ministrul Muncii
redactia.ro
Mihaela Rădulescu a luat trupul neînsuflețit al lui Felix Baumgartner din Italia. Unde ar putea fi înmormântat austriacul. Schimbare de ultim moment
Bugetul.ro
Omul lui Klaus Iohannis a devenit noul președinte CCR. Cine este judecătoarea Simina Tănăsescu, succesoarea controversatului Marian Enache
a1.ro
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, dans la bară în parcare, chiar în toiul zilei. Trecătorii au făcut ochii mari
Playtech.ro
Deşi are o avere impresionantă, Felix Baumgartner nu a dorit o casă exagerată! Locuinţa surpriză din Salzburg arată...
observatornews.ro
Staţiunea de la mare unde se stă om lângă om, deşi pe restul litoralului bate vântul: "Aici vine toată lumea"
Playsport.ro
Un mecanic auto arată care e cea mai fiabilă marcă de mașini: 500.000 km fără...
Evz.ro
Cum primești ajutorul de înmormântare. Suma la care au dreptul beneficiarii
realitatea.net
Creșterile salariale de la începutul anului, anulate de austeritatea lui Bolojan. Câți bani pierd 1,8 milioane de angajați: calcule BNS - VIDEO
SportpeSurse
Dan Șucu și-a făcut bagajele și a plecat de acasă! În cel mai abrupt mod a provocat divorțul de jumătatea vieții
Playtech.ro
Roșiile nu se fierb direct. Ce fac turcoaicele înainte, ca să le iasă bulionul dens și dulce
Dailybusiness.ro
Florin Ristei, remarci neașteptate la adresa ispitelor de la Insula Iubirii: „8 din 10 ispite fac videochat”
RomaniaTV
Anunţ-şoc făcut de Mihaela Rădulescu după autopsia lui Felix Baumgartner: Eram SIGURĂ!
stiriromania.ro
S-a emis RO-Alert: Cod galben și portocaliu de ploi torențiale în jumătate de ţară
RomaniaTV
Trupul lui Felix Baumgartner a fost ridicat și va fi repatriat în Austria. PRIMELE DECLARAȚII ale Mihaelei Rădulescu. Ți se rupe sufletul: Poate fi în sfârșit dus acasă
redactia.ro
De ce a murit, de fapt, Felix Baumgartner. Concluzia medicilor după autopsie
ego.ro
Știați că Alin Gălățescu are o fiică? Iată ce relație are cu ea și cu mama ei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 iulie 2025
25 iulie 2025
Articole similare
Scandal uriaș la primăria Iași! Consilierii locali au blocat combinațiile primarului pentru un post de director. Mihai Chirica: „Fac eu ordine, dau cu el de pământ, că de asta sunt ales”
02:00
FOTOVIDEO Scandal uriaș la primăria Iași! Consilierii locali au blocat combinațiile primarului pentru un post de director. Mihai Chirica: „Fac eu ordine, dau cu el de pământ, că de asta sunt ales”
Un ieșean a protestat, în plenul Consiliului Local, împotriva atribuirii gratuite a unui teren pentru Parohia „Sfântul Dionisie Exiguul”
02:00
FOTO Un ieșean a protestat, în plenul Consiliului Local, împotriva atribuirii gratuite a unui teren pentru Parohia „Sfântul Dionisie Exiguul”
Evaluatorul judiciar s-a pierdut într-un zâmbet: „când râzi așa, aș fugi cu tine în lume”
02:00
Evaluatorul judiciar s-a pierdut într-un zâmbet: „când râzi așa, aș fugi cu tine în lume”
Panică într-o familie din Iași, după ce un băiețel de 5 ani a fost mușcat de un șobolan! Micuțul se juca în parc, când a fost atacat de rozătoare: „A fost internat la spital”
02:00
FOTO Panică într-o familie din Iași, după ce un băiețel de 5 ani a fost mușcat de un șobolan! Micuțul se juca în parc, când a fost atacat de rozătoare: „A fost internat la spital”
Reforma lui Ilie Bolojan care taie din privilegiile inutile! Aproape 400.000 de lei, aruncați pe indemnizațiile ATOP Iași
02:00
FOTO Reforma lui Ilie Bolojan care taie din privilegiile inutile! Aproape 400.000 de lei, aruncați pe indemnizațiile ATOP Iași
Moment copleșitor la cursul festiv de la UMF Iași! Absolvenții i-au adus un omagiu fostei secretare
02:00
FOTO Moment copleșitor la cursul festiv de la UMF Iași! Absolvenții i-au adus un omagiu fostei secretare
După prima repartizare computerizată, peste 130 de locuri neocupate au rămas la liceele din Iași. Lista completă a specializărilor disponibile
02:00
După prima repartizare computerizată, peste 130 de locuri neocupate au rămas la liceele din Iași. Lista completă a specializărilor disponibile
Primăria Iași a mai îngropat 20 de milioane de lei la CTP Iași! Societatea este în pragul insolvenței
02:00
FOTO Primăria Iași a mai îngropat 20 de milioane de lei la CTP Iași! Societatea este în pragul insolvenței
Profesorii din Iași îl pun la zid pe Ilie Bolojan! Aceștia reacționează dur la majorarea normei didactice: „Această măsură va conduce la blocarea generală a sistemului”
02:00
Profesorii din Iași îl pun la zid pe Ilie Bolojan! Aceștia reacționează dur la majorarea normei didactice: „Această măsură va conduce la blocarea generală a sistemului”
Problema animalelor sălbatice din Iași, discutată în ședința de Consiliu Local. Mihai Chirica: „Am avut acțiuni privind combaterea vulpilor, a câinilor fără stăpân și chiar a șacalilor”
02:00
FOTO Problema animalelor sălbatice din Iași, discutată în ședința de Consiliu Local. Mihai Chirica: „Am avut acțiuni privind combaterea vulpilor, a câinilor fără stăpân și chiar a șacalilor”