Prima pagină » Stiri si curiozitati » După împărtășanie se poate dormi? Ce spun preoții

După împărtășanie se poate dormi? Ce spun preoții

02 mai 2024, 18:27,
în Stiri si curiozitati

Cel mai probabil te-ai întrebat măcar odată după împărtășanie dacă se poate dormi. Ei bine, în continuare vei afla răspunsul la întrebarea ta. Sfânta Împărtășanie, numită și Euharistie, este Însuși Trupul și Sângele lui Hristos, pe care Domnul l-a purtat pe pământ și pe care ni-l oferă în dar tuturor celor ce credem în El și facem voia Lui, spre iertarea păcatelor și viața de veci.

După împărtășanie se poate dormi?

Sfânta Împărtășanie se sfințește numai în timpul Sfintei Liturghii, prin rugăciunea preotului sau arhiereului slujitor, când, prin pogorârea Sfântului Duh, pâinea și vinul, adică Sfintele Daruri ce se aduc pe altar, se prefac în chip tainic și dumnezeiesc în Însuși Trupul și Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Preoții recomandă ca în ziua în care te-ai împărtășit să stai treaz. Vrăjmașul poate să te ispitească în vis, iar somnul poate să te pângărească în ziua când te-ai Împărtășit. Așadar, rămâi treaz până la lăsarea serii și dedică timp rugăciunii și lecturii din cărțile sfinte.

Ce nu este indicat să faci după împărtășanie

Procesul Împărtășaniei este cunoscut tuturor creștinilor ortodocși. După o perioadă de post și rugăciune, credinciosul merge la biserică pentru a se spovedi și a primi Sfânta Împărtășanie. Cu toate că în aparență este simplu, acest procedeu este mult mai complex decât pare, dat fiind că în acest timp credinciosul primește și de bucură de energia dumnezeiască.

De asemenea, foarte multe persoane cad în păcat după ce s-au împărtășit, pentru că bucuria primirii acestei binecuvântări îi face să devină lacomi și necumpătați, pierzând astfel acest dar sfânt foarte repede.

După o perioadă de post, mulți credincioși se au tendința de a mânca mai mult decât trebuie după ce se împărtășesc, devenind  lacomi. Astfel, atunci când mâncarea abundă și starea de rău s-a instalat în organism, ai toate șansele să pierzi Sfânta Taină. De aceea, creștinii sunt sfătuiți să mănânce doar atât cât au nevie, adică să mănânce cumpătat, și să nu consume ceva murdar sau spurcat.

Pentru a nu pierde Sfânta Împărtășanie, în ziua în care te-ai împărtășit nu ai voie să scuipi, trebuie să ai grijă la ce și cât mănânci, ca nu cumva să-ți fie rău. Mai mult, preoții spun că după împărtășanie nu se poate dormi și îi îndeamnă pe creștini să nu mănânce decât după două ore de la împărtășanie, deoarece Sfânta Împărtășanie trebuie să aibă timp să lucreze.

Bugetul.ro
Se închide Lidl! Anunțul oficial a fost făcut de autorități în cazul unuia dintre magazinele care aparțin celebrului retailer german
redactia.ro
Delia a anunțat pe cine va vota în turul.«Vă rog frumos să nu mă așteptați cu o bâtă, să mă scuipați»
Bugetul.ro
40.000 de români au semnat contract pentru casele la 35.000 de euro. După luni bune, George Simion a spus și ce se alege de programul promis cetățenilor
a1.ro
Cum a apărut Ilinca Simion la dezbaterea prezidențială de pe 8 mai 2025. Ținuta soției lui George Simion a atras toate privirile
Playtech.ro
Partenera lui Nicușor Dan are un job de top! Salariul pe care l-ar vrea oricine în România
observatornews.ro
Litoralul pentru toți 2025. Reducerile ajung până la 40%. Stațiunea cu cele mai mici prețuri
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Prețul la medicamente va exploda. Gaură mare în buzunarele românilor
realitatea.net
Colesterolul redus într-o săptămână. Cinci pași recomandați de nutriționiști
SportpeSurse
I-a furat soția, iar acum Dan Alexa dă de pământ cu Alex Bodi. Cum a răspuns milionarul
Playtech.ro
Ce se întâmpla în spatele lui Vladimir Putin în timpul discursului din Piața Roșie. Marea paradă, umbrită de frica rușilor FOTO
Dailybusiness.ro
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
RomaniaTV
Halep și-a deschis un nou hotel în Mamaia Nord. Prețul EXTREM de MIC cerut pe o noapte. Oricine poate sta aici!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Doamne! Dana Rogoz a dat MAREA VESTE pe rețelele sociale! Nimeni NU se aștepta
redactia.ro
Momente romantice între George Simion și soția sa la prima dezbatere prezidențială. Cei doi au oferit imaginile serii
ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`