Rankingul Times Higher Education după domenii de studiu – 2024, a fost dat publicității joi, 26 octombrie 2023. Astfel, după mai mulți ani, UAIC Iași egalează cea mai mare universitate din România.
Reputatul clasament internațional al universităților plasează pe locul secund, din punct de vedere al numărului de apariții ale instituțiilor locale de învățământ superior, Universitatea din București și Universitatea Al. I. Cuza din Iași. Cele mai multe instituții au o singură apariție în ediția din acest an.
Times Higher Education World University Rankings by Subject sunt realizate de același furnizor de analize dedicate învățământului superior internațional care produce și clasamentul general cu același nume, publicat în septembrie.
După foarte mulţi ani, UAIC Iaşi la egalitate cu cea mai mare universitate din România
Comparativ cu anul trecut, România este reprezentată de mai multe ori în acest ranking global: 57 de apariții ale instituțiilor românești, cu 10 mai multe decât în precedenta ediție. Dar cele mai multe dintre acestea se află în partea inferioară a clasamentelor după domenii de studiu și doar câteva universități au reușit să obțină, pe alocuri, unele creșteri.
Și aceasta, în condițiile în care clasamentul global s-a extins, numărul universităților cuprinse acum în rankingurile după domenii crescând de la 1.799 la 1904.
Anul acesta, Universitatea Al. I. Cuza din Iași a egalat, la număr de apariții, Universitatea din București. Ambele sunt reprezentate de câte 7 ori, ceea ce le situează în urma liderului UBB din Cluj-Napoca (9 apariții).
O singură universitare – Transilvania din Brașov – are 4 apariții, iar 4 sunt incluse în clasamente de 3 ori.
Și anul acesta una dintre principalele universități din București, Politehnica, apare o singură dată. În același timp, figurează în clasament UMF Carol Davila, cu o singură apariție, după ce anul trecut nu apărut în rankingul global.
Nici anul acesta nu există universități românești incluse în clasamentul pentru domeniul Drept.
Iar în cazul domeniului Educație se face o rocadă: Universitatea din București depășește UBB Cluj-Napoca. În acest domeniu, UBB raportează scoruri mai bune la capitolul Calitatea cercetării și internaționalizare, dar UB are rezultate mai bune la Predare, Mediu de cercetare și relația cu societatea (industria).
O altă evoluție notabilă: în domeniul Psihologie apare, în același interval al clasamentului cu UBB și UB, Universitatea Al. I. Cuza din Iași, nou intrată, potrivit edupedu.ro.
Universități românești în Times Higher Education by Subject 2024 – număr de apariții:
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca – 9 apariții
Universitatea din București – 7 apariții
Universitatea Al. I. Cuza din Iași – 7 apariții
Universitatea Transilvania din Brașov – 4 apariții
Universitatea Lucian Blaga din Sibiu – 3 apariții
Universitatea din Craiova – 3 apariții
Universitatea de Vest – 3 apariții
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 3 apariții
ASE București – 2 apariții
UMF Grigore T. Popa – 2 apariții
Universitatea Politehnică din Timișoara – 2 apariții
Universitatea Dunărea de Jos din Galați – 2 apariții
UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca – 1 apriție
UMF Carol Davila din București – 1 apariție
UMFST George Emil Palade din Tg. Mureș – 1 apariție
UMF Craiova – 1 apariție
Universitatea din Oradea – 1 apariție
Universitatea Politehnica din București – 1 apariție
Universitatea Tehnică Ghe. Asachi din Iași – 1 apariție
Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava – 1 apariție
USAMV Cluj-Napoca – 1 apariție
Universitatea Ovidius din Constanța – 1 apariție
[Notă: Universitățile din același interval al clasamentului (ex.: 501-600, 800+ etc.) sunt listate în ordinea alfabetică, potrivit înregistrării lor în clasamentul internațional, cu numele în limba engleză]
Domeniul Arte și Științe umaniste
501-600 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
501-600 Universitatea din București (în creștere față de anul trecut)
501-600 Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
601+ Universitatea Al. I. Cuza din Iași
Domeniul Afaceri și Economie
501-600 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
601-800 Universitatea de Vest din Timișoara (nou intrată)
801+ Universitatea Al. I. Cuza din Iași
801+ ASE București
801+ Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
Domeniul Clinic și Sănătate
601-800 UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca
601-800 UMF Carol Davila din București (nou intrată)
801-1000 UMFST George Emil Palade din Tg. Mureș
801-1000 UMF Grigore T Popa
801-1000 UMF din Craiova (nou intrată)
801-1000 Universitatea din Oradea (nou intrată)
Domeniul Informatică
801-1000 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
801-1000 Universitatea din București
801-1000 Universitatea din. Craiova
801-1000 Universitatea Politehnică din Timișoara
801-1000 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
801-1000 Universitatea Transilvania din Brașov
1001+ Universitatea Al. I. Cuza din Iași
Educație
501-600 Universitatea din București (în creștere față de anul trecut)
601+ Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Domeniul Inginerie
601-800 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
1001+ Universitatea din Craiova
1001+ Universitatea Dunărea de Jos din Galați
1001+ Universitatea Tehnică Ghe. Asachi din Iași
1001+ UMF Grigore T. Popa (nou intrată)
1001+ Universitatea Politehnica din București
1001+ Universitatea Politehnică din Timișoara
1001+ Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava
1001+ Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
1001+ Universitatea Transilvania din Brașov
Domeniul Drept
Nicio universitate din România
Domeniul Științele Vieții
501-600 Universitatea Transilvania din Brașov
601-800 Universitatea din București
601-800 USAMV Cluj-Napoca
801-1000 Universitatea Al. I. Cuza din Iași (nou intrată)
801-1000 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Domeniul Științele fizice
801-1000 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
801-1000 Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (în creștere)
801-1000 Universitatea de Vest din Timișoara (nou intrată)
1001+ Universitatea Al. I Cuza din București
1001+ Universitatea din București
1001+ Universitatea din Craiova
1001+ Universitatea Dunărea de Jos din Galați
1001+ Universitatea Ovidius din Constanța
Domeniul Psihologie
501-600 Universitatea Al. I. Cuza din Iași (nou intrată)
501-600 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
501-600 Universitatea din București
Domeniul Științe sociale
601-800 Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
601-800 Universitatea din București (în creștere față de anul trecut)
601-800 ASE București
601-800 Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
601-800 Universitatea de Vest din Timișoara
801+ Universitatea Al. I Cuza din Iași
801+ Universitatea Transilvania din Brașov