Prima pagină » Local » După aproximativ un an de la debutul campaniei de imunizare împotriva COVID-19 au fost vaccinați peste 600 de mii de ieșeni! Doar în 24 de ore au fost administrate aproximativ 4.000 de doze în Iași
După aproximativ un an de la debutul campaniei de imunizare împotriva COVID-19 au fost vaccinați peste 600 de mii de ieșeni! Doar în 24 de ore au fost administrate aproximativ 4.000 de doze în Iași

După aproximativ un an de la debutul campaniei de imunizare împotriva COVID-19 au fost vaccinați peste 600 de mii de ieșeni! Doar în 24 de ore au fost administrate aproximativ 4.000 de doze în Iași

17 nov. 2021, 02:00,
Andreea Pădurescu în Local

În ultima lună s-a observat o creștere a numărului de vaccinări împotriva COVID-19. De la debutul campaniei de vaccinare din decembrie 2020 și până ieri, s-au imunizat peste 600 de ieșeni. Doar în ultimele 24 de ore s-au vaccinat aproximativ 4.000 de persoane în Iași. Tot mai mulți ieșeni au început și administrarea dozei a treia

Rata imunizării împotriva COVID-19 se menține crescută! Aproximativ 4.000 de persoane s-au vaccinat împotriva COVID-19 într-o singură zi, la Iași! Numărul imunizărilor împotriva COVID-19 a început să crească din nou, după ce medicii au făcut apeluri disperate către populație să se vaccineze. În cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, desfășurată la nivelul județului Iași, care a început acum aproximativ un an, și până ieri, 16 noiembrie 2021, au fost administrate 636.195 de doze de vaccin. Din acest număr total de persoane vaccinate, 304.452 au fost vaccinate cu doza I și 220.318 cu doza II, iar la 62.420 de persoane a fost administrat vaccinul Johnson&Johnson, din care 366 de doze au fost administrate în ultimele ore.

Pe data de 15 noiembrie 2021 au fost vaccinate 3.770 de persoane, iar, dintre acestea, 824 au primit doza I și 2.046 de persoane s-au prezentat pentru rapel, iar 900 de persoane s-au vaccinat cu doza „booster”. De la debutul campaniei de vaccinare cu doza a treia s-au imunizat 49.005 persoane. De la începutul campaniei de vaccinare, 27 decembrie 2020, s-au înregistrat 473 de reacții adverse ușoare. În ultimele 24 de ore, echipajele mobile au realizat 46 de recoltări la domiciliu: 39 realizate de Direcția de Sănătate Publică Iași și 7 de Serviciul Județean de Ambulanță Iași.

La finalul lunii septembrie 2021 a început administrarea dozei 3

Marți, 28 septembrie 2021, a început administrarea dozei 3 a vaccinului împotriva COVID-19, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la doza a doua, cu oricare dintre vaccinurile pe bază de ARN mesager. Cea de-a treia doză este recomandată persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe, persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare și persoanele cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.

Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu AstraZeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna. Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început pe data de 4 mai 2021, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, în acest moment, administrarea dozei de rapel. Programarea se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`