Prima pagină » Actualitate » Efectul retragerii americanilor din Afganistan! Talibanii au ajuns să controleze jumătate din teritoriu

Efectul retragerii americanilor din Afganistan! Talibanii au ajuns să controleze jumătate din teritoriu

19 iul. 2021, 10:10,
George Cristian în Actualitate

Militarii americani dar şi cei din NATO s-au retras în acest an din Afganistan. Vestea acestei mişcări a făcut valuri printre talibanii care au început, încet dar sigur, să înainteze prin țară. Altfel spus, talibanii au ajuns să controleze peste jumătate din teritoriu.

Afganistanul deţine 300 de districtie iar talibanii şi-au asumat controlul a peste jumătate dintre acestea. Americanii s-au retras în grabă din țară lăsând în urmă sute de mii de articole cum ar fi autoturisme, muniţie, mâncare şi alte lucruri.

Guvernul din Kabul, Afganistan, nu mai controlează multe teritorii în detrimentul talibanilor

Oficial, retragerea trupelor internaţionale a început în luna mai 2021, iar de atunci talibanii au început să avanseze în teritoriile care erau controlate de forţele internaţionale. Guvernul din Kabul, Afganistan nu mai controlează peste jumătate din teritorii iar altele 80 sunt incă disputate. Talibanii s-au concentrat în special pe nordul ţării, unde regimul lor din 1996-2001 a înregistrat cea mai puternică rezistenţă, iar recent au progresat şi în fieful lor tradiţional din provincia Kandahar (sud).

Miercurea trecută, potrivit unor legislatori afgani, ei au capturat districtul Spin Boldak, care adăposteşte cel mai important punct de trecere a graniţei între Afganistan şi Pakistan şi reprezintă o importantă zonă de schimburi comerciale.

“În loc să ne bazăm pe străini, trebuie să ne rezolvăm problemele între noi (afganii) şi să ne salvăm patria de criză”, a adăugat Hibatullah Akhundzada în acest mesaj cu ocazia sărbătorii musulmane a Sacrificiului.

Oficialii SUA susţin că statul ar putea fi obligat să bombardeze un aeroport

Adam Kinzinger,un veteran al Forţelor Aeriene, cu misiuni în Irak şi Afganistan, este de părere că este posibil ca SUA să fie nevoite să ocupe din nou baza aeriană în viitor.

„Cred că este destul de probabil că va trebui fie – când ne vom întoarce în Afganistan din cauza, ştiţi, a ameninţării puternice la adresa noastră sau a aliaţilor noştri – să reocupam Bagramul, fie să fim nevoiţi să o bombardăm dacă va exista un fel de misiune aeriană”, a opinat Kinzinger, potrivit The Economist.

Armata SUA s-a retras în grabă din Afganistan, lăsând în urmă sute de mii de echipamente

În urmă cu câteva săptămâni, armata SUA a părăsit în grabă cel mai cunoscut punct pe care îl deţineau în Afganistan. Aeroportul Bagram a fost lăsat în urmă de armata SUA iar în acesta se aflau, în momentul plecării, sute de mii de echipamente precum pistoare, muniţie uşoară dar şi mâncare sau haine. De altfel, autorităţile din Afganistan au menţionat faptul că totul s-a produs într-o singură noapte fără a fi anunţaţi ulterior:

„Știi, dacă ne comparăm cu americanii, este o mare diferență”, a spus gen Kohistani. „Dar, în funcție de capacitățile noastre … încercăm să facem tot posibilul și, pe cât posibil, să securizăm și să servim toți oamenii.”

Altfel spus, NATO a precizat deja că își va suspenda activitățile din Afganistan. Oficialii susțin că misiunea lor s-a încheiat și că ar trebui să își aducă forțele militare acasă.

”Noi am atins obiectivele pe care ni le-am fixat. Şi acum, este timpul să ne aducem forţele acasă. Preşedintele Biden va vorbi despre asta în câteva ore în Statele Unite. Şi mă aflu aici pentru a lucra în strânsă colaborare cu aliaţii noştri cu secretarul general (al NATO), asupra principiului pe care l-am stabilit de la început: intrăm împreună, adaptăm împreună şi ieşim împreună”, a afirmat Blinken într-o declaraţie televizată de la sediul NATO.

Bugetul.ro
Zile libere de la Guvern pentru toată România. Angajații și elevii se vor bucura de un nou weekend prelungit în perioada imediat următoare
redactia.ro
Nicușor Dan a promulgat legea cerută de foarte mulți români. Care sunt măsurile legale stabilite
Bugetul.ro
Găselnița Digi RCS RDS pentru abonații din România. Toți cei care au un abonament la compania de telecomunicații se pot bucura de filme și în aplicația Digi TV
a1.ro
SPP-istul lui Nicușor Dan, care a făcut furori pe internet, a fost retras din post. Popularitatea sa, un risc de securitate
Playtech.ro
Orașul din România care se golește: oamenii pleacă pe capete și aproape că dispare de pe hartă
observatornews.ro
Stenograme în cazul morţilor de la Pantelimon. Asistent: "E încă pozitivă" / Medic: "Nu mai scăpăm de ea"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Ce se întâmplă cu voucherele de vacanță în 2025. Răspuns năucitor
realitatea.net
Guvernul dă 10.000 de lei pentru șoferii care au mașini vechi. Care sunt condițiile pentru a lua banii
SportpeSurse
Sărăcia lucie l-a izolat pe marele fotbalist român. Foștii colegi l-au dat uitării și trăiește din mila vecinilor
Playtech.ro
Distanța legală pentru parcări față de bloc. Ce spune legea în România
Dailybusiness.ro
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
RomaniaTV
EXCLUSIV Florinela Georgescu anunță inversiune termică în România. Caniculă urmată de rupere de nori
stiriromania.ro
Alex Marcu, sfâșiat de durere lângă sicriul Teodorei. Bărbatul își ia adio de la soție cu râuri de lacrimi
RomaniaTV
MapN sună alarmă despre ordinul de recrutare trimis românilor din Diaspora. Precizări de ULTIMĂ ORĂ – DOCUMENT
redactia.ro
E DOLIU in Romania. Institutul National de Statistica a facut anuntul: "Ne luam ADIO de la Ilie Dumitrescu.."
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
07 iunie 2025
07 iunie 2025