Prima pagină » National » DSP-urile vor comunica rata incidenței cumulate de transmitere a COVID-19. Conform acesteia, se va decide după ce scenariu va funcționa fiecare școală

DSP-urile vor comunica rata incidenței cumulate de transmitere a COVID-19. Conform acesteia, se va decide după ce scenariu va funcționa fiecare școală

06 sept. 2020, 23:30,
în National

Luni, 7 septembrie, Direcțiile de Sănătate Publică la nivel național trebuie să anunțe rata incidenței cumulate de transmitere a COVID-19, pentru fiecare localitate. Aceste date care vor defini, practic, scenariul după care va începe școala. DSP-urile vor comunica această rată către inspectoratele școlare, care vor decide ulterior scenariul după care vor funcționa școlile din subordine: verde, galben sau roșu.

Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele 3 scenarii este rata incidenței cumulate, respectiv numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori, potrivit unui ordin al Ministerului Sănătății.

DSP-urile vor comunica rata incidenței cumulate de transmitere a COVID-19. Conform acesteia, se va decide după ce scenariu va funcționa fiecare școală

„Din câte știu, la nivelul municipiului București, (rata) o să fie la nivel de 1”, a spus duminică seara, la Digi24, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu. Acesta ar însemna că Bucureștiul se va situa în scenariul galben, care presupune învățământ hibrid.

Scenariul verde presupune că toți copiii vor merge la școală. Cel galben presupune educație mixtă: față în față și online, în timp ce un scenariu roșu ar ține cursurile doar în mediu virtual. Deciziile DSP vor fi la baza înscrierii fiecărei școli într-unul din cele 3 scenarii. Ulterior, Comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă va transmite până la data de 10 septembrie decizia privind scenariul de funcţionare pentru fiecare unitate de învăţământ pentru începutul anului şcolar 2020-2021.

Cât trebuie să fie rata de incidență cumulată care se aplică celor trei scenarii

Potrivit ordinului comun al Ministerului Educașiei și Ministerului Sănătății,

1. Dacă rata incidenţei cumulate este sub 1/1.000 locuitori – se va putea opta între scenariul 1 sau scenariul 2 pentru fiecare unitate de învăţământ în parte, în funcţie de infrastructura şi resursele existente la nivelul unităţii de învăţământ.

2.Dacă rata incidenţei cumulate este între 1-3/1.000 locuitori – se va aplica scenariul 2 pentru toate unităţile de învăţământ din localitate.

3.La o rată a incidenţei cumulate peste limita de alertă de 3/1.000 locuitori, DSP judeţene şi a municipiului Bucureşti vor prezenta CJSU/CMBSU o analiză a situaţiei epidemiologice din localitate. În funcţie de existenţa transmiterii comunitare în localitate şi numărul de focare existente în unităţile de învăţământ din localitate, precum şi alte criterii de risc, CJSU/CMBSU poate decide, prin emiterea unei hotărâri, suspendarea temporară a
activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ (scenariul 3), cursurile desfăşurându-se online. În absenţa unei astfel de decizii, unităţile de învăţământ din localitatea respectivă vor funcţiona în scenariul 2.

„Se vor găsi până la urmă soluții în interiorul școlilor, însă ce este important este și ce facem și până ajungem la școală, și după școală. Regulile care vor fi aplicate vor crea condiții de protecție maximale pentru fiecare spațiu în parte. Însă este important și ceea ce se întâmplă atunci când ieșim de la școală, păstrarea tuturor regulilor pe care deja le cunoaștem”, a subliniat secretarul de stat Andrei Baciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`