Medicul Monica Pop are o reacţie de ultima oră în legătură cu decizia de închidere a teatrelor, restaurantelor, cazinourului. Managerul Spitalului de Urgente Oftamologice din Capitala considera că principala cauză ce a dus la creşterea alarmantă a numărului de infectări cu COVID-19 este organizarea alegerilor locale din 2020.
Prof. dr. Monica Popa considera că, din cauza faptului că alegerile locale care nu s-au ţinut pe durata a două zile a fost principala cauză a exploziei cazurilor din Bucureşti şi de la nivel de ţară.
Alegerile locale, motivul creşterii cazurilor de infectări cu COVID-19
Monica Pop considera că nu restaurantele şi nici teatrele nu au condus la creşterea numărului de cazuri de infectări cu covid-19. Medicul considera că, de exemplu la teatru se respectă în totalitate măsurile de distanţare fizică dar şi că actorii obişnuiesc să poarte măşti.
„Alegeri `vinovate`…!
Nu teatrele, nici restaurantele, ci alegerile – neamânate şi nici măcar eşalonate pe 2 zile, deşi era risc major – sunt `vinovate` de numărul mare de infecţii!
Se doreşte abaterea atenţiei?! Dacă autorităţile nu au ţinut cont de risc şi de previziunile specialiştilor, oamenii ce să mai înțeleagă?
La teatru, clar, se respectă cel mai serios purtarea măştii şi distanţarea! Și atunci? Alegerile nu le-aţi amânat, cu tot riscul, dar închideţi teatrele? La alegeri aţi avut încredere (sau doar interes) în oameni şi la teatru, nu?!
De ce, pentru a evita aglomerația şi a scădea riscul, nu s-au eșalonat alegerile măcar pe 2 zile?! Era perfect posibil! În diaspora, când a existat interes, s-au putut organiza pe 3 (trei) zile?!!! Sau românii din țară nu prea contează?! Cam nu prea!!!
În urmă cu câteva luni, ministrul Sănătăţii, dl. dr. Tătaru, a spus clar că în luna septembrie vor fi peste 2000 de cazuri. Am crezut că exagerează!!! Uite că a avut dreptate! Şi atunci?
Dr. Monica Pop: De ce nu l-a ascultat nimeni pe dr. Tătaru?
De ce alegeri? De ce nu l-a ascultat nimeni? Exprima părerile medicilor epidemiogi şi infecţionişti, nu le-a inventat el!
Întrebări:
1. De ce s-au organizat alegeri acum, dacă se ştia că riscul afirmat de specialişti e atât de mare?! Care este motivul?! (se cam ştie, nu?)
2. Cine trebuie să răspundă pentru această `favorizare`, total previzibilă a răspândirii bolii?! Se adevereşte acum că aşa e! De ce a fost riscată sănătatea celor mulţi?
Pop: După alegeri, a explodat numărul infectaţilor! Poate răspunde cineva?!
3. A fost ceva premeditat?!, pentru că previzibil era oricum!!! Cu ce scop? Se ştie că, după alegeri a explodat clar numărul infectaţilor!
Poate răspunde cineva???!!!”, a scris medicul Monica Pop, pe pagina de Facebook.
Record negativ de infectări în România
România a stabilit, miercuri, un nou record negativ în ceea ce priveşte numărul oamenilor care s-au infectat cu coronavirus, pacienţi care au murit infectați cu acest virus, dar şi de persoane internate pe secţiile de Anestezie şi Terapie Intensivă (AŢI).