Cele mai multe sondaje din SUA înaintea alegerilor prezidențiale din 5 noiembrie sugerează o cursă foarte strânsă și, mai degrabă, un avantaj pentru Donald Trump în statele cheie, decisive pentru rezultatul final. Două sondaje din ultimele zile spun altceva, potrivit presei americane.
Un sondaj Selzer pentru Des Moines Register/Mediacom dat publicității în weekend anticipează o neașteptată victorie a democratei Kamala Harris în statul Iowa, acolo unde aproape toate celelalte sondaje așteaptă ca Donald Trump să fie cel care se impune.
Sondajul din Iowa, realizat în perioada 28-31 octombrie pe 808 alegători probabili și publicat sâmbătă târziu (marja de eroare este de 3,4 puncte), arată că Harris conduce cu 47% la 44% în acest stat. Trump o conducea pe Harris cu patru puncte procentuale în Iowa în sondajul realizat de Selzer în septembrie și cu 18 puncte în iunie, când în cursă se afla președintele Joe Biden.
Sondajul a arătat că votanții independenți, femeile și alegătorii mai în vârstă sunt forța din spatele ascensiunii lui Harris în acest stat. În rândul femeilor cu vârsta de peste 65 de ani, Harris îl conduce pe Trump cu 63%-28%, iar în rândul bărbaților din această categorie de vârstă, democrata conduce cu 47%-45%, conform sondajului.
De ce este acest sondaj important? Iowa nu este considerat un stat decisiv în aceste alegeri, ținând cont că Trump a câștigat aici în mod convingător atât în 2016, cât și în 2020. Însă, dacă Harris chiar ar câștiga statul – Barack Obama a reușit acest lucru de două ori – această victorie ar arunca în aer întreaga cursă și s-ar putea dovedi un indicator important pentru felul în care votează restul americanilor.-
Cât de credibil este sondajul?
Selzer este o organizație respectată în SUA, cu un palmares bun în Iowa. Organizația a a devenit celebră în 2008, când a anticipat că un senator practic necunoscut, Barack Obama, o va învinge pe favorita Hillary Clinton în caucusurile din Iowa, primarele democrate.
Statisticianul Nate Silver plasează Selzer pe locul doi în topul institutelor de sondare a opiniei din SUA, după New York Times/Siena, conform scalei sale de clasificare, care ia în considerare acuratețea istorică și standardele de transparență/divulgare, împreună cu tendința statistică a institutului de sondare de a favoriza candidații democrați sau republicani, scrie Forbes.
Un lucru deocamdată evident este însă că alte sondaje nu au confirmat aceste rezultate.
Un alt sondaj realizat de Emerson College/RealClearDefense în rândul alegătorilor din Iowa, și publicat tot sâmbătă, a arătat că Trump o conduce pe Harris cu 53%-43% în acest stat.
În orice caz, Donald Trump a atacat rezultatele sondajului Selzer, a amintit că toate celelalte analize îl dau în avantaj și că nimeni nu a făcut mai multe decât el pentru statul Iowa.
Campania Trump a susținut de asemenea că sondajul Selzer și un sondaj ulterior al New York Times privind statele cheie, care o arăta pe Harris în frunte în patru din cele șapte state, sunt folosite pentru a-i descuraja pe susținătorii președintelui Trump, scrie The Guardian.
Un sondaj „inovator”
Un alt sondaj care sugerează o posibilă victorie a lui Harris, de data aceasta la general, este o analiză Focaldata, o companie de sondaje din Marea Britanie, care și-a împărtășit datele cu publicația Politico.
Focaldata a chestionat peste 31.000 de alegători din Statele Unite în ultima lună, pentru un tip „inovator” de sondaj, care a devenit influent în Marea Britanie în ultimii ani.
Combinând rezultatele cu sondajele lor online pe scară largă din statele cheie, Focaldata a estimat că Harris va câștiga probabil în Michigan, cu un avans de aproape 5 puncte procentuale, Nevada cu un avans de aproximativ 2 puncte față de Trump, și Pennsylvania și Wisconsin cu un ușor avantaj.
Cercetările Focaldata sugerează că Trump o va învinge pe Harris la limită în Georgia și Carolina de Nord, iar datele sunt împărțite în ceea ce privește Arizona.
Potrivit acestui sondaj, avantajul lui Harris provine, în parte, și în acest caz, din votul femeilor albe în vârstă, un grup cu tendință istorică spre dreapta. Trump a făcut în schimb progrese în rândul bărbaților mai tineri de culoare și hispanici.
O marjă foarte mică
James Kanagasooriam, directorul de cercetare al Focaldata, a avertizat însă pentru Politico că în vreme ce datele înclină spre democrați, marja este foarte mică, iar lupta strânsă poate fi imprevizibilă.
Focaldata folosește o metodă de cecetare statistică cunoscută sub numele de MRP – analiză de regresie și post-stratificare, care ia un eșantion masiv la nivel național și apoi utilizează date demografice pentru a estima rezultatele la nivel de colegiu electoral sau de stat.
Modelul a devenit popular în Marea Britanie în 2017, când a anticipat că Theresa May își va pierde majoritatea în Parlament, într-un moment în care majoritatea sondajelor sugerau că va obține o victorie importantă. Ulterior, analizele de tip MRP au dat însă și rezultate imprecise.
Joe Twyman, fost analist la YouGov, a spus și el că modele MRP sunt la fel de predispuse la erori ca sondajele mai convenționale.
„Sondajele constau în a pune oamenilor potriviți întrebările potrivite, în modul potrivit și la momentul potrivit, iar dacă aceste elemente sunt greșite, dacă ai pus întrebările greșite, atunci nu contează cât de bun este MRP-ul tău, acesta nu va rezolva problema”, a spus acesta pentru Politico.
Scam.ala este praf ,nu va putea cistiga alegerile decit prin fraude masive
Si cam ce vreti sa ne mai sugerati ?
te uiti la Harris si-ti spui : sa ne fereasca Dumnezeu de prostul harnic