Prima pagină » Local » După ce a fost prins cu 125 de kilometri pe oră în pragul comei alcoolice, conf. univ. dr. Mircea Odin Apostu a răsuflat ușurat. Iată ce s-a întâmplat – EXCLUSIV

După ce a fost prins cu 125 de kilometri pe oră în pragul comei alcoolice, conf. univ. dr. Mircea Odin Apostu a răsuflat ușurat. Iată ce s-a întâmplat – EXCLUSIV

14 iun. 2022, 21:00,
în Local

Conf. univ. dr. Mircea Odin Apostu a fost prins beat la volan, după ce a fost surprins de aparatul radar. Bărbatul în vârstă de 48 de ani gonea cu 125 de kilometri la oră, în localitate. Când polițiștii l-au tras pe dreapta, au simțit că acesta miroase a alcool, motiv pentru care l-au testat, iar valoarea rezultată a fost uriașă.

Conf. univ. dr. Mircea Odin Apostu a primit și sentința, iar oamenii legii nu au luat nicio măsură împotriva lui, cu toate că avea o concentrație alcoolică de 0,98 de miligrame alcool pur în aerul expirat. Deși în astfel de cazuri, ar fi putut să fie reținut sau chiar plasat sub o măsură judiciară, acesta este cercetat în stare de libertate, fiind varianta perfectă pentru o persoană care gonește pe străzi cu 125 de kilometri la oră, în localitate.

Reamintim că la data de 10 iunie 2022, conf. univ. dr. Mircea Odin Apostu, un respectat cadru didactic de la Facultatea de Chimie, din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, a avut parte de o noapte agitată. Miercuri seara era în zona orașului Podu Iloaiei, când a fost tras pe dreapta de polițiștii rutieri. Gonea cu 125 de kilometri la oră în localitate, motiv pentru care a fost tras pe dreapta de către oamenii legii.

Pentru că mirosea a alcool, Mircea Odin Apostu a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul i-a adus conferențiarului un dosar penal.

Bugetul.ro
Adio, ANPC pentru Cristian Popescu Piedone! Curtea de Apel București i-a dat vestea, după ce a fost acuzat de nepotism
redactia.ro
Donald Trump a decis. Ce se întâmplă cu trupele americane din România
Bugetul.ro
Spitalul care nu va mai exista. 150 de milioane de euro pierdute din cauza incompetenței locale
a1.ro
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Playtech.ro
Cine este Nicolle Fota, noua iubită a lui Cătălin Botezatu. Ea are 18 ani, el 58
observatornews.ro
Insula din Caraibe unde oamenii dispar fără urmă. "Poliţia s-a enervat şi ne-a spus să ne oprim"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Alertă la Moscova. Limuzina lui Vladimir Putin a explodat
realitatea.net
Țara vecină unde alimentele s-au ieftinit cu 50%. Românii din apropiere se pregătesc să treacă granița pentru a face cumpărături
SportpeSurse
Ucraina și România au bătut palma pentru un MEGA-PROIECT, spre fericirea lui Dan Șucu și frații Pavăl
Playtech.ro
Cum să cureți salteaua cu bicarbonat de sodiu. Trucul e folosit și în hotelurile de lux. Va arăta mereu impecabil
Dailybusiness.ro
Ciocolata care i-a fascinat pe români după căderea lui Nicolae Ceaușescu revine la raft în România
RomaniaTV
Cristela Georgescu ține post negru intermitent: „De 6 ani fac asta. Am pierdut tot ce a însemnat ”corp deșeu”, se vede clar”
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
redactia.ro
Doliu în medicina românească. A murit unul dintre cei mai importanți medici. A fost un profesionit desăvârșit
ego.ro
Vești proaste pentru Gabriela Cristea! Ce s-a aflat după demisia de la Antena Stars EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`