Prima pagină » Local » Dragoste la prima vedere, la Târgul Meșterilor Populari din Iași! S-a îndrăgostit pe loc de fata cu mărgele, iar, acum, fac afaceri împreună. O poveste frumoasă, în prag de Crăciun – GALERIE FOTO / VIDEO

Dragoste la prima vedere, la Târgul Meșterilor Populari din Iași! S-a îndrăgostit pe loc de fata cu mărgele, iar, acum, fac afaceri împreună. O poveste frumoasă, în prag de Crăciun – GALERIE FOTO / VIDEO

15 dec. 2021, 02:00,
Ivona Apostol în Local

Zeci de meșteșugari vin anual în Iași pentru a vinde diferite măști pentru datini, costume populare, dar și bijuterii deosebite. La un astfel de târg a început povestea de dragoste a tinerilor Irina și Petronel Atasie. Cei doi s-au cunoscut și s-au îndrăgostit, după care au demarat o afacere împreună. În ultimii doi ani, tinerii soți au fost nelipsiți de la Târgul Meșterilor Populari, care are loc în Iași

La târgul care s-a desfășurat în Piața Unirii din Iași în perioada 10-14 decembrie 2021 au venit meșteșugari din diferite părți ale țării. Aceștia au vândut diferite obiecte artizanale. Printre meșteșugarii care au fost în centrul Iașului zilele trecute s-au aflat și membrii familiei Atasie. După ce a finalizat studiile la Academia de Muzică și Arte Plastice din Chișinău, Irina, în vârstă de 35 de ani, din Republica Moldova, a început să meargă la toate târgurile în cadrul cărora vinde bijuteriile pe care le face ea însăși cu suveica, în tehnica frivolite. Irina le-a povestit reporterilor Cotidianului BZI cum și-a cunoscut soțul la un târg similar.

„Merg la târguri de mulți ani, văd și cunosc sute de oameni din multe locuri, dar ca el nu a mai fost niciunul! Petronel, băiatul care este mai mic decât mine cu 2 ani, a reușit să mă facă să îl iubesc doar prin privirea lui. A venit la târg să vadă ce mai găsește interesant și m-a găsit pe mine! A fost dragoste la prima vedere”, a spus Irina Atasie, femeia care face bijuterii în tehnica frivolite.

Povestea de dragoste a acestor tineri a început în urmă cu 6 ani, când, după câteva întâlniri, aceștia s-au căsătorit. Locuiesc împreună de atunci în Iași și au un băiețel în vârstă de 4 ani.

„Când a venit pandemia și nu aveam ce să mai facem la bloc, am mers la părinții mei acasă, în Republica Moldova. Eu lucram mult la bijuteriile mele. Tehnica pe care o folosesc este grea, dar fac aceste bijuterii cu mare plăcere. Tehnica frivolite este asemănătoare croșetatului. Pentru a face brățări și cercei folosind această tehnică am nevoie doar de biluțe și de ață. Din plictiseală, soțul meu a început și el să facă astfel de obiecte decorative. A început cu scoarță de copac, pietre și conuri”, a mai povestit Irina Atasie.

Ce au vândut la târg anul acesta Irina și Petronel Atasie

În acest an, la târgul din centrul Iașului, membrii familiei Atasie au vândut bijuteriile lucrate cu suveica, dar și alte decorațiuni. Spre deosebire de croșetat, la tehnica frivolite se adaugă la fiecare nod care este făcut câte o biluță. De asemenea, nodurile trebuie să fie cât mai strânse. Decorațiunile pe care le mai vinde familia Atasie sunt făcute pe scoarță de copac, conuri și pietre. Ele sunt realizate de către Petronel. Tânărul pictează pietre, pe care le lipește pe lemn sau scoarță, fiecare dintre decorațiuni având o poveste aparte.

„Soțul meu a început să facă în pandemie câteva obiecte cu care să ne decorăm casa. Mai apoi a făcut din ce în ce mai multe pentru a le vinde. A lipit pe o bucată de lemn două pietre, pe una dintre ele a pictat o casă, iar pe cealaltă a scris: «Casă, dulce casă». Asta, pentru că, în pandemie, mulți ieșeni au suferit pentru că au fost nevoiți să stea mai mult în casă. Din acest motiv, multe persoane cumpără acest produs. Înainte de Paște, el a făcut găinușe cu pui, iar, acum, de Crăciun, a făcut globuri, ornamente din scoarță și conuri, dar și diferite tablouri pictate pe lemn”, a adăugat Irina Atasie.

Pentru a face aceste produse, soțul ei, Petronel Atasie, are nevoie de mai multe materiale, pe care le caută singur, culori acrilice, dar și multă răbdare.

Produse din ceară și lavandă, vândute la Târgul Meșterilor Populari

Irina și Petronel Atasie povestesc că au și o cultură mică de lavandă. Numai că, potrivit tinerilor, la acest târg nu au putut aduce foarte multe produse din lavandă. Lavanda pe care o au tinerii soți a fost pusă la vânzare în săculeți din pânză care sunt cusuți chiar de ei.

Irina și Petronel Atasie mai vând și lumânări din ceară naturală, de la stupii pe care îi au. Lumânările sunt făcute în formă de cadou, sub formă de Moș Crăciun, brazi sau pitici. Tinerii spun că trăiesc doar din această pasiune de când s-au căsătorit. Pe viitor, aceștia se gândesc să mai cumpere câțiva stupi, pentru a nu duce lipsă de ceară, precum și un teren pe care să poată planta mai multă lavandă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`