Prima pagină » Eveniment-Social » Elevi cu nota 2 la Evaluarea Națională, admiși la liceu! Ce șanse au, în viitor, la „examenul maturității”

Elevi cu nota 2 la Evaluarea Națională, admiși la liceu! Ce șanse au, în viitor, la „examenul maturității”

22 iul. 2022, 02:00, 2 ,
Andreea Timofte în Eveniment-Social

În județul Iași, 4920 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost admiși în învăţământul liceal de stat, pentru anul școlar 2022-2023, în prima etapă de repartizare computerizată. Dintre aceștia, 18 candidați cu note sub 3 au fost admiși în învățământul liceal. Care sunt șansele ca, după patru ani de liceu, tinerii cu astfel de rezultate, în acest moment, să promoveze Bacalaureatul ?

Într-o analiză a Ministerului Educației s-a demonstrat cum elevii care au mediile sub 3 la Evaluarea Națională au mediile la clasă cu cel puțin 4 puncte mai mari față de cele de la examen.

Potrivit rezultatelor finale, 82,4% dintre elevi au obținut medie egală sau mai mare de 5, iar 17,6 %, sub 5.

 Fata cu mama in camera

În județul Iași, 4920 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost admiși în învăţământul liceal

Elevi cu nota 2 la examen, admiși la liceu

 Tineri stand pe telefon

Au rămas disponibile pentru etapa a doua 78 de locuri

Examenul de evaluare națională reprezintă pentru majoritatea elevilor de clasa a VIII-a un examen important în vederea căruia se pregătesc din greu pentru a obține note cât mai mari la testarea ce asigură un loc în învățământul liceal.

Anul acesta, în urma afișării listelor cu rezultatele de la admiterea la liceu, s-au identificat situații speciale. Tinerii cu note de 1,55 la matematică sau 2,00 la limba română și medii generale de admitere ce depășesc cu puțin nota 3,00 au reușit să fie admiși în ciclul liceal. Spre exemplu, ultimul elev admis la liceu, ce provenea de la Școala Gimanzială Alexeni din Iași, a intrat cu media 3,27 la Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza”, având media de examen 2,37 (nota 2, 75 la limba română și 2,00 la matematică) și media de absolvire cu mult peste 6,00.

Ștefan Basil, psiholog și psihoterapeut, a vorbit despre șansele de reușită pe care le au în viitor copiii ce se regăsesc în astfel de situații excepționale.

„Există o serie lungă de factori care au putut influența performanța școlară a unor elevi, până în punctul în care nu au reușit să obțină nota minimă pentru promovare. Deși acest aspect este îngrijorător, iar sistemul educațional trebuie sa găsească soluții pentru aceste situații, în sensul în care să nu se mai ajungă aici, putem privi cu optimism spre viitor, dacă se acționează în prezent. Primul care a afirmat necesitatea unui program remedial personalizat pentru fiecare elev a fost Mircea Miclea, cu o idee pe care o susțin puternic și care ar optimiza și îmbunătăți șansele ca acești elevi (dar nu numai) să-și crească performanța școlară. De asemenea, modalitatea de predare raportată la provocările actuale ar trebui și ea revizuită. Cu cât interesul profesorilor, părinților și al elevilor va crește, pentru a se recupera ceea ce a fost pierdut, cu atâta avem șansa de a privi spre absolvenți cu note de trecere minime. Trebuie să recunoaștem că ne aflăm în fața unui context cu foarte puțină predictibilitate, tocmai de aceea este important (tu, ca sistem) să-ți adaptezi și îmbunătățești capacitatea de a interveni și de a oferi cele mai performante strategii pentru niște rezultate satisfăcătoare. Cu alte cuvinte, da, există speranță și șanse ca acești elevi să-și crească performanțele, dar ele depind foarte mult de cât interes există din partea sistemului și, mai apoi, din partea celorlalți actori implicați”, a declarat Ștefan Basil.

 Fata scriind

Examenul de evaluare națională reprezintă este important pentru majoritatea elevilor de clasa a VIII-a

O nouă etapă de repartiție la liceu

Sala de clasa

Mai mult de 150 de absolvenți au rămas nerepartizați în prima etapă

Mai mult de 150 de absolvenți au rămas nerepartizați în prima etapă, potrivit datelor din aplicația de admitere. În total, în urma listelor cu ieșeni admiși ce au fost publicate, au rămas disponibile, pentru etapa a doua, 78 de locuri, dintre care 24 sunt pentru admiterea la liceele cu profil vocațional.

Repartizarea acestor elevi va avea loc în perioada 4-5 august, iar comunicarea rezultatelor candidaților repartizați în a doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat se va face conform procedurii stabilite de Comisia de Admitere Județeană Iași.

„Aceștia vor intra în a doua etapă de admitere și vor completa, în perioada 1-3 august, opțiuni în fișele de înscriere, alături de candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen (15-20 iulie),  de candidații care au fost respinși la liceele sau clasele care au organizat probe de aptitudini, de candidații care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă și de candidații care nu au participat în prima etapă de admitere, inclusiv de cei care vor să fie repartizați pe locurile speciale pentru rromi sau pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ. Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau, în cazul elevilor din alte județe, prin formular transmis electronic”, a declarat Antonina Bliorț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași.

Bugetul.ro
Zile libere de la Guvern pentru toată România. Angajații și elevii se vor bucura de un nou weekend prelungit în perioada imediat următoare
redactia.ro
Ce nu trebuie să faci sub nicio formă după Rusalii. Vei avea împliniri pe toate planurile
Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
a1.ro
"Iubitul meu are doar 89 cm și e cu 19 ani mai mare decât mine". Cuplul despre care mulți spun că arată ciudat
Playtech.ro
Staţiunea refugiu pentru români când e caniculă în marile oraşe. Devine neîncăpătoare în astfel de zile
observatornews.ro
Cu cât contribuie industria IT la PIB-ul României. Iancu Guda: "Absolut fabulos!"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Asociația fondată de Georgescu, dizolvată. Nimicuri la prețuri exorbitante
realitatea.net
Guvernul dă 10.000 de lei pentru șoferii care au mașini vechi. Care sunt condițiile pentru a lua banii
SportpeSurse
BREAKING NEWS Gino Iorgulescu, grav bolnav. Șeful fotbalului nu mai poate să meargă și riscă un nou infarct!
Playtech.ro
Cele mai bune plaje din Thassos pentru copii. Au ape liniștite, nisip fin și umbră naturală
Dailybusiness.ro
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
RomaniaTV
Nicuşor Dan a promulgat legea. Avem o nouă sărbătoare naţională! DOCUMENTUL trimis la Monitorul Oficial
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
Încă o vedetă de la Insula iubirii, atacată brutal!
redactia.ro
Nicușor Dan a promulgat legea cerută de foarte mulți români. Care sunt măsurile legale stabilite
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!
Comentarii
  • Am citit o chestie care n-are nici coadă, dar mai ales n-are creier. Moțul de pe colivă e alocuțiunea d-lui Ștefan Basil care, după cum se vede treaba, s-a nimerit în poveste ca musca la arat. O însăilare confuză de Miclea, sistem, actori și motivații, când acolo e cu totul altceva. Anume că ăia cu 2 la testare n-au ce căuta la liceu, pentru că nu-l pot finaliza. De aia s-a dus educația dracului, prentru că, în loc să vorbească profesorii, vorbesc totți aflații în treabă.

  • ,,Dulce Romanie, asta ti-o doresc.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 iunie 2025
09 iunie 2025