Doi fraţi au murit de covid, la o săptămână distanţă unul de altul. Nicolas Trevino are numai 35 de ani, iar sora lui, Adelita Cruz Trevino, 39 de ani.
Ambii s-au infectat cu covid la o înmormântare, în California. Atunci participaseră la funeraliile unui unchi de-al lor. Au aflat pe 6 noiembrie că s-au infectat, după nişte analize făcute. Au stat în spital până la finalul lunii noiembrie. Din păcate, starea lor s-a înrăutăţit. Adelita a murit pe 29 noiembrie, la Spitalul Ascension Borgess, iar Nicolas după o săptămână, la Spectrum Health Butterworth Hospital. La numai câteva ore după înmormântarea surorii lui, s-a stins şi el din viaţă…
„Nu doresc asta nimănui”, a declarat Trevino, fratele celor doi. „Sora mea avea 39 de ani și fratele meu 35. Destul de tineri. Aveau toată viața înainte, însă virusul le-a furat-o.”
Frații au murit la o săptămână diferență
Adelita a fost internată în spital imediat ce a cerut ajutor de specialitate. Avea simptomele specifice de covid (dureri corporale, febră). În ziua internării a primit şi rezultatul pozitiv al testului. După numai o zi, medicii l-au internat şi pe fratele ei, apoi l-au externat, trimiţându-l acasă, în carantină. Pentru că starea i s-a agravat, a ajuns la spital după o săptămână.
Cei doi fraţi erau şi vecini, în Hartford, Michigan. Ambii erau părinţi singuri şi îşi creşteau copiii cum puteau.
„Erau mereu unul în casa celuilalt, le plăcea să facă grătar și multe alte lucruri împreună. Erau glumeți și tare amuzanți și, mai presus de toate, erau dedicați familiilor lor”, a afirmat sora celor doi, Jesusa Vela.
Întrucât nu e permis accesul vizitatorilor în spitale, familia a ţinut legătura cu ei prin apeluri video. Acum, rudele celor doi speră să tragă un semnal de alarmă şi îi încurajează pe toţi oamenii să păstreze şi să respecte cu stricteţe regulile.
„Masca este temporară”, a spus Trevino. „Când pierzi pe cineva, nu se mai întorc”.