Creștinii ortodocși prăznuiesc în prima duminică de după Paște pe Sfântul Apostol Toma, sărbătoarea fiind cunoscută și drept Duminica Tomii. Aceasta este sărbătoarea care pune capăt Săptămânii Luminate, perioadă menită a celebra Învierea lui Iisus Hristos și a se bucura de victoria Sa asupra morții.
Ce semnificație are Duminica Tomii
Creștinii ortodocși sărbătoresc duminică, 27 aprilie 2025, Duminica Tomii, zi cunoscută în popor și ca Duminica Tomii. Imediat după Înviere, Hristos se arată apostolilor, intrând prin ușile încuiate (de frica iudeilor) și rostind binecuvântarea: „Pace vouă!”. Din rândurile lor lipsea însă unul: Toma. Aceștia îi spun la întoarcere despre arătarea lui Hristos, dar acesta nu crede, conștient fiind de posibilitatea unor vedenii:
„Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede”.
Sărbătoarea amintește de faptul că, în prima duminică după Învierea Domnului, Iisus Hristos li s-a arătat pentru a doua oară ucenicilor. Singurul care nu credea în Învierea Mântuitorului era Apostolul Toma, astfel că Iisus l-a îndemnat să-i atingă semnele rămase pe corp în urma răstignirii pe Cruce:
„Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios”.
Toma nu pune, practic, mâna pe rănile lui Hristos, pentru că este cucerit de arătarea Lui și cade în genunchi. În lipsa cuvintelor, rostește doar atât:
„Domnul meu și Dumnezeul meu!”.
După acest moment, Apostolul Toma Îl mărturisește fără nicio îndoială pe Iisus Hristos ca Domn și Dumnezeu, realitatea Învierii Domnului fiind dovedită, astfel, încă o dată pentru cei care nu puteau crede.
Ce tradiții și obiceiuri respectă creștinii ortodocși în Duminica Tomii
Duminica Tomii este o zi de sărbătoare încărcată de o multitudine de semnificații și tradiții. La biserici se săvârșește slujba Utreniei. Oamenii aduc ouă roșii și colaci pentru ca preoții să le sfințească. Tradiția spune că, după sfințirea acestora, ele se așază în coșuri, alături de lumânări aprinse, și sunt lăsate să plutească pe cursul unor ape curgătoare, pentru a ajunge la sufletele morților. În zona Banatului, toată familia se pregătește cu câteva zile înainte pentru a sărbători așa cum se cuvine Duminica Tomii. Bătrânele caselor înroșesc ouăle în ajunul sărbătorii, iar copiii adună ramuri fragede de alun sau de salcie, din care împletesc mici coșulețe. În Duminica Tomii, femeile dau pomeni pe ape curate, curgătoare, pentru slobozirea sufletelor răposaților.
Așadar, Duminica Tomii este una dedicată celor trecuți în neființă. Mai mult, în această zi se respectă și alte tradiții. În această zi, în timpul slujbei, preotul sfințește colacii și ouăle aduse de credincioși la biserică, după care se caută o apă curgătoare, pentru a fi purtate de aceasta către sufletele morților. Credincioșii spun că, astfel, ofrandele aduse îi vor elibera pe cei plecați dintre noi de o parte din păcate, pentru a umbla prin locurile în care doresc.