O familie din Iași a ajuns la capătul puterilor din cauza lipsurilor cu care se confruntă. Copiii trăiesc într-o singură cameră, unde au doar un pat, iar părinții dorm pe jos! Marile lor dorințe sunt să aibă un acoperiș mai mare deasupra capului, să aibă un loc să doarmă fiecare și să le ofere celor mici o copilărie frumoasă
Naarghita și Florin Pachitescu sunt părinți pentru șapte copilași care sunt obligați să-și petreacă copilăria în niște condiții inumane. Până acum au mai reușit să se descurce singuri, însă au ajuns în pragul disperării, pentru că neajunsurile au pus stăpânire pe aceștia.
Familia Pachitescu are nevoie de ajutor! Nouă suflete trăiesc într-o singură cameră
Exasperarea celor doi părinți li se citește pe chip, deoarece nu reușesc să le ofere celor mici o copilărie fără grija zilei de mâine. Aceștia trăiesc într-o singură cameră. Copiii dorm într-un pat, iar părinții își încropesc un loc pe jos, pentru a se putea odihni cei mici.
„Stăm toți nouă în camera asta. Nici copilașii nu se pot odihni, dar ei dorm în pat și noi pe jos. Prefer să fac tot posibilul pentru ca ei să doarmă bine și să poată merge a doua zi la școală, iar noi să dormim cum apucăm. Pe mine mă dor oasele foarte tare”, povestește cu lacrimi în ochi mama copiilor.
Florin, tatăl copiilor, muncește zilnic, însă scumpirile din ultima perioadă i-au afectat grav familia. Mama nu poate avea un loc de muncă cu un program fix, pentru că trebuie să se ocupe de sufletele nevinovate, de care se îngrijește așa cum poate mai bine.
„Soțul este la muncă acum. Lucrează ca gropar. Aduce bani, dar nu reușim să ne descurcăm așa cum ar trebui. Aici stăm cu chirie și suntem disperați, pentru că oricând ne poate da cineva afară”, adaugă femeia.
Din păcate nu au puterea să le ofere nici măcar o jucărie celor mici, fiindcă toți banii pe care reușesc să-i adune se duc pe chirie, utilități și alimente.
„N-am reușit nici măcar o păpușă să le dau celor mici. O singură jucărie avea una dintre fete, dar i-am dat-o Ericăi, fetiței de 3 ani. Din banii pe care îi face soțul meu cumpărăm alimente și reușim să trăim de pe o zi pe alta. Nu ne permitem nici măcar pachet să le dăm. Am avut 2 kilograme de făină, le-am făcut și la școală le-am dat turte, să aibă ce mânca”, mărturisește Naarghita Pachitescu, cu sufletul sfâșiat de durere.
Singura bucurie a micuților sunt turtele făcute acasă
Aceștia trăiesc în niște condiții greu de imaginat, deoarece nu-și permit mai mult decât atât. La acest moment, fericirea copiilor înseamnă turtele pe care mama lor le face în casă și pe care le primesc drept pachet la școală, însă aceștia sunt recunoscători și pentru atât.
„Stăm cu toții aici și le-am spus că vom face tot posibilul să aibă o casă, unde să nu mai dormim la un loc. E greu să-i văd lângă mine și să-mi ceară câte ceva, ce mai văd pe la alți copii, iar eu să n-am nimic să le dau”, spune Naarghita.
Nouă suflete se descurcă cu un venit minim, iar chiria, utilitățile și mâncarea necesară depășesc suma care le intră lunar în casă. Alocațiile copilașilor și salariul soțului nu reușesc să întrețină o familie numeroasă, iar aceștia se simt neputincioși din acest motiv.
„Ne descurcăm din alocațiile copiilor și din salariul soțului. Dar, dacă adunăm utilitățile, chiria, ca să nu ajungem în drum, dar și mâncarea necesară, rămânem fără bani. Dacă am reuși să fim ajutați să ne cumpărăm o căsuță mică, ne-ar mai scuti lunar de câteva cheltuieli și ne-am descurca altfel.
Le-am putea oferi celor mici o copilărie mai frumoasă și am avea un confort mai bun”, zice mama celor șapte suflete care trăiesc într-o singură cameră.
Cel mai bine si corect ar fi sa intre in sectorul bugetar.
Cunosc mai multe persoane care o duc de la foarte bine la exceptional, mai nou, in 2023 se majoreaza salariile la bugetari, din nou, cu 10%.
Practic ajungi sa stai aproape degeaba si sa fi platit regeste, pensie sigura, vacante mari si masina noua la 3-4 ani, Passat sau ce-i place la lume.
Sporurile si munca usoara fac din sectorul bugetar din Romania unul dintre cele mai atragatoare din toata Europa de Est de dupa 90, cea mai mare rata de imbogatire la persoane obisnuite.
Sunt salarii de la 3-4000 de lei pana la 20-25.000 de lei pentru functii admnistrative.
Doamna din articol ar face bine sa-si faca relatii, o cunostinta, doua si sa o bage in sectorul bugetar si apoi sa-si aduca toata familia, crede-ti-ma ca am vazut atatea cazuri la TV, de la garsoniera in 10 ani aveau vila, autoturisme de teren si toata familia lucra sub acelasi acoperis, frati, copii, veri, etc.
Romania este o tara foarte frumoasa si bogata, merita sa ramaneti aici, nu sa mergeti in Spania sa spalati WC-uri pentru 700 de euro pe luna, nu va ramane nimic si munciti ca niste masinarii.
Buna ziua,
Puteti sa ne spuneti cum ii putem contacta?
Multumesc.
Alo de prezvative nu ai auzit?
Abia acum si-a dat seama ca nu are loc unde sa-i tina si cum sa-i intretina? Plm de prosti! Se fut ca iepurii si dupa vor ajutoare…
Educație sexuala în școli comuniștilor!!
……in loc de religie.
Faceți ceva pentru acești străjeri ai românismului, băi ieșeni nerecunoscători. Sau vreți să îi vedeți și mâine în ziar ?
ca se fut, ca nu se fut…. copiii aia ce vina au? sincer… astea sunt drame, chit ca vreti sa le acceptati, chit ca nu. Si da e dureros sa vezi inegalitatea din societate. Ajut cat pot, dar nu judec. Au fost momente in viata canf am fost jos, calcat de toti, umilit, spurcat si injurat. Doar ca normalitatea unora nu era si normalitatea mea. Si DA am fost ajutat, si m-am ridicat, si am schimbat tot. Acum normalitatea lor e si normalitatea mea. De asta NU judec, si doar ajut. Sa te fereasca Sfantul, sa cazi…. desi e inevitabil…daca te gandesti
Pana acum s-au descurcat in felul lor….acum au cerut ajutor. O casuta, cum vor ei, nu le poate da nimeni. Dar un mic ajutor pentru ca acei copii sa nu faca foame, da! Prin urmare, cine vrea sa ajute, sa o faca! Cine e doar revoltat, sa citeasca de mai multe ori mesajul scris de cel care spune ca a cazut si a primit ajutor pentru ca are mult adevar!
Dar din aceste drame trebuie sa invatam ceva. 1).Cei care, din anumite motive, nu au un mijloc de subzistenta, dar fac in continuare copii fara sa le pese ca vor fi chinuiti. 2).Autoritatile, nu neaparat de bagat bani pentru intretinerea acestor familii, ci preocupari pentru educatia lor. Nu este usor si nici imediat, dar trebuie sa fie niste institutii cu personal calificat. Asa ar fi un stat responsabil pentru catateni. Ajutorul si pomana nu le rezolva situatia. Ba se transforma intrun mod de a trai. Acei copii vor creste cu aceasta „normalitate”, pomana.
Mai lasati versurile astea de manea ca am cazut dar m-am ridicat etc… e doar o probabilitate matematica care depinde de multi factori! La unii se intampla neasteptat si subit dar la astia s-a intamplat in timp si au avut si mult timp sa gandeasca. Vezi ca e greu cu 1, 2, 3 ,,, da nu te opresti. Astea cad la propriu nu la figurat dar in pu*a, si apoi se ridica si cad iar, si tot asa.
La Protectia Copilului ati cerut ajutor Ce face asistenta sociala de la Primarie ? De ce lasa copiii sa creasca chinuiti? Va convine asa? CE o sa sealeaga de ei crescuti in conditiile astea?
Tragedia au creiato în timp futacii !, donațile prezervative !, scrieți acum despre tragedia a milioane de părinți care au și 2 , 3 joburi ca să creasca un copil , doi normali cu tot ce ke trebuie !
Primesc destul alocația la 10copii,ajutor social,deși nu muncesc nimic,ajutor pt mame singure,ajutor alimente,mese la cantina sociala,ajutor 250 la două luni,ajutor de la biserici pt nevoiași,și alte ajutoare,dar au nevoie pt băutură și țigări,care nu le lipsesc,la atâta stat degeaba,daca ar munci nu ar mai f. .ce,atâția copii,dar dați le că asta sunt obișnuiți,de ce nu o casa,niste bani,că să facă și ei sărbătorile,in băutură și destrăbălare,desigur și manele.
NE-AM SATURAT DE TIGANII CARE NU MUNCESC, SE REGULEAZA TOATA ZIUA SI TRAIESC PE SPATELE NOSTRU. COPII NOSTREI MUNCESC SI TOT NU ISI POT PERMITE O CASA. CERSETORII ASTIA ASTEAPTA POMANA. S-A VAZUT CE A FACUT CU CASA PRIMITA GRATIS ACELA CARE SE PLIMBA CU CALUL PE LA MATERNITATE.
Câștigă suficient,buzunăresc biții bătrâni care primesc pensia,trăiesc f bine din furat,că polițiștii nu ii deranjează,trăiesc tot Intr o sărbătoare,dorm,manele,băutură,tâlharii,că le merge!
Care e drama,că n am înțeles?niste hoți ,care trăiesc din ce fura in fiecare zi,n au muncit niciodată,de lene,de ce să ne fie milă,când au la îndemână metode sa nu facă atâția copii,dar ei trăiesc și de pe urma acestora,că și în caz articolului,copii necăjiți,pt că așa sunt obișnuiți,să trăiască escrocând pe cei mai prosti,care le dau,fără să gandeasca
Stau toată ziua degeaba,și se gândesc ,cum mai pot păcăli,ac cu sărbătorile,au arătat copiii,că prostea sa sară,cu o sumă de bani,cât sa chefuiască,până după SfIon.Chematii sa le dați ceva de munca,și să vedeți că refuza,personal am incercat,vin se uită cam ce și ar putea fura,că sa vanda ,apoi,cer niste bani că nu au mâncare la copii,apoi,nu i mai găsești,sau fac treabă,încât ,te lipsești,nefiind obișnuiți ,cu munca,au o lene,moștenire genetică,îi găsești ,in locuri aglomerate,in preajma bancomatelor,urmăresc pers vulnerabile,pt că cei plătiți de la bugetul de stat,adică din taxe și impozite plătite de noi care munc,acești polițiști locali,sunt total nepregătiți,pt că ,,sunt prea putini și nu fac fata,,dar nu ei așa putini cu salarii destul,ar trebui sa fie trași la răspundere?
Dar câți dintre acești copii,au mers vreodată la școală,a ți întrebat,stimabililor,reporteri,pe care va păcălesc astfel de hoți,că să apară articolul,despre ei,forma lor de cerșeală de sărbători,se pare că sunt mai deștepți decât voi,ve ți spune că nu au saracii de ei,haine,încălțăminte,rechizite,dar sunt donații la biserici,centre care ajuta,dar fraierii se iau după acești analfabeți,hoți,care daca le merge,păcălesc.
Ce fata de hoață are!asta a furat ,fără număr,și voi ziariști prosti prin gropi,i ați făcut articol,sunteți de tot râsul,dar cei pe care i a lăsat fără portofel,nu au venit la voi,a venit tot ea,sa mai găsească niste fraieri,ziariștilor,unde trăiți,de ce nu întrebați acești infractori,ce trebuie,mergeți la cerșit pt ei,rușine să vă fie ,v au fraierit asemenea specimene,
Copilul ce le-a murit nu e cel ce s-a sinucis infingandu-si un cuțit în piept pentru ca era mort de beat și i s-a părut lui ca nu știu ce făcea fosta?
Dacă își făceau treabă aia de la Protecția copilului, erau ajutați de atunci frații lui..
Așa e bă ! Futăcioșii și iresponsabilii trebuiesc premiați ajutați , întreținuți !, voi ăstia de vă rupeți oasele muncind și plătind taxe puneți mînă de la mînă și hrăniți karcalacii să crească și să se înmulțească !, viitorul țării e pe mîini bune ! Cese naște din pisică șoareci mănincă ! Numai că înmulțit la 10 !
Deci,ați înțeles,ce vrea aceasta individa?vrea să adune ceva bani pt o casa,asta vrea,adică cam cat ar costa o casa,nu haine pt copii,alimente,sau nimicuri,bani pt a și cumpără o casa,mai pungași,și tu ziarist tembel,voi știți că sunt absolvenți de studii superioare,care nu au o casa a lor?care muncesc,nu așteaptă pomana,,rușine ziariștilor,tembel!
Încă noua ,care cerșesc și sunt învățați să fure,de mici,așteptații ,să crească,sa mai ieșiți atunci din casa,!
Drama uni familii din Iași,mai jurnalist,ai putea tu sa iei o cutie a milei ,sa stai Intr o intersecție și să strângă niste bani pt aceasta familie,faci gestul până la capăt,o sumăai mare,să treacă și ei sărbătorile,sa și cumpere o casă,că sa nu mai stea ,,bieții,,cu chirie,hai fii prost până la capăt,dar să ți iei haine mai groase,că ăștia nu sunt singuri,mai așteaptă și alții,să vadă dacă le merge,te vor căuta,și alții cu drame,tot de a lor,meriti loc l,la prostie!
Rușine,rușine,Bzi Iași,de unde ai luat așa reporter,nu i mai lasă pe mana hotilor,
Cu coroniță!
Ajutați o,femeia nu poate lucra,că nu poate avea un program fix,că are copii,de care se ocupa,dar reporterul,pe care nu l ajuta mintea,nu a întrebat o,daca are și copii mai mari,sau a luat că adevăr,minciunile acestei hoațe,pe care o cunoaște atâta lume,aceasta nu trebuia întrebată de ce nu merge la primărie,la salubritate,la curățenie scări de bloc,copiii,la grădiniță de stat,cu program până la ora 17,cei mai mari,pot veni singuri de ,,la școală,, dar se pare că nu a fost trimisă la munca,daca vroiați sa o ajutați,de ce nu ați luat legătura ,cu cei din primărie,sa fie angajata conf,,studiilor,,adică un ajutor civilizat,nu învățați să cerșească ,cu Ocazia zilelor de Moș Nicolae,Moș Crăciun,că așa și au făcut calculul acești hoți,nu i mai învățați cu pomana,trimiterii la munca,să înțeleagă,că așa trăim toți,muncim,ne creștem copiii,îi educam,trăim civilizat,nu așteptăm să ne dea nimeni,aceștia așa au fost obișnuiți
Drama e că nu vrea să muncească,să meargă la Primărie,sa solicite un loc de muncă,acolo sa spună că are multi copii,că Vrea să muncească,orice,nu la cerșit la ziar,că aceasta categorie socială,primește ajutoare,dar se plâng că nu se descurca,sa completeze,diferența,cu munca,cei care muncesc,nu trebuie sa le de-a lor,sa se trezească și ei dimineață,să meargă la munca,așa se trăiește,nu din furat și cerșit,societatea așa sa i învețe,nu sa stea cu țigara,și să aștepte,la munca!
Sa solicite ajutor ,când ai o persoana cu o boală gravă,care necesita costuri,pe care spitalele nu le pot acoperi,dar să ai obrăznicia ,sa vii sa ceri bani,așa sa se facă o colectă,că tu nu ești educat să muncești,să ți asumi responsabilități de părinte,daca ai dat viața unor copii,e o mare nesimțire,iar greșeală este a celor care au văzut în plasa ,acestor indivizi,și au publicat,in lacrimi,mizeria de articol,speram că a fost o eroare,a unui ziarist fara experienta
Jurnalistul,sau editor de text,care semnează așa un articol,trimis la cursuri Media încă o dată,corect era sa anunțe Protectia Copilului,și să nu pună preț pe ce spune o asemenea individa,sa o îndrume către munca,iar copiii instituționalizați,nu dramatizând,pt mila publică ,
Voi anunța Protectia Copilului,în următoarele zile,că e o mama care nu și poate creste copiii,
Protectia Copilului,sa ia masuri de urgență!
Individa,se folosește de copii,Protectia Copilului ,va lua o măsură.
Individa ,se folosește de copii
In poze sunt doar cei mici,ceilalți sunt pe străzi,la portofele,adică ,,la școală,,reportera a uitat să întrebe,despre școală,grădinițe,a cuprins o empatia,
Dormiti voi pe jos,dar va priește,va înmulțiți ca iepurii,cu câți puradei mai mulți,cu atât încasați mai mult de la stat,te plângi de alimente,dar primiți toți acești asistați social pachete cu alimente,hrana de la cantina,dar nu va da și țigări,băutură,
Persoanele fără adăpost,pers în sit prezentată,primesc la două luni,pachet cu alimente,in greutate de 25kg,tichete pt masa calda,ajutoare primite de către Primării ,de la U E,dar niste cafea,țigări,ceva băuturi,nu s ar putea,că sa nu mai vanda acești defavorizați,alimentele,pe țigări.
Persoanele fără adăpost,pers în sit prezentată,primesc la două luni,pachet cu alimente,in greutate de 25kg,tichete pt masa calda,ajutoare primite de către Primării ,de la U E,dar niste cafea,țigări,ceva băuturi,nu s ar putea,că sa nu mai vanda acești defavorizați,alimentele,pe țigări.
Mai fratilor inchideti anuntul
Mai au un baiat mai mare Bogdan
Is copii lui familia asta e plin de droguri si de alcool.
Sa faca razie protectia copilului pe timp de seara..
Pe doamna ii se zice TIBI bea mai mukt ca Alin Pachitescu sotul.. is niste alcolici.. ii cunosc prea bine… daca e gropar de ce ii e rusine sa duca colacul d3 la pomana acasa… ca is increzuti .. dar cand da 40 lei pe sticla de rachiu cum e.. are 2 fete is pierdute..droage si p..s e o ruina de fam… jur…
Am observat că nu are cum să aibă copii ,așa mici,escroaca a vrut să păcălească,acum de sărbători,reporterul are toată vina,nu s a documentat,ar merita o sancțiune,slab pregătit,l au păcălit,infractorii,a scris ce au spus ei,rușine,,ziaristule,,!
Am văzut ,Intr o seara,doi inși,bărbat,femeie,care au atacat un bătrân,i au luat sacoșă ,bătrânul a încercat să se opună,i au tras o lovitură in cap,omul a văzut,l au căutat în buzunare,in timp ce îl loveau cu picioarele,să scoată banii,i au luat haina,pantofii,l-au aruncat cu piciorul,și au plecat printre blocuri.Am așteptat să se îndepărteze infractorii,m am apropiat,i am spus că e bine sa sunam la ambulanță,cu lacrimi m a rugat sa nu anunț Pitia,că sunt din cartier,și se teme de ei,am scos din geanta șervețele,l am șters pe fata de sânge,a ieșit o pers cu o sticla de apa,l am spălat pe fata,l am ajutat sa se ridice,era frig,mergea in ciorapi,nu cerea decât să ajungă acasă la dânsul,acum rămâne,că dvs cei care citiți,sa vă feriți de astfel de indivizi,desigur Poliția,îi cam știe,dar ei sunt multi,și f periculosi
Politia,să verifice infracțiunile cu autori necunoscuți,îi găsește printre aceștia.Protectia Copilului sa fie sesizată,de urgență control la această familie.
Trec aproape zilnic,prin zona Oancea,vara,iarna,băncile amplasate de Primărie,sunt ocupate de astfel de indivizi,e drept am văzut și pe cei de la Poliția Locală,când discutau cu ei,plecau și apăreau mai târziu ,fiind spatii comerciale în zona,sunt și portofele.De sărbătorile de iarnă ,angajații Primăriei,montează bradul împodobit,si in aceasta zona,că și alte zone ale orașului.in câteva zile,dispar instalații luminoase,ornamente,figurine,cam ce și ar putea valorifica.E trist că un oraș că Iașul,este invadat de astfel de persoane,care nu l reprezintă.
E drama noastră,nu a lor!
Macar,cel care a pus drama in textul publicat,sa nu fie în legătură cu ei,bine ar fi sa fie doar lipsa de documentare.
Astfel de persoane,întâlnești la tot pasul,in orașul Iași,oraș istoric,cultural,intelectual,cosmopolit,distrus de astfel de specimene.
Rușine,ziaristule,reporter,rușine,ocupați spațiul cu astfel de mizerii ,sunteți mândri?
Se tot promovează Drepturile Omului,dar despre obligații,nu se aude,acești ,,cetățeni,,nu au și obligații,mă refer aici la educația lipsa,la comportamentul agresiv asupra pers în vârstă,și toate faptele lor antisociale,care greu pot fi probate și sancționate,suntem obligați să toleram astfel de comportamente?no comment?
🧹🧹🧹🧹🧠🧠🧑🎄🥷☔☔☔🌶️🥕🥃🍷🍾🚓🚓🚑🚀🚀🏠🏫🏘️🏡🏣🏤🏬🏢🏰🛤️🛤️🪑🪑🪑🪠🪠🪠🪠🧹🧹🛏️🛏️🛏️🧺🧺🧺🩲🩲🩳🪖🪖🪣🪣🪣🪣🪓🪓🪓🗑️🗑️(TT)🗑️🕓🕓🧹🧹🪠🪠😸🖕🖕🖕🖕🥃🥃👣👣👣🐖🐖🐄🐄🐓🦃🦃🥢🥢👠👠🚄♋
Fa ai primit cadouri și banii fă?tati astea ți leo dat?
Ce nesimțire,dar numai voi stați cu chirie,mai hoților,alcoolisti,daca vrei sa le cumperi copiilor,așa cum spui,că văd la alti copii,de ce stai beata toată ziua,cu țigara și nu te duci la munca,condiționezi ,,program fix,,da ce studii ai tu,nu ți este rușine,recunoaște atâta lume,dar de unde simt ,la tine,cari copii aia toată ziua,in loc sa mergi la munca,dar tu crezi că oamenii muncesc că să ți de-a ție,și tu vrei program fix,ai găsit motiv,dar nu cred că sunt vorbele tale,sa vina Protectia Copilului,că sa nu mai folosești copiii
Aceste pers care primesc ajutoare sociale pt nemunca,daca se îmbolnăvesc,primesc servicii medicale de urgență,pachet minim de tratament medical,chiar daca nu au asigurare ,adică gratuit,și nu sunt puțini astfel de pacienți,cu afecțiuni datorate consumului de alcool,substanțe interzise,boli transmisibile,cauzate de lipsa igienei,adică tot pe cheltuiala statului.In concluzie,primesc,alimente gratuit,mese calde,sume de bani,produse pt igiena,pachete cu haine,servicii medicale,și alte ajutoare pt pers vulnerabile,care nu vor să muncească,așa se numesc.
Aceste persoane,pe lângă pachetele sociale,și alte ajutoare,desigur și alimente,beneficiază și de servicii medicale de urgență,pachet tratament,fără să aibă calitatea de asigurat,adică tot pe cheltuiala statului,pt că nu vor să muncească,macar sa avem un oraș fără gunoaie,,sunt destui astfel de bolnavi,datorita consumului de alcool,de substanțe interzise,transmitere de boli,din lipsa igienei
Cum ar veni,noi care muncim,ne educam copii,suntem favorizați,iar acești trântori,sunt încadrați la categoria,,defavorizați,,,așa se numesc politicienii,pers defavorizate,care au nevoie de ajutor.Din cat cunosc,pers aflate în incapacitate de munca,li se acorda un venit lunar,pt pers cu handicap,bolnavi,invalizi,de către stat.Acestia,nu sunt alti pt a munci,dar defavorizații,ce înseamnă?o categorie noua?adică ce au,sunt analfabeți,și nu pot curata orașul orașul de gunoaie,sunt oameni,că și noi,ce or fi,defavorizații,ăștia?
Daca,aceste multe ajutoare(cum suna,ajutoare),s ar acorda condiționat de munca,nu ne am mai împiedică de ei pe străzi ,la orice ora,de la munca ar merge direct la somn,ar fi obosiți,zic eu,ar fi și mai puține furturi,găinarii,așa le spune,sa semneze un contract de prestații munca,și doar așa sa li se acorde aceste pomeni,dar ca statul să aibă grijă pt cei care stau la umbra,e o măsură nejustificată.
Sa te lămuresc,deforizatii,sunt niste oameni care stau,nu fac nici un fel de munca,adică tot asistați social,doar că primesc bani de doua ori,deoarece ei sunt și asistați social,și deforizati,ok?
Deci,defavorizații,sunt niste oameni,că noi,doar că ei nu muncesc,stau degeaba,că și asistații sociali,doar că primesc bani de doua ori,pe luna,adia stai și te caută poștașul și îți dă bani,sau pe card,cum preferi,ok?
O adevărată,drama!
La curățenia orașului,putorilor,străzile sunt pline de gunoaie,voi primiți tot felul de ajutoare,și stați chiori de băutură,vreți bani,munciți,lumea civilizată muncește,nu cere să li se de-a.
Se știe că acești,ratați ai societății,sunt votanții fidel ai unui partid,de aceea sunt protejați,și nu se iau nici un fel de măsuri cu ei,pericolul este,că sunt tot mai multi
Bai anonim ia si vb frumos ca sa nu ne certam ia si nu mai vb aiurea sti tu familia asta e o familie foarte buna si cuminti nus asa cum zici tu ca ei sunt alcolisti poate u esti un alcolist si un drogat asa ia si nu mai vb aiurea
Nu mai vorbiți aiurea fraților suntem an postul Crăciunului trebuie să fie m-ai buni știu această familie foarte bine sunt muncitori iubitori respectoși și credincioșii nu sunt alcolici s-au drogați a-și duc copiii la școală zilnic nu fură nu cerșesc copii sunt educați și angrijiti dacă vreți să ajutați pe cineva nu jicniti și judecați no dat la nimeni an cap dacă dorește un spațiu m-ai mare doar atâta vor nu vad nimic rău de această familie doar văd comentarii urâte din partea oamenilor cu inima de gheață cu vorbe jicnitoare la această familie nu vă gândiți la Dumnezeu că o să pedepsească pe ce care vorbesc urât de această familie haideți fraților săi ajutam dar din dar se face rai o zi bine cuvântat și domnul isus să vă bine cuvinteze
Mă mai termineto cu comentariile aste prostești pâna la urma e familia mea și copii nu sunt Chinuiti in primul rand au ce mânca și nu facem copii unu după altu Aiti înțeles dacă vreți ajutați daca nu nu ce tot atât până la familia mea nu mai judecați o carte fara coperta și uitațiva la voi ma nesimțiților punetiva protecția copilului pe voi nu vă luați voi de copii mei și nepoți mei că ei o duc mult mai bine
Așa că lăsați tonul ăla mai închis că e mai bine pentru voi și voi sunteți alcolisti nu părinți mei ați înțeles mă și nu mai vorbiti așa să
Și în primul rând nu mai judecați că sunt familia mea și voi nu vă uitați la voi că voi vorbiti de familia mea poate voi sunteți drogați și hoți mă flămânzilor nu mai vorbiti aiurea 😡😡😡😡😡 că familia mea nu e așa mama mea are grija de copii de nepoți mei și tata muncește nu suntem că voi egoiști