Prima pagină » Titlurile zilei » Ei au tolerat neregulile făcute de managerul Daniel Timofte de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași! Acum, toți ridică din umeri, în timp ce pacienții sunt lăsați în voia sorții!

Ei au tolerat neregulile făcute de managerul Daniel Timofte de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași! Acum, toți ridică din umeri, în timp ce pacienții sunt lăsați în voia sorții!

06 dec. 2022, 02:00, 23 ,
Sorin Pavelescu în Titlurile zilei

Medicii, șefii de clinicii, membrii Consiliului de Administrație, membrii comitetului director de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași și reprezentanții Ministerului Sănătății sunt vinovați de situația în care ajuns unitatea medicală. În ciuda faptului că, în perioada 04.07.2022 – 12.08.2022, o comisie din partea Ministerului Sănătății, formată din dr. Renata Zulean, ec. Lucica Lincan și ec. Mihai Duluman, a realizat un audit în cadrul spitalului, ocazie cu care au fost scoase la iveală o mulțime de probleme ce au fost cuprinse în raportul final, nr. BAPI 974/24.10.2022, conducerea unității medicale nu a luat niciun fel de măsuri, rămânând în aceeași stare de lâncezeală

Deși raportul final, nr. BAPI 974/24.10.2022, demonstrează fără echivoc că Daniel Timofte a adus spitalul pe marginea prăpastiei, viețile pacienților fiind puse în pericol, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, tergiversează demiterea acestuia, a membrilor din comitetul director, Lidia Ionescu, Mariana Loghin și Cristina-Petronela Chiriac, dar și a membrilor din Consiliul de Administrație.

Membrii Consiliului de Administrație au tolerat neregulile făcute de managerul Daniel Timofte, iar acum se dezic de întreaga situație

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași a ajuns într-o situație fără precedent, fiind la un pas de colaps. Deși erau conștienți de ceea ce se întâmpla, medicii și șefii de clinici au preferat să păstreze tăcerea și să lase corupția să colcăie, preferând să nu-și riște posturile călduțe.

În ciuda nenumăratelor referate de necesitate care nu au fost luate în seamă de către conducerea spitalului, nimeni nu a luat atitudine, întreaga situație răsfrângându-se asupra pacienților care au fost nevoiți să-și cumpere medicamente din banii proprii sau să aștepte luni întregi până să poată fi operați. Nimeni nu spune nimic de numărul deceselor înregistrate în perioada în care din spital au lipsit medicamente banale.

La fel de vinovați de situația critică în care a ajuns cel mai mare spital din Moldova sunt și membrii Consiliului de Administrație de la acea vreme, dr. Vasile Cepoi, dr. Bogdan Iliescu, prof. dr. Vasile Drug, dr. Iulian Radu și prof. dr. Radu Iliescu, care i-au lăsat pe Daniel Timofte și pe acoliții săi să acționeze după bunul plac.

Conform Legii 95/2006, privind Conducerea spitalelor, Consiliul de Administrație avizează bugetul de venituri și cheltuieli al spitalului, precum și situațiile financiare trimestriale și anuale; aprobă măsurile pentru dezvoltarea activității spitalului, în concordanţă cu nevoile de servicii medicale ale populaţiei; avizează programul anual al achiziţiilor publice. întocmit în condiţiile legii; analizează modul de îndeplinire a obligaţiilor de către membrii comitetului director şi activitatea managerului şi dispune măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii; propune revocarea din funcţie a managerului şi a celorlalţi membri ai comitetului director, în anumite cazuri prevăzute în lege.

Deși Daniel Timofte și ceilalți membri din comitetul director au motivat că problemele financiare și neregulile constate în cadrul Serviciului de Achiziții al spitalului au fost generate de pandemie și de creșterea inflației, este clar că acestea au fost doar scuze, din moment ce alte spitale din Iași nu se confruntă cu astfel de probleme.

După cum s-a anunțat la ultima ședință de CA, Consiliul de Administrație de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași se va întruni într-o ședință lunară, până în data de 12 decembrie 2022, când se așteaptă ca Daniel Timofte să propună spre aprobare o serie de măsuri, prin intermediul cărora să îmbunătățească situația unității medicale.

Este greu de crezut că Consiliul de Administrație se va întâlni atât de repede din moment ce unii membri și-au dat demisia și nu s-au făcut alte numiri.

Reporterii BZI au încercat să ia legătura cu membrii Consiliului de Administrație pentru a-i întreba dacă în timpul ședințelor lunare au semnalat conducerii neregulile din spital și de ce nu au propus demiterea managerului când au constatat că activitatea medicală nu se poate desfășura din cauza lipsurilor majore, însă Vasile Cepoi și prof. dr. Vasile Drug nu au putut fi contactați.

Fiind întrebat despre același lucru, dr. Bogdan Iliescu a declarat:

„Îmi pare rău. Nu mai fac parte din Consiliul de Administrație”.

Demiterea lui Daniel Timofte și a membrilor comitetului director, sigura soluție care mai poate salva Spitalul „Sf. Spiridon”!

Din cauza numeroaselor nereguli constate în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași, care au fost cuprinse în raportul final, nr. BAPI 974/24.10.2022, și publicate de BZI, Ministerul Sănătății a solicitat Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași și Curții de Conturi a României să facă o anchetă, respectiv un control, în cadrul spitalului, și să ia măsurile care se impun.

Prin adresa nr. 1189 din 21 noiembrie 2022, Direcția Generală Economică din cadrul Ministerului Sănătății i-a cerut lui Alexandru Rafila să transmită raportul de audit public intern, nr. BAPI 974/24.10.2022, Curții de Conturi a României și Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași și să aplice articolul 84, alin. (1), lit. (p) din Legea nr. 95/2006, republicată, care prevede că contractul de management și contractul de administrare încetează în cazul existenței a trei luni consecutive de plăți restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, respectiv a arieratelor, în situația în care, la data semnării contractului de management, unitatea sanitară nu înregistrează arierate.

Pentru a dezvălui starea în care a adus Daniel Timofte unitatea medicală vom prezenta situația plăților restante mai mari de 90 de zile pentru anul 2022. În mai, arieratele aveau o valoare de 198.479 de lei, în iunie fiind de 246.445 de lei. În iulie, spitalul a înregistrat arierate în valoare de 271.779 de lei, urmând ca, în august, valoarea arieratelor să fie de 149.774 de lei, în septembrie – 15.860 de lei, iar în octombrie – 1.329 de lei.

Dacă membrii Consiliului de Administrație își făceau datoria și acționau conform legislației în vigoare, Daniel Timofte ar fi trebuit demis imediat ce spitalul a înregistrat trei luni consecutive de plăți restante a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată.

Reporterii BZI au contactat-o și pe Lidia Ionescu, directorul medical al Spitalului „Sf. Spiridon”, dar aceasta nu a vrut să comenteze situația.

„Sunt în trafic, spitalul are purtător de cuvânt, nu stau să răspund acum la întrebări”, a declarat dr. Lidia Ionescu.

Direcția Națională Anticorupție trebuie să ia măsuri urgent, pentru ca, măcar în ultimul ceas, Daniel Timofte și membrii comitetului director să fie înlăturați de la conducerea Spitalului „Sf. Spiridon”. Aceștia trebuie trași la răspundere, deoarece, din cauza managementului defectuos de care au dat dovadă în ultimii doi ani, mii de pacienți au avut de suferit sau poate chiar și-au pierdut viețile.

Comentarii
  • Ăștia fac parte dintre o mafie mai mică

  • Consiliile de administrație sunt făcute din marionete. În instituțiile publice clanurile managerilor conduc.

  • cand urmeaza tibichi, pila lu cepoi, se stie, e la fel ca cepoi…..platile la solovastru cum s au facut?????

  • Vlad Steclaru

    urata fatza are cepoi

  • Cainii latra , apa trece , ei pe post raman.

  • … un mârlan incult, medic care nu a profesat !!! S-o vezi pe nevastă-sa ce față are !!!

  • Cepoi e un mârlan, incult, medic care nu a profesat !!! S-o vezi pe nevastă-sa ce față are !!!

  • Guardul de la intrare

    Ceapuloi a pompat in acuala sefa Gasca de la DSP, de i-ai crapat aleia falcile….

  • Cristina, ce-ai făcut? Ai lăsat în locul tau șefa pe Demir.Demir a fost persoană care a fost cu inițiativa să facă memorii și să le ducă la manager, a și făcut memorii le-a și prezentat și strângea semnături de la foștele tele colege printre care mă aflam și eu ,sa nu candidezi pentru postul de șefă. Spunea că ești om de nimic că ai luat casele oamenilor din spate și ai lăsat oamenii pe drumuri. Atunci nu erai buna și acum brusc ești. Oamenii pe care ii lași în locul tau te reprezintă pe tine că am, că șefa și reprezintă clinica. Clinica trebuie reprezentată de un om cu valoare, nu de toate firimiturile aruncate de alții , persoane alcoolice. Unde ți-a fost capul sa pui să-ți țină locul o persoană care mergea cu lista prin clinici sa adune semnături și se interesa la toate colegele sa afle informații despre tine sa le folosească împotriva ta. Dureros.Doamna nici studii nu are, are o simplă școală postliceală. Am și voi avea pretenții la tine.

  • Justițiarul

    Cum sa fie schimbat managerul când apare la TV cu alt penal, în speță Costel Alexe zis tablă, care ni.l prezintă ca imaculat? Până când spagarii vor face ordine în tara asta? Instituții de aplicare a legii, treziți.va!!

  • Cum sa fie schimbat managerul când apare la TV cu alt penal, în speță Costel Alexe zis tablă, care ni.l prezintă ca imaculat? Până când spagarii vor face ordine în tara asta? Instituții de aplicare a legii, treziți.va!!

  • Sa vedeți la Socola hoție la drumu mare…nu sunt bani pentru nimic…nici măcar pentru salarii…fura Virginica de la bucatarie, de la tot ce.se cumpăra…pacienții bătuți și lăsați de izbeliște…doctori cu mașini scumpe și fără empatie…iadul pe pamant

  • chiriac cristina???? muuuulte nereguli.!!

  • Daca se vrea oridine si pedepsirea tuturor vinovatilor, NEAPARAT sa o indeparteze din sistemul sanitar (nu doar din spital) si pe Nechifor Daniela, mana dreapta a managerului si clevetitoatea sefa! Ea il duce pe manager de nas, ea conduce, ea face si desface. Ea este cea care ramanea la conducerea institutiei (TOTAL NELEGAL SI ABUZIV) atunci cand managerul lipsea! Ea este cea care a facut sa treneze lucrurile la Serviciul de Achizitii si a determinat o serie de angajati cu vechime si experienta sa plece de acolo! Ea este cea care injura in stanga si in dreapta umilind medicii, ea e nesimtita care blocheaza prin parcare masinile diferitor colegi, iar cand este rugata sa-mi mute masina ca sa poata iesi cei blocati, ameninta, jigneste si umileste fara motiv! O parvenita ajunsa prin manevre mizere pe o functie nemeritata! Sa se verifice cum a reusit sa ocupe functia de sef serviciu achizitii, fara a sustine vreun examen in acest sens, sa se verifice de ce (subit) a fost retrasa de pe functia respectiva atunci cand au inceput sa se tulbure apele in spital! Sa se verifice in ce conditii a plecat de la noi, din Spitalul Socola, prin anul 2005 parca! A plecat de acolo tot cu tinichele legate de coada, cu scandal si circ, ca ea doar la asta e buna si atata stie sa faca! Un om de nimic, un caracter infect si ordinar!

  • alt cetatean

    da sa vedeti ce fata are tibichi, urat cu draci! pe asta cand il ia la scuturat ca a angajat numai pile la cas, fel de fel de cunostinte, de neamuri ale angajatilor…..transferuri aranjate, pile de la banci, etc.

  • Oameni buni nu il cheama CEPOI ci CEPULOI asa ca nu avem ce sa vorbim

  • Sa vedeti T4 la aeroport sa vedeti golanie liberala sa vedeti proirct de rahat si baniiiiii garla URA TRAIASCA LIBERALIIIIIII SI PSD

  • Managerul are multe „calitati ” .
    Credeti ca in lipsa acestora ar fi rămas în funcție după acest dezastru?
    Membrii C. de Administratie oameni de O lașitate extremă care au susținut și încurajat acest tip de management.
    Probabil vor răspunde toți în justiție pentru numeroasele cazuri de malpraxis.

  • Din pacate Consiliul de Administratie se subordoneaza voit Managerului in loc sa-i verifice activitatea. Asta pentru ca, sunt numiti politic pentru donatii la partid si fara a avea habar despre activitatea din domeniu. Traiasca Politica care submineaza Economia Nationala si DNA, DIICOT, Procurori, Judecatoru se fac ca nu vad JAFUL dar au pensii Speciale platite de catre Prostime.

  • Cu siguranță vor răspunde multi pentru abaterile disciplinare, fraudarile, falsurile. Când curtea de conturi își va face prezența, comisarii vor veni odată cu angajații spitalului la control și vor sta perioada îndelungata la control. Spunea cineva mai sus că, câinii latră, apa curge și ei tot în funcție rămân. Corect. Dar cine vine la conducere după actuala conducere, poate frumușel sa ia la control cu multi ani in urmă și atunci sa vezi averi confiscate și multe alte.. cineva o să răspundă, un țap ispășitor o să fie. Toate cele bune va doresc!

  • Bem, Bem și la conducere stăm. Cate alcoolemie trebuie sa avem că sa conducem? Câtă neconcordanta intre prezența la serviciu și pontaj trebuie sa fie că sa conducem la med one.Bem bem și jupani sintem. Hai că asta-i bună rău.

  • Comitetul științific inventat de Chiriac Cristina care a plagiat un titlu științific. Întreb pentru un asistent universitar. Când a scos universitatea din Suceava post de sef de lucrări. Ministerul educației știe de plagiatul cu șefa de lucrări. Când a fost Chiriac Cristina asistent universitar? Ce materie preda Chiriac Cristina? Nursing? Hai sa fim serioși?!. De urmărit daca nu cumva plagiază lucrările profei Antohe.

  • RECORDER si 4G Media să investigheze tot ce se spune de către ,,PROFESOR,, BEM BEM ,COLEGA.
    FRAUDĂ CU PONTAJE,FRAUDA CU PREZENTA,FRAUDA CU COMITETUL STIINTIFIC,FRAUDA CU RAPOARTE COVID.FRAUDA.
    Toate acoperite cu circ si spectacol isteric.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 decembrie 2024
24 decembrie 2024