Prima pagină » Culinar » Dulceață din fructe de soc. Rețeta bunicii pentru un preparat reușit

Dulceață din fructe de soc. Rețeta bunicii pentru un preparat reușit

05 iun. 2023, 11:07,
în Culinar

Multe gospodine pregătesc o delicioasă dulceață din fructe de soc. Aceasta este gustoasă, aromată și are numeroase beneficii pentru organism. Dulceața de soc poate fi făcută din flori proaspete sau din fructe, iar rezultatul este unul spectaculos. Iată rețeta bunicii pentru un preparat reușit.

Dulceață din fructe de soc

În plin sezon de vară, socul este vedeta sezonului. Doamnele pregătesc tot felul de delicii din flori de soc sau din fructe. De la savuroasa socată sau aromatul ceai de soc, până la dulceața făcută din fructe proaspete, toate sunt pe placul multora dintre noi. Când vine vorba de dulceață, gospodinele se întrec în tot felul de rețete.

Dulceața din fructe de soc are o savoare aparte, este gustoasă și necesită mai multă atenție în preparare, însă dacă ținem cont de câteva trucuri simple, rezultatul va fi pe măsura așteptărilor.

Pentru acest deliciu avem nevoie de câteva ingrediente și de un strop de imaginație, iar la final ne vom încânta papilele gustative cu o dulceață perfectă. Un alt deliciu adorat de gospodine este dulceața de trandafiri, făcută după rețeta veche. Fructele de soc sunt bogate în vitamine și sunt ideale în dulceață.

Rețeta cu care vei pregăti o dulceață aromată

Pentru dulceața din fructe de soc vom avea nevoie de 1 kg de fructe de soc, 1 kg de zahăr, 150 ml de apă, 4 linguri de zeamă de lămâie și 1 pliculeț de zahăr vanilat. Fructele de soc trebuie să fie foarte coapte, fructele crude fiind toxice pentru organism. Frctele de soc se spală foarte bine apoi se lasă să se scurgă de apă. Într-un vas se pune apa împreună cu zahărul la fiert pentru a obține un sirop gros. După aceea se adaugă fructele de soc și se lasă la fiert timp de 50 de minute. Din când în când se amestecă dulceața pentru a nu se lipi de vas. La final, se adaugă zahărul vanilat și zeama de lămâie, acestea oferind dulceții un plus de savoare.

Dulceața din fructe de soc se pune în borcane sterilizate și se depozitează la loc uscat și răcoros. Acest deliciu poate fi servit ca atare sau poate deveni foarte ușor ingredientul principal pentru o prăjitură de casă gustoasă și pufoasă. Dulceața din fructe de soc este bogată în vitamine și este recomandată de medici persoanelor cu probleme digestive sau cu imunitate scăzută.

Dulceața din fructe de soc se face ușor, cu câteva ingrediente, iar dacă ținem cont de câteva trucuri din rețeta bunicii, succesul culinar va fi garantat. La fel de apreciată este și socata făcută cu mentă sau cu lămâie. Aceasta este băutura perfectă în zilele toride de vară, fiind răcoritoare și gustoasă. La fel de bine, ne putem încânta papilele gustative și cu o prăjitură făcută cu fructe de soc și blat pufos. Toate aceste delicii pot fi pregătite la mesele festive alături de alte deserturi aromate. Socul reprezintă o sursă bogată de vitamine, iar preparatele făcute cu acesta sunt benefice în tratarea și prevenirea mai multor afecțiuni digestive sau respiratorii. Ceaiul de soc este și el recomandat pe timp de iarnă, având un efect calmant și antiseptic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
22 noiembrie 2024
22 noiembrie 2024