Vineri, 23 iulie 2021, începând cu ora 15.00, în Studioul BZI LIVE este programată o emisiune despre cele mai importante şi de actualitate subiecte din învăţământul preuniversitar alături de profesorii dr. Traian Florentin Ciobotaru şi Cristian Pravăţ, inspectori şcolari generali adjuncţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi. Alături de aceştia vor fi abordate aspecte legate de recent încheiatele examene de Definitivat şi Titularizare, analize şi detalii despre acestea. De asemenea, inspectorii şcolari generali adjunci vor prezenta elemente ce ţin de planurile, proiectele şi strategiile pe care le au în vedere (la nivel de reţea preuniversitară şcolară) din perspectiva atribuţiilor portofoliilor pe care le coordonează. De precizat că, atât Traian Florentin Ciobotaru dar şi Cristian Pravăţ au fost numiţi, la mijlocul acestui an, că adjuncţi interimari ai ISJ Iaşi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC). Cei doi erau inspectori de specialitate [i predau Istoria la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” (Ciobotaru) respectiv Matematică (Pravăţ) la Colegiul Naţional „Garabet Ibrăileanu”.
Urmăritorii noștri pot adresa întrebări la rubrica comentarii, accesând www.bzi.ro sau, în direct, pe http://www.facebook.com/cotidianul.bzi Emisiunile BZI LIVE au un real succes, fiecare producție media strângând zeci de mii de vizualizări.