Prima pagină » Actualitate » El este bărbatul care l-a împuşcat pe Shinzo Abe, fostul premier al Japoniei. Atacatorul nu a încercat să fugă – FOTO, VIDEO

El este bărbatul care l-a împuşcat pe Shinzo Abe, fostul premier al Japoniei. Atacatorul nu a încercat să fugă – FOTO, VIDEO

08 iul. 2022, 10:11,
în Actualitate

Bărbatul care l-a împuşcat pe Shinzo Abe, fostul premier al Japoniei, are vârsta de 40 de ani. Atacatorul a fost reţinut de poliţie şi condus la audieri. Conform postului de televiziune NHK, Yamagami Tetsuya nu a încercat să fugă de la locul faptei.

Președintele taiwanez Tsai Ing-wen și ministrul indonezian de externe Retno Marsudi sunt printre ultimele persoane care au făcut declarații în urma împușcăturilor din această dimineață.

”Cred că toată lumea este la fel de surprinsă și tristă ca și mine. Atât Taiwanul, cât și Japonia sunt țări democratice, cu stat de drept. În numele guvernului meu, aș dori să condamn cu fermitate actele violente și ilegale. Fostul prim-ministru Abe nu este doar un bun prieten al meu, ci și un prieten ferm al Taiwanului. El a sprijinit Taiwanul timp de mulți ani și nu a precupețit niciun efort pentru a promova progresul relațiilor dintre Taiwan și Japonia”, a spus într-o postare pe Twitter președintele taiwanez Tsai Ing-wen, citat de The Guardian.

Vă aducem aminte că Shinzo Abe a fost cel mai longeviv premier al Japoniei, acesta dându-și demisia în anul 2020.

Yamagami Tetsuya, bărbatul care l-a împuşcat pe Shinzo Abe

Yamagami Tetsuya, un bărbat din oraşul Nara, în vârstă de 40 de ani, va răspunde pentru fapta sa. Fostul premier al Japoniei, Shinzo Abe, se zbate între viaţă şi moarte după ce a fost împuşcat în timpul unui discurs. Presa nipona susţine că puşca cu care s-a tras a fost confecţionat manual de atacator deoarece în Japonia sunt interzise armele de foc.

Individul nu a încercat să fugă după ce a comis infracţiunea, iar poliţia l-a imobilizat imediat, potrivit CNN.

De asemenea, Fuji TV a transmis faptul că suspectul este un fost membru al forțelor de apărare maritime, potrivit The Guardian.

Două persoane de sex feminin care au fost martore la incidentul nefericit au declarat pentru NHK că bărbatul s-a apropiat de oficial din spate, în timp ce acesta își rostea discursul. S-a auzit o primă împușcătură, dar absolut nimeni nu părea să fie rănit, au spus martorii. Când a fost tras al doilea foc, fostul premier a căzut secerat la pământ.

Potrivit postului de televiziune NHK, care citează surse din poliție, suspectul pare să fi folosit o armă confecţionata manual, iar o imagine de la locul incidentului arătat două piese metalice cilindrice care păreau să fi fost legate cu bandă neagră.

Fostul premier al Japoniei, Shinzo Abe, se află în stare gravă după ce a fost împușcat

Shinzo Abe după ce a fost împuşcat a fost transportat la spital, ar medicii luptă să-i salveze viaţa. Prognosticul este unul rezervat însă deoarece fostul premier al Japoniei se află în stare extrem de gravă.

Actualul premier Fumio Kishida a menţionat ca ţara încearcă să înţeleagă această situaţie dificilă, iar autorităţile vor lua măsurile specifice în acest caz.

„Țara încearcă să înțeleagă această situație grea. Autoritățile vor lua măsurile adecvate pentru a gestiona situația. Acesta nu este un act care să poată fi iertat”, a spus Fumio Kishida, actualul premier al Japoniei.

De asemenea, după ce un bărbat l-a împuşcat pe fostul premier al Japoniei, Shinzo Abe, mai mulţi lideri mondiali au transmis urări de bine şi mesaje de îngrijorare. Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că este profund întristat şi îngrijorat. De asemenea, aşteaptă veşti despre starea de sănătate a oficialului.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`