Prima pagină » Economic Local » Două societăți vor să furnizeze servicii medicale pentru câinii din padocul de la Tomești! Contractul este de 100.000 euro
Două societăți vor să furnizeze servicii medicale pentru câinii din padocul de la Tomești! Contractul este de 100.000 euro

Două societăți vor să furnizeze servicii medicale pentru câinii din padocul de la Tomești! Contractul este de 100.000 euro

19 mai 2020, 04:00,
Ciprian Boaru în Economic Local

La finalul săptămânii trecute, Salubris SA, societatea de salubritate a Primăriei, a demarat o licitație pentru contractarea unor servicii medicale sanitar-veterinare destinate câinilor din padocul de la Tomești. Contractul are o valoare estimată de 536.000 lei, fără TVA, peste 100.000 de euro. La procedură s-au prezentat două societăți: Senior Vets SRL și Rali Vet Farm SRL, ambele cu sediul social în Iași. Oferta cu prețul cel mai mic va fi declarată câștigătoare. Contractul are o durată de 12 luni. Lunar sunt estimate 132 de sterilizări, 105 vaccinări antirabic, 36 eutanasieri, 105 microcipări, 580 tratamente în scop terapeutic, 105 imobilizări prin administrare de substanțe stupefiante. Mai mult, în pachet sunt incluse 854 examinări zilnice. Contractul se va desfășura pe o perioadă de 12 luni.

„Având în vedere că operatorul declarat câștigător își va desfășura activitatea în spațiul/locația achizitorului (3 containere tip birou – sală de operații, sală postoperatorie și birou dotate și echipate corespunzător, cu suprafața de 29,56 metri pătrați), acesta va fi obligat la plata unei chirii de către achizitor, la un preț stabilit înaintea semnării contractului de prestări servicii”, se arată în caietul de sarcini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`