Prima pagină » Local » După 10 ani, Primăria Municipiului Iași va repartiza 72 de locuințe ANL. Apartamentele vor fi distribuite în luna decembrie 2024
După 10 ani, Primăria Municipiului Iași va repartiza 72 de locuințe ANL. Apartamentele vor fi distribuite în luna decembrie 2024

După 10 ani, Primăria Municipiului Iași va repartiza 72 de locuințe ANL. Apartamentele vor fi distribuite în luna decembrie 2024

23 aug. 2024, 02:00,
Andrei OSMAN în Local

Mii de ieșeni au depus cereri pentru locuințele din cadrul Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL), locuințele sociale și locuințele din proprietatea privată a statului. Cele 72 de apartamente cu una, două și trei camere de pe strada Grădinari, din cartierul Metalurgie, vor fi distribuite, în luna decembrie 2024, celor declarați eligibili

Direcția Fond Locativ a întocmit o listă cu cei care pot beneficia de locuințele ANL. Au fost depuse 1210 solicitări pentru locuințele destinate tinerilor între 18 și 35 de ani, dintre care doar 92 au îndeplinit condițiile de acces pentru obținerea unei locuințe și figurează în lista de prioritate. Au mai fost depuse 2988 de solicitări pentru locuințele sociale, dintre care 305 au îndeplinit condițiile și alte 3153 de solicitări pentru locuințele din proprietatea privată a statului, dintre care doar 150 îndeplinesc condițiile.

Listele de repartizare a locuințelor ANL se fac pe baza unui punctaj

Mii de ieșeni au completat cereri și au depus dosare pentru a putea beneficia de o locuință oferită de Primăria Municipiului Iași. În total, sunt depuse 7351 de solicitări, dintre care doar 547 de persoane au îndeplinit condițiile și criteriile pentru a obține un apartament.

„Am adăugat un criteriu special, în sensul că primește un punctaj în plus de 10% dacă prezintă dovada că nu prezintă datorii la bugetul local. Dacă ești căsătorit, primești un punctaj, dacă ești mamă singură, primești alt punctaj, dacă ai serviciu, primești punctaj, și ce se adună la final, e punctajul tău. Dacă ai certificat de handicap, primești un punctaj separat. Toată lumea interpretează greșit certificatul de handicap, în sensul că, spune că dacă ești o persoană cu dizabilități sau ai un certificat de handicap, ai prioritate în atribuirea unei locuințe și s-ar înțelege că cel care are un certificat de handicap îi bate pe toți și ia primul loc. Nu este așa, lumea înțelege că el, dacă are certificat de handicap, trebuie să primească primul. Nu, el primește un punctaj suplimentar pe care alți oameni nu îl au”, a declarat Cristina Bălan, director Fond Locativ – Primăria Iași.

Contractele sunt încheiate pe o perioadă de cinci ani la locuințele sociale, pe trei ani la locuințele convenabile, iar la locuințele ANL, contractele sunt încheiate pe o perioadă cuprinsă între unu și cinci ani. Persoanele care au încheiat astfel de contracte au și posibilitatea de a le prelungi.

„În momentul în care o persoană ajunge pe o poziție eligibilă și Primăria poate să îi dea o locuință, dosarul se scoate din evidență, dar rămâne în arhivă și intră pe partea de contract de închiriere. Trebuie aduse toate documentele pentru a întocmi contractul de închiriere, în primul rând, să faci dovada că îndeplinești condițiile de atribuire, adică nu ți-ai cumpărat, între timp, o locuință. Trebuie dată declarație notarială atunci când primești locuința, că nu deții, nu ai deținut, nu ai înstrăinat o locuință. Trebuie să faci dovada că îndeplinești criteriile când se întocmește contractul de închiriere între cele două părți și dacă ai depășit și etapa asta, ai un contract de închiriere încheiat pe cinci ani la sociale, pe trei ani la convenabile. La ANL, timpul de încheiere a unui contract poate varia între un an și cinci ani, în funcție de lege și tipul locuinței”, a mai spus Cristina Bălan.

După 10 ani, vor fi repartizate 72 de locuințe ANL în zona Grădinari

Cele 72 de locuințe, cu suprafețe cuprinse între 40 de metri pătrați și 100 de metri pătrați, vor fi înmânate, în perioada decembrie 2024, persoanelor care, după depunerea și completarea dosarului, au fost declarate eligibile și urmează să fie construite, în aceeași zonă, aproape 200 de apartamente. După o perioadă foarte lungă, o perioadă de 10 ani, se dau aceste 72 de apartamente.

„Noi începem să mai construim 188 de locuințe, tot acolo. Sunt primele locuințe, astea 72, care se dau după 10 ani, și primele care încep să se construiască în volumul ăsta, de 188, la Iași, în ultimii ani, mulți ani”, a adăugat Cristina Bălan.

Ieșenii vor avea la dispoziție o perioadă de șapte zile, de la afișarea listelor finale, cu distribuirea apartamentelor, pentru a depune contestații și pentru a-și verifica dosarele.

„Când afișăm listele în decembrie, au o perioadă de șapte zile pentru contestații și abia apoi intrăm în consiliu local, adică toată lumea poate veni, își studiază dosarul, verifică punctajul, se verifică de nu știu câte ori, se fac interogări ca să știm sigur că au sau nu proprietăți, adică facem și noi verificările acestea, dar și ei au posibilitatea să-și verifice punctajul de la dosar”, a transmis directorul Direcției Fond Locativ.

După zece ani, Primăria Municipiului Iași va repartiza 72 de locuințe ANL în zona Grădinari – Metalurgie. Mii de ieșeni și-au depus dosarele pentru a intra în posesia unui apartament în luna decembrie 2024.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2024
25 decembrie 2024