Prima pagină » Local » DSP Iași a făcut anunțul. Câte persoane se află în izolare la domiciliu și în carantină
DSP Iași a făcut anunțul. Câte persoane se află în izolare la domiciliu și în carantină

DSP Iași a făcut anunțul. Câte persoane se află în izolare la domiciliu și în carantină

25 mai 2020, 14:53,
în Local

Nu mai puțin de 2.723 de persoane de află în izolare la domiciliu pe raza județului Iași. În centrele de carantină special amenajate se află 127 de persoane.

„Un număr de 2.723 persoane sunt izolate la domiciliu, fără simptomatologie specifică şi care sunt monitorizate. Mai precizăm că 50 de persoane au ieşit din perioada de 14 zile de autoizolare.

Conform ultimelor centralizări, un număr de 127 persoane au fost plasate în carantină în spaţiile special amenajate, în timp ce 25 persoane au ieșit din carantină. În momentul de față, la nivelul judetului Iaşi, sunt înfiinţate 4 centre de carantină instituţionalizată, aflate pe teritoriul a 2 unităţi administrativ-teritoriale. Paza acestor centre este realizată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Iaşi, iar administrarea lor este făcută pe bază de parteneriat între autorităţile locale, DSP şi Serviciul Voluntar pentru Ambulanţă Iaşi.

Structurile IPJ și IJJ au efectuat un număr de 746 verificări privind respectarea de către persoanele fizice aflate în izolare la domiciliu a restricțiilor stabilite.”, potrivit DSP Iași.

Bugetul.ro
Afacerea bogătașilor lui Nicolae Ceaușescu a reînviat. La începutul mandatului fostului dictator comunist Bucureștiul era cuprins de acest business
redactia.ro
Imaginile momentului! Cum au fost săltați Nicușor Dan și iubita sa de către jandarmi și băgați în dubă
Bugetul.ro
Ilie Bolojan, dator vândut la stat. Cum a reușit să scape fostul președinte interimar de afacerea care aproape că l-a adus la sapă de lemn
a1.ro
Elena Udrea scapă de opt luni de închisoare în dosarul „Gala Bute”. A executat deja trei ani la Penitenciarul Târgșor
Playtech.ro
Pomul pe care e bine să-l plantezi în luna iunie. Aduce noroc și prosperitate
observatornews.ro
Dezastru la Salina Praid, din cauza inundaţiilor. Debitul pârâului Corund a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit în ultimii 30 de ani
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Cel mai urmărit serial de pe Netflix. Are vizualizări record
realitatea.net
Președintele, sub PAZĂ permanentă. Măsuri stricte de SECURITATE pentru Nicușor Dan și familia sa
SportpeSurse
Simion, OUT! Au mâncat din aceeași farfurie și acum îi ia locul! Mutare ȘOC pe scena politică
Playtech.ro
Ce este interzis să faci de Înălțarea Domnului ca să-ți meargă bine tot anul. Greșeala care „alungă norocul”
Dailybusiness.ro
Cum să îți faci propriul detergent de rufe acasă, natural și foarte rezistent
RomaniaTV
Câştigător Chefi la cuţite 2025. Decizia care a schimbat totul în finală. Cum s-a câştigat premiul de 30.000 de euro!
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
E groasă! Ministrul Finanţelor anunţă că nu sunt bani de plata pensiilor şi salariilor
redactia.ro
Acatistul Înălțării Domnului. Rugăciune puternică pentru luminare și ocrotire divină
ego.ro
Am aflat secretul teribil al soacrei mele, iar acum nu știu ce să fac! Cum aș putea să îi spun soțului așa ceva!?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`