Prima pagină » Actualitate » DSP Sibiu, reacţie după eroarea comisă de un angajat. Acesta sunase familia unui pacient mort de Covid-19 pentru a se interesa de starea de sănătate: „O regretabilă eroare”
DSP Sibiu, reacţie după eroarea comisă de un angajat. Acesta sunase familia unui pacient mort de Covid-19 pentru a se interesa de starea de sănătate: „O regretabilă eroare”

DSP Sibiu, reacţie după eroarea comisă de un angajat. Acesta sunase familia unui pacient mort de Covid-19 pentru a se interesa de starea de sănătate: „O regretabilă eroare”

12 nov. 2020, 14:37,
Elena Nicoleta BUJOR în Actualitate

Direcţia de Sănătate Publică Sibiu (DSP) a transmis, joi, 12 noiembrie 2020, faptul că îşi cere scuze în mod public vis a vis de familia unui bărbat care a murit din cauza noului coronavirus. Un angajat al DSP Sibiu a apelat din greşeală o rudă a bărbatului miercuri, după ce a decedat pacientul, să întrebe cum se simte acesta.

„În cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Sibiu există un grup de persoane care monitorizează periodic starea de sănătate a pacienţilor confirmaţi cu SARS-CoV-2. Dintr-o regretabilă eroare, în momentul efectuării apelului, reprezentantul DSP Sibiu nu a avut acces la baza de date a cazurilor confirmate cu COVID-19, soldate cu deces. Regretăm situaţia neplăcută creată şi ne cerem public scuze faţă de de familia îndurerată. Ne vom strădui ca aceste greşeli să nu se mai repete în viitor”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu, Krisztina Gaal.

DSP a replicat că se confruntă cu un volum enorm de anchete epidemiologice şi date pe care trebuie să le prelucreze, în condiţiile în care judeţul Sibiu prezintă cea mai mare rată de infectare din statul român, de peste 7 la mia de locuitori, conform datelor oficiale de miercuri.

DSP a sunat familia unui bărbat mort de SARS-COV-2 să se intereseze cum se simte acesta

Un caz de-a dreptul incredibil s-a produs la Sibiu. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au apelat un bărbat care și-a pierdut tatăl din cauza virusului Covid-19, pentru a-l întreba „cum se simte“.

Apelul DSP Sibiu a fost înaintat a doua zi după, în condițiile în care instituția a avizat ieșirea din carantină a mamei, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe propriul soț.

Ilie Brad, bărbatul al cărui tată a decedat, a precizat că l-a dus la spital pentru o afecțiune minoră. Acesta a povestit întreaga situație de fapt.

„I-am făcut test COVID-19 la privat, a ieșit negativ. Dar nu am mers imediat. Când am decis să mergem, totuși, am mers prin UPU, acolo i-a făcut un nou test COVID-19, cel anterior fiind expirat. După 24 de ore testul a fost pozitiv și pus pe tratament pentru COVID”, spune Ilie Brad, fiul lui Ilie Elisei Brad.

Familia bărbatului mort de COVID-19 nu crede că de vină a fost virusul Covid-19

Familia bărbatului este de părere că bătrânul nu a murit din cauza infecției cu SARS-CoV-2, ci febra pe care o avea a făcut-o din cauza afecțiunii de care suferea.

„Miercurea trecută am avut un rezultat negativ făcut la un laborator din Sibiu. Din cauza operației la fiere, care nu a reușit, colecta undeva ceva mizerie și mergeam la Cluj să îl aspire. Când se întâmpla asta, se îngălbenea, făcea febră și știam ce are. Acum am aflat că procedura aceasta se face și la Sibiu. Am reușit să luăm legătura cu medicul și ne-a spus că dacă mergem cu un test negativ situația se rezolvă într-o zi și îl lasă și acasă. Am făcut acest test, a fost negativ. Am ajuns la medicul de familie, l-a consultat, ne-a spus sigur este o indigestie pentru că nu îl durea abdomenul când îl apăsa. Așa că nu l-am dus la spital și testul a expirat, el a continuat cu febră, cam până în 38, exact simptomele lui pe care le știam”, spune Camelia Brad, nora bărbatului decedat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`