Prima pagină » Local » Două tinere din Iaşi s-au răsturnat cu ATV-ul într-un şanţ. Intervenţie de urgenţă a echipajelor de prim ajutor. Una dintre ele se află în stare gravă – FOTO

Două tinere din Iaşi s-au răsturnat cu ATV-ul într-un şanţ. Intervenţie de urgenţă a echipajelor de prim ajutor. Una dintre ele se află în stare gravă – FOTO

10 feb. 2021, 15:30,
în Local

În urmă cu puţin timp s-a produs un accident grav. Potrivit informaţiilor deţinute de reporterii BZI se pare că două tinere din Iaşi s-au răsturnat cu un ATV. Evenimentul s-a produs pe raza localităţii Gura Humorului.

Fetele s-au răsturnat într-un sunt care are diferenţa de nivel, faţă de zona unde rulau, de aproximativ 5 metri.

La faţa locului s-au deplasat de urgenţă o autospecială pentru descarcerare, o ambulanţă SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Echipajul medical a găsit una dintre tinere în stare de inconştienţă. Aceasta era prinsă sub vehicul şi a fost extrasă de către pompierii militari, care au transportat-o la ambulanță. Ulterior, cele două tinere au fost transportate la spital.

Vârsta fetelor este cu aproximaţie de 19, respectiv 20 de ani. Una dintre ele se afla în stare gravă, iar cealaltă este conştientă.

Bugetul.ro
Adio, ANPC pentru Cristian Popescu Piedone! Curtea de Apel București i-a dat vestea, după ce a fost acuzat de nepotism
redactia.ro
Donald Trump a decis. Ce se întâmplă cu trupele americane din România
Bugetul.ro
Spitalul care nu va mai exista. 150 de milioane de euro pierdute din cauza incompetenței locale
a1.ro
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Playtech.ro
Cine este Nicolle Fota, noua iubită a lui Cătălin Botezatu. Ea are 18 ani, el 58
observatornews.ro
Cine e bărbatul găsit mort în mașină, în Ilfov. Era tăiat pe mâini cu un cuțit cumpărat ieri, când a fost dat dispărut de soție. Polițiștii nu exclud crima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Locul ideal pentru Paști. Peisaje fabuloase, tradiții ancestrale și distracție
realitatea.net
Țara vecină unde alimentele s-au ieftinit cu 50%. Românii din apropiere se pregătesc să treacă granița pentru a face cumpărături
SportpeSurse
A aruncat Rusia în aer! Putin se află în fața unui moment crucial!
Playtech.ro
Ingredientul banal care face chiftelele de post de zece ori mai gustoase. Numai așa le vei prepara
Dailybusiness.ro
Ora de vară 2025. Data exactă la care se trece la ora de vară. Ceasurile se vor da înainte cu o oră
RomaniaTV
Ministerul Muncii, anunţ IMPORTANT pentru toţi salariaţii şi angajatorii. S-a aprobat joi în Guvern
stiriromania.ro
La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Partenerul, cu 22 de ani mai tânăr
RomaniaTV
Anunţ important de la BNR pentru toţi românii cu valută „la ciorap”
redactia.ro
Doliu în medicina românească. A murit unul dintre cei mai importanți medici. A fost un profesionit desăvârșit
ego.ro
Vești proaste pentru Gabriela Cristea! Ce s-a aflat după demisia de la Antena Stars EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
29 martie 2025
29 martie 2025